Brașov – Salonul de bandă desenată Brașov 2018 – ROMÂNIA 100 ÎN BENZI DESENATE

Aflat la prima ediție, SALON BD BRAȘOV își propune să ofere artiștilor de bandă desenată șansa de a (re)descoperi istoria recentă în anul Centenarului și să o valorizeze sub forma unor lucrări noi de bandă desenată cu tematică istorică.
Lucrările salonului nostru vor fi expuse în cadrul expoziției ,,România 100 în benzi desenate”.
Însă ediția 2018, dedicată celebrării Centenarului, înseamnă mai mult decât o expoziție!
Activitățile SALONULUI BD BRAȘOV 2018 – ROMÂNIA 100 ÎN BENZI DESENATE
– Expoziția principală organizată la Olimpia, cuprinde lucrările selectate în urma apelului național;
– Expoziția cu lucrări din arhiva proiectului ,,Muzeul Benzii Desenate”;
– Expoziția outdoor organizată în Piața Sfatului;
– Demonstrații de desen cu câștigătorii competiției salonului;
– Ateliere de bandă desenată pentru copii;
– Întâlniri cu istorici, artiști și alți invitați renumiți;
– Lansări și prezentări de publicații BD;
– Vizionări de filme de animație;
– Concurs de desen cu premii pentru elevi;

Afișul salonului este realizat de Mihai Grăjdeanu.
Proiect cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Proiect cofinanțat de Consiliul Județean Brașov.
Intrare gratuită.

Vaslui: Festivalului Umorului „Constantin Tănase” la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare”

Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui are deosebita plăcere de a vă invita la activitățile desfășurate în cadrul Festivalului Umorului „Constantin Tănase” Vaslui. Duminică, 30 septembrie 2018, ora 14:30 va avea loc vernisajul Expoziției-concurs „România 100” a Salonului Internațional de Caricatură și Grafică Satirică, în Sala „Arta” a muzeului vasluian. Expun hors-concurs membrii juriului, graficienii Marian AVRAMESCU (Singeru, jud. Prahova) cu portretele Oamenii Centenarului și Costel PĂTRĂȘCAN (Brăila) cu caricaturi. Dau consistență Salonului de Caricatură și graficienii români din diaspora: Tudor BANUȘ – Paris, Andi (Andy) CEAUŞU – Tel Aviv, Alex DIMITROV – Chişinău și Valeriu KURTU – Berlin. Prezintă Maria BILAȘEVSCHI – critic de artă și eseist din Iași. Activitatea va continua cu lansarea de carte: „Cugetări de pe Facebook” (Editura PIM, 2018), autor Romică BRUNCHI, grafica: Costel PĂTRĂŞCAN.
Prezintă Mihai BATOG-BUJENIŢĂ – scriitor, Iași.
Tot duminică, 30 septembrie 2018, la ora 16:00, în foaierul Casei de Cultură „Constantin Tănase” Vaslui, va avea loc vernisajul expoziției de grup prezentată de Maria BILAȘEVSCHI. Expoziția este realizată de graficienii: Pavel BOTEZATU – laureatul Premiului de Onoare pentru întreaga activitate artistică a Salonului Internațional de Caricatură și Grafică Satirică, Ovidiu Ambrozie BORTĂ – BOA, Leonte NĂSTASE și Cristinel VECERDEA (CRIV) – laureatul Marelui Premiu al Salonului Internațional de Caricatură și Grafică Satirică.
Luni, 1 octombrie 2018, ora 15:00, în foaierul Primăriei Municipiului Vaslui, va avea loc vernisajul expoziției personale „VEM 50” a graficianului Victor Eugen MIHAI – VEM (Bacău), prezintă: Maria BILAȘEVSCHI.
Joi, 4 octombrie 2018, ora 15:30, în foaierul Consiliul Județean Vaslui (etajul I) va avea loc vernisajul Expoziției personale „Laureați ai Premiului Nobel pentru Literatură” a graficianului Marian AVRAMESCU.

Vaslui: Sesiunea Națională de Comunicări Științifice „Acta Moldaviae Meridionalis”, ediția XLI

Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui vă invită joi, 27 septembrie 2018, ora 10:00, în sala „Ștefan cel Mare” a Consiliului Județean Vaslui, la deschiderea celei de a XLI-a ediții a Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice „Acta Moldaviae Meridionalis”. Ediţia din acest an va fi dedicată Primului Război Mondial și Centenarului Marii Uniri, activitatea fiind înscrisă în programul Centenarului Marii Uniri al Ministerului Culturii și Identității Naționale.
Deschiderea oficială a lucrărilor va fi făcută de către prof. dr. Ramona Maria Mocanu, directorul Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui. Vor urma scurte alocuţiuni, din partea oficialităților locale, susținute de prof. Dumitru Buzatu, preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, ec. Ciprian Trifan şi prof. Vasile Mariciuc, vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean Vaslui, jr. Eduard Andrei Popica, prefectul judeţului Vaslui, ec. Mircea Gologan, subprefectul judeţului Vaslui şi ing. Vasile Pavăl, primarul municipiul Vaslui. Comunicările în plen vor fi susţinute de către cercetătorul știinţific dr. Sorin Cristescu, Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară București ce va prezenta lucrarea România în contextul diplomatic şi militar al Primului Război Mondial, urmat de profesorul universitar dr. Cătălin Turliuc din partea Universităţii „Al. I. Cuza” Iași, cu lucrarea Marea Unire a românilor – semnificații istorice. Comandorul aviator dr. Jănel Tănase, Statul Major al Forțelor Terestre va susţine o lucrare de interes local: Destine aeronautice vasluiene. Zburători vasluieni ai României Mari. Activitatea va continua cu lansarea Anuarului Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, „Acta Moldaviae Meridionalis”, nr. XXXVIII (2017), prezentat de prof. dr. Ramona Maria Mocanu. Volumul din acest an este înscris, de asemeni, în cadrul Programului Centenarului Marii Uniri al Ministerului Culturii și Identității Naționale.
La eveniment şi-au anunţat participarea peste 100 de specialişti: istorici, cercetători, cadre didactice universitare şi profesionişti din muzeele din străinătate (Spania, Ucraina, Republica Moldova) precum şi din ţară: Bacău, Bârlad, Botoşani, Braşov, Bucureşti, Buzău, Câmpulung-Muscel, Cluj, Constanţa, Craiova, Fălticeni, Focşani, Galaţi, Goleşti, Horezu, Huşi, Iaşi, Piatra Neamţ, Piteşti, Ploieşti, Roman, Satu Mare, Suceava, Târgovişte, Târgu Frumos, Tecuci, Timişoara, Vaslui.
Lucrările sesiunii se vor desfășura pe următoarele secțiuni: Istorie Veche şi Arheologie (Centrul de Formare al Bibliotecii Județene Vaslui), Artă și Civilizaţie Medievală (Sala TinArt a Bibliotecii Județene Vaslui), Numismatică (Sala de conferințe a Muzeului Judeţean „Ştefan cel Mare” Vaslui), Istorie Modernă și Contemporană (Sala Media a muzeului), Etnografie – Artă Populară (Sala de Etnografie a Expoziției de bază a muzeului) și Conservare – Restaurare (Sala Personalități a Expoziției de bază a muzeului). O noutate a acestei ediţii a Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice „Acta Moldaviae Meridionalis” o constituie introducerea unei noi secţiuni de dezbatere, cea de Management muzeal la care vor fi prezenţi manageri ai muzeelor din ţară.
La ora 12:00, în Sala „Arta” a Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, va avea loc prezentarea expoziției „Eroi ai Primului Război Mondial”. Vor prezenta: prof. dr. Ramona Maria Mocanu, directorul Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, dr. Alin Spânu, Facultatea de Istorie a Universităţii București și dr. Laurențiu Chiriac, muzeograf al Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui. Comunicările pe secțiuni se desfăşura joi, 27 septembrie 2018, orele15:00–19:00 și vineri, 28 septembrie 2018, orele 9:00–12:00.

Vaslui: Expoziție fotografică „Satul vasluian – tradiție și actualitate”, ediția a doua

Vă așteptăm sâmbătă, 31 martie 2018, începând cu ora 18.00, în incinta Silver Mall, la vernisajul celei de-a doua expoziții fotografice „Satul vasluian – tradiție și actualitate”. În cadrul evenimentului, va fi lansat primul volum al fonotecii Arhivei de folclor „Vasile Adăscăliței”, CD-ul „Măi soldate roșior”, cu cântece de cătănie și război, dedicat Centenarului Marii Uniri.