Loading Evenimente

« Toate Evenimente

București: Conferință de Marketing Cultural la Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei nr. 151).

21 November

Joi, 21 noiembrie 2019, vă invităm să participați la cea de-a șasea ediție a Conferinței de Marketing Cultural, care va avea loc începând cu ora 10.00 la Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei nr. 151).

Tema din acest an este To brand or not to brand. Brandingul cultural. Idee și identitate. Evenimentul este organizat de Muzeul Municipiului Bucureşti în parteneriat cu Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală, cu sprijinul ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti.

Conferința va explora rolul brandurilor ca instrumente necesare în sectorul cultural. Astfel, ne-am propus să privim acest subiect prin ochii și experiența unor specialiști din variate domenii culturale, nu doar din sectorul muzeal.

Program:
09.30 – 10.00
: Înregistrarea participanților
10.00 – 10.10: Discurs de deschidere cu Dr. Adrian Majuru, Manager Muzeul Municipiului București
10.10 – 10.40: Conf. univ. dr. Carmen Croitoru, Manager Institutul Național Pentru Cercetare și Formare Culturală, Date relevante în statistica muzeală
10.40 – 11.10: Dr. Elena Olariu, Director Adjunct Artă, Muzeul Municipiului
București, Pinacoteca Muzeului Municipiului București. De la un concept interbelic la o mare galerie a secolului XXI
11.10 – 11.25: Drd. Angelica Iacob, Șef Secție Artă, Muzeul Municipiului
București, Consiliul Internaţional al Muzeelor (ICOM). Definiția muzeului
11.25 – 11.55: Sonia Constantin, Digital Communications Manager, British Council România, The branding dilemma: identitate în proiecte culturale în parteneriat
11.55 – 12.25: Dr. Valer Rus, Manager Muzeul „Casa Mureșenilor, Brașov și Cristina Seitz, Muzeograf și Manager de proiect, Muzeul „Casa Mureșenilor, Brașov, IA. Primul asistent virtual muzeal bazat pe inteligența artificială
12.25 – 12.55: Dr. Gabriela Popescu, Facultatea de Comunicare și Relații Publice, SNSPA, București, “Brand” și “cultura” reinterpretate: Sibiu 2007 – Capitală Europeană a Culturii

13:00: Pauză
13.45 – 14.15: Adriana Chesaru, Masterand CESI, Brand development through design anthropology: aplicații pentru instituții culturale
14.15 – 14.45: Daniela Ungureanu, Manager Executiv ShortsUp, Cum construiești un brand-umbrelă pentru un festival cu ediții multianuale
14.45 – 15.15: Drd. Delia Bran, Muzeograf, Biroul de Istorie Bucureșteană, Muzeul Municipiului București, Branding în comunism. Cazul Muzeului Municipiului București
15.15 – 15.45: Conf. univ. dr. Cătălin D. Constantin, Facultatea de Litere, Universitatea București, Identitate și imagine națională. O poveste din secolul al XIX-lea
15.45 – 16.15: Ruxandra Mateescu, Fondator Asociația Supereroi printre noi, Atinge, privește, învață. Cum pot muzeele deveni centre de educație pentru vizitatorii cu dizabilități
16.15 – 16.45: Radu Olteanu, Historia Rediviva, Istoria vizuală sau cum readucem interesul pentru istorie
16.45 – 17.15: Conf. univ. dr. Alexandra Zbuchea, Specialist Marketing Cultural, Brandul și audiența unui muzeu

Fiecare prezentare va avea o durată de 25 de minute, urmată de o sesiune de Q&A. Dacă doriți să participați în public, ne puteți scrie un e-mail la adresa educatie@muzeulbucurestiului.ro. Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile. Vă așteptăm!

Detalii

Data:
21 November
Eveniment Category:

Loc de desfășurare

Casa „Filipescu-Cesianu” – Muzeul Municipiului București
Calea Victoriei nr. 151
București, București 010072 Romania
+ Harta Google
Sit web:
www.muzeulbucurestiului.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *