Râmnicu Vâlcea: Descoperirea celui mai mare tezaur monetar din argint de pe teritoriul României

Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) anunţă descoperirea şi recuperarea unui tezaur monetar din argint alcătuit din aspri otomani emiși în prima jumătate a secolului al XV-lea.

Tezaur monetar argint_MNIR_SEPT.2013

Tezaurul a fost descoperit întâmplător în data de 01.09.2013, în apropierea oraşului Râmnicu Vâlcea și cântărește 54,7 kg. Persoana care a făcut descoperirea a anunțat luni dimineața (02.09.2013) Muzeul Național de Istorie a României, care s-a sesizat și a trimis o echipă de specialiști pentru a cerceta contextul descoperirii și pentru a prelua tezaurul. Acesta se află în acest moment în custodia muzeului, care se ocupă de identificarea, analizarea pieselor numismatice, precum şi de inventarierea acestora.

Asprul este o monedă turcească din argint, care a circulat în Ţările Române începând cu secolul XV până la începutul secolul XIX.

Acesta reprezintă cel mai mare tezaur monetar recuperat, până acum, pe teritoriul României şi ajuns într-o colecţie publică. După terminarea inventarierii şi studierea preliminară a monedelor, MNIR va organiza o conferinţă de presă a cărei dată va fi anunţată ulterior.

Departamentul Relaţii Publice, Marketing Cultural, Educație Muzeală  și Organizare Expoziții  [PR Department]

MUZEUL NAŢIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI [NATIONAL HISTORY MUSEUM OF ROMANIA]

http://detectiemetal.com

http://detectiemetal.com

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns