Loading Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

București: Museicorum 2019. Recital Mihaela Anica și Horia Maxim

21 September

Muzeul Municipiului București vă invită să ascultați sâmbătă, 21 septembrie 2019, de la ora 19.00, la Palatul Suțu, un recital susținut de Mihaela Anica – flaut și Horia Maxim – pian.
Concertele Museicorum 2019 sunt asociate Festivalului Internațional George Enescu. Intrare 20 de lei.

În program:

Enescu, Suita op. 10 pentru pian solo

Enescu, Cantabile et Presto pentru flaut și pian

Schumann, Trei Romanțe op. 94 pentru flaut și pian

Charles-Marie Widor, Suita pentru flaut și pian

Mihaela Anica – Flaut. Muzician înzestrat cu o mobilitate artistică remarcabilă, desfăşoară – atât în Austria, ţara sa de adopţie, cât şi dincolo de graniţele acesteia – o bogată activitate scenică, interpretând, în numeroase recitaluri şi concerte, unele dintre cele mai valoroase lucrări din întreaga creaţie camerală dedicată flautului. Între anii 2008-2010 face parte din prestigiosul ansamblu „Orchestre de Flutes Français” din Paris, iar în perioada 2010-2011 colaborează cu Filarmonica „George Enescu” din Bucureşti. In prezent este membră a grupului „Maxim Quartet” o formaţie inedită al cărei succes a condus la participarea acesteia la numeroase festivaluri internaţionale.

Horia Maxim – Pian. Considerat unul dintre cei mai buni pianişti ai generaţiei sale (născut în anul 1971, la Galaţi), este un muzician cu prezenţă constantă pe scena marilor săli de concerte. Abordează un repertoriu vast şi complex, atât ca solist concertist-colaborator, în peste 500 de concerte, al majorităţii orchestrelor simfonice din România, cât şi ca partener al unor importanţi interpreţi români şi străini (ex. Maxim Quartet – grup constituit în anul 2011) în recitaluri camerale susţinute pe scene din România, Germania, Franţa, Italia, Austria, Israel, Japonia. A înregistrat variate lucrări pianistice pentru coloana sonoră a unor filme produse în Franţa şi Statele Unite ale Americii (de pildă „Youth Without Youth”, film produs şi regizat de Francis Ford Coppola în anul 2007).

Eveniment organizat de Primăria Municipiului București prin Muzeul Municipiului București.

Parteneri ai evenimentului: Festivalul Internațional George Enescu, ARTEXIM, DC Communication.

Detalii

Data:
21 September
Eveniment Categories:
,

Loc de desfășurare

Palatul Suțu – Muzeul Municipiului București
Bulevardul Ion C. Brătianu 2, București 030167
București, București 030167 Romania
+ Harta Google

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *