Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Sibiu: ”Galeria anotimpurilor” la Casa Artelor

2 decembrie, 2008

Nou înfiinţata „Galerie a anotimpurilor” din incinta Casei Artelor vă invită, începând cu data de 2 decembrie a acestui an, să descoperiţi Iarna.
Vizitatorii Galeriilor de Artă Populară din Piaţa Mică vor avea bucuria să colinde „Galeria anotimpurilor” care abundă de icoane pictate pe lemn sau pe sticlă, pictură naivă, măşti tradiţionale, jucării ecologice, mănuşi, ciorapi de lână, papuci de casă din pâslă sau lână, ornamente din ceramică sau din pănuşi de porumb, simbolica „jordiţă” de Moş Nicolae, decorată într-un mod original, cu îngeraşi din pănuşi de porumb sau cu „Moşi” în ţinuta lor tradiţională alb-roşie, toate acestea fiind confecţionate manual, cu măiestrie, de creatori populari şi artizani din întreaga ţară. Atmosfera este întregită de bradul „de Crăciun” încărcat cu podoabe tradiţionale. Scena „Naşterii Domnului”, cu personaje modelate din lut de artistul Nicolae Diaconu din Codlea, personalizează Galeriile în ajunul Crăciunului. Un grup de colindători, al cărui „părinte” este tot Nicolae Diaconu, a trecut să-i colinde pe toţi cei ce vor trece pragul Galeriilor.
Indiferent de sezon, Galeriile de Artă Populară din Piaţa Mică, Nr. 21 sau din Muzeul în aer liber vin întru întâmpinarea tuturor iubitorilor de tradiţie şi de frumos, de autentic şi de original, oferindu-le o gamă variată de produse de artă populară şi de inspiraţie tradiţională, pentru toate vârstele, gusturile şi „buzunarele”.
Cu atât mai mult, în perioada premergătoare Sărbătorilor de iarnă, aceste expoziţii cu vânzare dezvăluie o lume desprinsă, parcă, din poveste, o lume în care personaje mitologice şi obiecte ritualice au rolul să reînvie atmosfera sacră a Sărbătorii Naşterii lui Iisus, să încânte pe vizitatori şi să ducă celor dragi, un dar pentru fiecare.
De asemenea, şi Librăria CNM „ASTRA” vine cu o gamă variată de oferte, prezentând ultimele tipărituri ale „ASTRA Museum”, CD-uri cu muzică populară de calitate, marca „Fundaţia Alexandru Tzigara Samurcas”, dar şi publicaţii specifice acestei perioade, printre care, cărţi poştale de sezon, albume, cataloage, ghiduri.
Varietatea şi abundenţa obiectelor expuse spre vânzare, în oricare unitate comercială (sau casierie) a CNM „ASTRA” vă oferă cel mai, potrivit autentic şi inspirat cadou de Sărbători.
Aşadar, vă aşteptăm să ne “colindaţi”, şi în acest an, începând cu 2 decembrie!

CNM „ASTRA”. Galeriile de Artă Populară

Ovidiu Baron
Sef Serviciu Marketing-PR
Complexul National Muzeal „Astra”
Sibiu, Piata Mica Nr. 11
Tel. 0721 496 673
http://www.muzeulastra.ro
http://www.muzeulinaerliber.ro
http://mjurnal.blogspot.com
http://www.unspe.com
jorditajordita1

Details

Date:
2 decembrie, 2008
Event Category:
Event Tags:
, , ,

Organizer

Complexul Național Muzeal ASTRA – Sibiu
View Organizer Website

Venue

Casa Artelor – Muzeul de Etnografie Săsească „Emil Sigerus” – Complexul Național Muzeal „ASTRA”
Piața Mică, nr. 21
Sibiu, Sibiu Romania
+ Google Map
View Venue Website