Târgu Neamț: Expoziția ”Restauratori Români: Arhitectul Ștefan Balș (1902-1994)” la Cetatea Neamțului, în perioada 1 – 14 iulie 2017

EXPOZIȚIA ”RESTAURATORI ROMÂNI: ARHITECTUL ȘTEFAN BALȘ (1902-1994)” LA CETATEA NEAMȚULUI, ÎN PERIOADA 1 – 14 IULIE 2017

Expoziția ”Restauratori români: arhitectul Ștefan Balș (1902-1994)”, realizată de Institutul Național al Patrimoniului în cadrul proiectului cultural cu același nume, finanțat de Uniunea Arhitecților din România din fondul ”Timbrul Arhitecturii” în anul 2016, este prezentă în Cetatea Neamțului, în ”Sala de Sfat și Judecată”, în perioada 1 – 14 iulie 2017. Organizatorul evenimentului este Complexul Muzeal Județean Neamț.

Vernisajul a avut loc sâmbătă 1 iulie, ora 11.30, în cadrul manifestărilor culturale ”Zilele Cetății Neamțului”. Expoziția a fost prezentată de arh. Anca Filip, coordonatorul proiectului cultural.

Piatra Neamț: De mărțișor, la Muzeul de Etnografie

clip_image002

De mărțișor, la Muzeul de Etnografie Piatra Neamț

Veche tradiţie precreştină, mărţişorul a ajuns până în zilele noastre suferind modificări ale formei şi pierzându-şi din semnificaţiile iniţiale. A fost simbol Anului Nou, apoi vestitor al primăverii, era un simplu şnur alb cu negru, apoi alb cu roşu de care se lega o monedă de argint şi a devenit un cadou. Rolul apotropaic s-a transformat în unul decorativ, iar de aici la obiectul de podoabă şi cadoul pe care mulţi dintre noi îl oferim la 1 martie n-a mai fost decât un pas. Fetele şi femeile şi-au pierdut răbdarea şi îndemânarea de a realiza firul despre care legenda spune că îl torcea Baba Dochia când urca oile la munte şi acum cumpără mărţişoare de la tarabe… Nu mai ştim cum să-l oferim şi cum să-l purtăm…

Am uitat de „babele” capricioase de la începutul lunii şi vorbim doar de starea vremii şi nu mai aşteptăm „moşii cei buni” decât ca să mâncăm „mucenici”.

Într-o lume care se mişcă prea repede, în care uităm care sunt adevăratele valori, vă invităm să le redescoperiţi în tihnă, aşa cum erau acum un secol. Pentru a afla semnificaţiile şi obiceiurile populare de la începutul lunii martie, vă invităm la Muzeul de Etnografie din Piatra-Neamţ. Ca de fiecare dată, în preajma celor mai importante sărbători, grupurile de elevi care vor vizita muzeul vor beneficia de un ghidaj adaptat perioadei respective. În acest an, între 28 februarie şi 9 martie, ne întoarcem în satul traditional şi povestim cum aşteptau bunicii şi străbunicii noştri primăvara.

Cine poartă mărţişoare

Nu mai e pârlit de soare…

Piatra-Neamţ: Portrete în istorie

15820470_1421391297895359_108889036_n

Expoziţie eveniment

Luni, 23 ianuarie, ora 12.00, la Muzeul de Istorie și Arheologie Piatra Neamț cu ocazia aniversării Zilei Unirii Principatelor Române va fi vernisată expoziția Portrete în istorie. Manifestarea va debuta cu simpozionul Unirea, Națiunea a făcut-o!, în cadrul căruia pentru a marca trecerea a 158 de ani de la alegerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, ca domn al Moldovei și Țării Românești, vor fi prezentate o serie de comunicări, după cum urmează: prof. dr. Mihai Lostun, Colegiul National de Informatică Piatra Neamț, Problema Unirii Principatelor în dezbaterea Marilor Puteri Europene, 1856-1859; prof. dr. Daniela Mătăsaru-Ionescu, Colegiul National „Calistrat Hogaș” Piatra Neamț, Mișcarea separatistă din Moldova; prof. Dan Mihăilescu, Complexul Muzeal Județean Neamț, Ordinul Unirii; prof. Gheorghe Radu, Complexul Muzeal Județean Neamț, Comemorarea lui Manoil Halunga în anul 1935 la Liceul „Petru Rareș” Piatra Neamț; dr. Mihaela-Cristina Verzea, Complexul Muzeal Județean Neamț, Generația Unirii. Schițe biografice.

Revenind la expoziție, 300 de ani de istorie și 200 de ani de pictură sunt concentrați în cele 33 de lucrări de artă din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României.

invitatie-simpozion-verso

Figuri ilustre ale istorie noastre naționale, simboluri ale evului mediu, Mihai Viteazul şi Matei Basarab, domnitorii Țărilor Române din prima jumătate a secolului XIX, Ioan Gheorghe Caragea, Grigore Dimitrie Ghica, Mihail Sturdza, Alexandru Dimitrie Ghica, Gheorghe Bibescu, Barbu Dimitrie Ştirbei, reprezentanții cei mai de seamă ai generației Unirii, Nicolae Bălcescu, Ion Heliade Rădulescu, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Avram Iancu, Simion Balint, personalități ale vieții științifice, culturale și militare precum Gheorghe Lazăr, Gheorghe Asachi, Mihai Eminescu, Dimitrie A. Sturdza, Alexandru Cernat, sunt realizate de reprezentanți de marcă ai picturii românești: Gheorghe Tăttărescu, Barbu Iscovescu, I.D. Negulici, C. D. Stahi, Petru Verussi.

invitatie-simpozion-fata

Expoziția, care prezintă doar o mică parte din colecția de artă a prestigioasei instituții muzeale naţionale, un omagiu adus personalităților mai sus amintite și deopotrivă artei plastice românești, va fi prezentată de criticul de artă Emil Nicolae. Publicul interesat să își lărgească orizontul de cunoaștere a istorie naționale reflectate prin arta portretului poate vizita expoziția până la sfârșitul lunii martie.

Piatra-Neamţ: conferinţa „Povestea peştilor de piatră din Piatra-Neamţ. Expediţii National Geographic”.

Untitled-1

Vă invităm miercuri, 21 decembrie 2016 începând cu ora 13.00 la sediul Muzeului de Istorie şi Arheologie Piatra-Neamţ la conferinţa „Povestea peştilor de piatră din Piatra-Neamţ. Expediţii National Geographic”. Vor susţine comunicări dr. Ionuţ Grădianu (Muzeul de Ştiinţe Naturale Piatra-Neamţ) şi conf. univ. dr. Sorin Baciu (Facultatea de Geografie şi Geologie, Universitatea „Al. I. Cuza”, Iaşi).

Colecția de pești fosili Oligoceni este cea mai reprezentativă pentru Muzeul de Ştiinţe Naturale Piatra Neamţ şi de asemenea este cea mai importantă şi valoroasă colecţie ştiinţifică de acest gen din ţară, alăturându-se colecţiilor similare din muzeele de la Darmstadt (Germania), Moscova (Rusia), Wroclaw (Polonia), Brno (Cehia), Viena (Austria), Paris (Franța). Mai mult, unicitatea depozitelor fosilifere din jurul oraşului Piatra Neamţ (Pietricica, Cozla, Cernegura, Agârcia), diversitatea deosebită și importanța științifică a speciilor de pești fosili Oligoceni au atras atenţia paleoihtiologilor din diferite instituții europene de profil și nu numai. Astfel, pe plan internațional, colaborările cu diferiți cercetători au permis participarea specialiștilor Muzeului de Ştiinţe Naturale Piatra Neamţ într-o serie de expediții finanțate de National Geographic Society (Washington, USA) ce au avut ca scop colectarea şi cercetarea materialului ihtiofaunistic fosil din diferite locații din România dar şi din străinătate, în vederea studiului comparativ pentru a evidenţia valoarea ştiinţifică a peştilor fosili.

Vă aşteptăm!

Piatra-Neamţ: eveniment cultural în cadrul programului “Valorificarea Patrimoniului Muzeal şi Educaţie Muzeal”

PowerPoint Presentation

În prima parte a programului vor fi prezentate rezultatele obţinute în cadrul proiectului MUZEUL DIN ŞCOALA NOASTRĂ – ATELIER DE CREAŢIE ŞI EDUCAŢIE, coordonat de dr. Otilia Mircea.

Proiectul Muzeul din Şcoala Noastră – Atelier de Creaţie şi Educaţie a fost conceput ca o poveste, inspirată din trecut şi din prezent, care poate fi ascultată şi trăită în Muzeul de Istorie Roman, şi ca un joc care poate fi descoperit în şcoală. Povestea şi jocul au la bază obiecte din muzeu- pe care oamenii le-au folosit cu mulţi ani în urmă în diverse activităţi, precum şi munca specialiştilor din muzeu, ca arheologi sau restauratori, din ceea ce unii au descoperit în adâncurile pământului şi din ceea ce alţii au reparat în laboratorul muzeului.

În proiect au fost incluse vizite la muzeu şi ore de creaţie, astfel încât, în perioada 15 februarie – 10 iunie participanţii la proiect, dar şi publicul nespecialist, fidel sau ocazional, au putut descoperi din tainele muncii practicată de personalul de specialitate – ca arheolog, restaurator sau conservator, fiecare activitate fiind prezentată pas cu pas, de la aspectele de şantier, etapele de restaurare, la cele de expunere sau depozitare în muzeu în cadrul expoziţiei temporare Restaurarea şi Conservarea Pieselor de Patrimoniu.

1

Unul dintre obiectivele importante ale proiectului a urmărit dezvoltarea relaţiilor muzeu- şcoală prin implicarea copiilor în programe educative, care încep sub îndrumarea cadrului didactic, în unităţile de învăţământ, şi continuă în mediul familial.

2

Orele de creaţie, desfăşurate în şcoală, au fost concepute într-o manieră originală, implicarea copiilor fiind totală. Pentru această activitate au fost selectate vase din muzeu, de diferite forme şi dimensiuni, lucrate cu mâna sau la roată, de tipul căni, căniţe, castroane, fructiere, amfore, vase de provizii, vase borcan etc., care au fost prezentate prin proiecţii elevilor de gimnaziu şi sub formă de jocuri puzzle preşcolarilor şi elevilor din clasele primare, fiecare copil putând intra în rolul de restaurator.

În acest sens, prin orele de creaţie elevii au realizat lucrări deosebite care au fost prezentate în unităţile de învăţământ, în Muzeul de Istorie din Roman şi în cadrul EUROINVENT – Expoziţia Europeană a Creativităţii şi Inovării.

3

În partea a doua a programului va avea loc o donaţie de carte pentru bibliotecile şcolilor participante la proiect, respectiv volumul cu rezultatele proiectului MUZEUL DIN ŞCOALA NOASTRĂ – ATELIER DE CREAŢIE ŞI EDUCAŢIE, autor Otilia Mircea, Editura Muşatinia. Din Piatra Neamţ au participat cadre didactice din învăţământul preşcolar şi primar de la Colegiul Tehnologic Spiru Haret, Şcoala Gimnazială Nr. 2, Şcoala Gimnazială Nr. 3, Şcoala Gimnazială Nicu Albu.

5

În ultima parte a programului va fi prezentată oferta educaţională MUZEE ŞI ŞCOLI propusă de Muzeul de Istorie din Roman, unităţilor de învăţământ, începând cu 10 ianuarie 2017. Noul proiect se va derula între 2017 -2021 şi are ca obiective: promovarea patrimoniului muzeal în context naţional; prezentarea activităţilor desfăşurate de specialişti în muzee; dezvoltarea compartimentului de voluntari prin implicarea elevilor de gimnaziu înscrişi în cluburile/cercurile de istorie şi implicarea elevilor de liceu în activităţi practice, astfel încât la sfârşitul stagiului de voluntariat aceştia să aibă o experinţă utilă din domeniul muzeal.

Piatra Neamț: deschiderea expoziției „Aurul și argintul antic al României”

afis_expo_aurul-si-argintul-antic-al-romaniei-la-piatra-neamt_mnir2016

Deschiderea expoziției Aurul și argintul antic al României” la Piatra Neamț

În perioada 21 septembrie – 30 octombrie 2016, expoziția temporară itinerantă „Aurul și argintul antic al României” va fi prezentată la sediul Muzeului de Artă din cadrul Complexului Muzeal Județean Neamț (Piatra Neamț).

Organizată de Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) în colaborare cu 31 de muzee de profil din întreaga ţară, între care şi instituţia gazdă, expoziţia reuneşte peste 1000 de obiecte arheologice din metale preţioase, de o valoare istorică deosebită, descoperite de-a lungul ultimelor două secole pe teritoriul României.

Vernisajul expoziției are loc astăzi, 21 septembrie, ora 17.00.

Complexul Muzeal Județean Neamț a contribuit atât cu piese din metal prețios, cât și cu artefacte de o valoare artistică excepțională, realizate din lut si cupru, reprezentative pentru spațiul și perioada căreia îi aparțin. Printre acestea se numără artefacte eneolitice, vechi de aproape 7.000 de ani, unice prin măiestria realizării lor. „Vasul cu suport și colonete” descoperit în cunoscuta așezare de la Izvoare, vasul-suport denumit sugestiv „Hora de la Frumușica”, „Soborul zeițelor” de la Poduri sunt doar o parte dintre piesele emblematice care au luat naștere din mâinile olarilor cucutenieni.

Descoperirile comune, dar mai ales cele de prestigiu din acropola și necropola de la Brad ne spun că pe terasa Siretului s-a aflat, începând din eneolitic, dar excelând în epoca dacică clasică, un centru de putere. Liderii acestei comunități și-au etalat obiectele de prestigiu, din aur sau cupru, argint sau bronz, făcându-și cunoscută autoritatea.

Mărturii ale priceperii artiștilor antici, piesele prezentate în cadrul expoziției vorbesc despre realități politice ale vremii lor, despre însemne ale aristocrației expuse cu fală, despre putere și faimă.

Muzeul Naţional de Istorie a României a demarat acest proiect expoziţional în decembrie 2013 și, până în prezent, expoziţia a fost itinerată la Timişoara, Oradea, Satu-Mare, Sibiu, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Alba Iulia, Buzău, Craiova, Iaşi, Constanţa, iar acum Piatra Neamţ. Coordonatorii expoziţiei sunt dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, Director General al Muzeului Naţional de Istorie a României, şi dr. Rodica Oanţă-Marghitu, şeful biroului Tezaur Istoric din cadrul MNIR.

http://www.mnir.ro/index.php/deschiderea-expozitiei-aurul-si-argintul-antic-al-romaniei-la-piatra-neamt/

Secţia Relaţii cu Publicul [Public Relations Department]

MUZEUL NAŢIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI [THE NATIONAL HISTORY MUSEUM OF ROMANIA]
Calea Victoriei nr. 12, cod 030026, sector 3, Bucureşti, ROMÂNIA
[12 Calea Victoriei street, postal code 030026, district 3, Bucharest ROMANIA]
Tel. [Phone] + 40 21 – 315.82.07 / int. 1008, 1015

E-mail: pr.mnir@gmail.com, https://www.facebook.com/MNIRpage, http://twitter.com/MNIR_

Piatra-Neamţ: redeschiderea Muzeului de Etnografie Piatra-Neamţ

afis_MEPN

Complexul Muzeal Judeţean Neamţ anunţă redeschiderea Muzeului de Etnografie Piatra-Neamţ începând cu data de 20 decembrie 2013, ora 12 şi inaugurarea unei noi expoziţii permanente.

Supusă unor ample lucrări în cadrul proiectului „Restaurarea şi punerea în valoare a zonei istorice şi culturale Curtea Domnească din municipiul Piatra-Neamţ”, clădirea – monument istoric – găzduieşte o bogată colecţie provenind din cele trei zone etnografice ale judeţului: Valea Bistriţei, zona Neamţ şi zona Roman.

invitatie deschidere MEPN_01

Frumuseţea si diversitatea materialului au permis realizarea unei noi tematici “Anotimpurile satului”, completată – pentru intrarea în atmosfera rurală de la sfârșitul sec. al XIX-lea – de reconstituirea unui interior de locuinţă ţărănească.

invitatie deschidere MEPN_02

Având la bază calendarul popular, structura expoziţiei a permis punerea în valoare a principalelor ocupaţii dar şi a marilor sărbătorii de peste an, elementul de noutate constând în marcarea unor elemente de viaţa spirituală, pentru introducerea vizitatorului în universul credinţei ţăranului.

Obiectele sunt expuse fie în ipostaza lor reală, urmărind o reconstituire cât mai aproape de adevăr, fie punând accentul pe frumuseţea lor dată de simplitate sau de compoziţii ornamentale. Tabloul satului e completat cu fotografii document, realizate în perioada interbelică de marele iubitor al ţăranului român, fotograf al Curţii Regale a României, Adolph Chevallier.

Fiind în preajma Naşterii Domnului, momentul redeschiderii expoziţiei permanente va fi marcat de un concert de colinde tradiţionale susţinut de Ansamblul folcloric „ Datina Străbună” din Neguleşti, comuna Piatra Şoimului.

Piatra Neamţ: Expoziție de restaurare

Afis Expo restaurare
La Muzeul de Istorie şi Arheologie Piatra Neamţ, s-a deschis vineri, 20 septembrie, expoziţia Arta restaurării. Aceasta doreşte să prezinte publicului vizitator procesul complex prin care, în cadrul laboratorului de restaurare, le este redată integritatea şi frumuseţea obiectelor de altădată. Sunt expuse materiale ceramice mai vechi sau mai noi, provenind din aşezările de la Bodeşti-Frumuşica, Poduri-Dealul Ghindaru, Târgu Ocna-Podei şi Piatra Neamţ-Dărmăneşti/Palatul de Justiţie.
În cadrul unui proiect mai cuprinzător, începând din 2011 au fost reluate cercetările sistematice din aşezarea eneolitică de la Bodeşti-Frumuşica.
În paralel cu săpăturile arheologice, laboratorul de restaurare care funcţionează în cadrul muzeului a acordat o atenţie specială pieselor arheologice descoperite în urmă cu mai bine de 70 de ani în aceast sit. Demersul a constat în înlăturarea materialelor folosite la restaurarea pieselor de patrimoniu în anii ’40 ai secolului trecut, studierea efectelor acestora asupra ceramicii arheologice şi a picturii vaselor, stabilizarea şi conservarea obiectelor.
Fluxul restaurării este prezentat în expoziţie prin intermediul exponatelor tridimensionale, a imaginilor şi a textelor explicative.
În paralel, au fost restaurate şi pregătite pentru valorificarea ştiinţifică şi pentru expunere vase provenind dintr-o construcţie incendiată, aparţinând fazei Cucuteni A din situl de la Poduri-Dealul Ghindaru, precum şi unele obiecte descoperite în cursul cercetărilor preventive (cum sunt cele de la Piatra Neamţ-Dărmăneşti/Palatul de justiţie).
Expoziţia este deschisă în perioada 20 septembrie – 11 noiembrie.
Complexul Muzeal Judeţean Neamţ
Muzeul de Istorie şi Arheologie Piatra Neamţ
Serviciul Protecţie şi Promovare Patrimoniu
tel./fax: 0233.217.496; 0233.218.108
http://miapn.muzeu-neamt.ro/