Iași: Grafică inedită de Cezar Petrescu la muzeul „Vasile Pogor”

 

Muzeul Literaturii Române Iași găzduiește o expoziție de portrete grafice realizate de scriitorul și gazetarul Cezar Petrescu. Expoziția cuprinde un număr de 42 de lucrări, portrete feminine, masculine și de grup, majoritatea realizată în tuș și creion negru.

Cezar Petrescu Portret de barbat

Un aspect mai puțin cunoscut al personalității scriitorului Cezar Petrescu este pasiunea acestuia pentru grafică: „în loc să lucrez cu sporul cuvenit în acest timp, mă surprind desenând pe marginea hârtiei” (epistolă către Georgetta Ciocâlteu, 19 octombrie 1932).

Cezar Petrescu

Muzeul Literaturii Române Iași deține un important fond Cezar Petrescu care include fotografii, corespondență, manuscrise, documente, acte, obiecte personale, ediții ale operei scriitorului, precum și un număr de aproximativ 200 portrete grafice. Desenele au ca surse de inspirație apropiați ai scriitorului, colaboratori din redacțiile publicațiilor conduse de acesta („România” și „Gândirea”) și personalități politice ale vremii.

Expoziția Fețele necunoscute ale lui Cezar Petrescu de la muzeul „Vasile Pogor” poate fi vizitată până la data de 25 decembrie, prețul de intrare fiind 1 leu.

Iulian Pruteanu

Coordonator Programe Culturale

Buşteni: Salonul de umor, 7-8 august 2009

Muzeul „Cezar Petrescu” din Buşteni, str. Tudor Vladimirescu nr. 1, tel/fax: 0244-32.10.80, secţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, organizează în zilele de 7 şi 8 august 2009, cea de a XIV-a ediţie a Salonului de Umor „RIDENDO DICERE VERUM”.

Acţiunea, a cărei deschidere va avea loc vineri, 7 august 2009 la ora 1600, reuneşte epigramişti din cinci judeţe şi municipiul Bucureşti. Pe lângă concursul de epigrame şi duelurile epigramiştilor, vor avea loc trei lansări de carte: „Licăriri spirituale” – autor Lică Valerian, „Parodii” – autor Ştefan Al. Saşa şi „Antologia parodiei româneşti” – autor Efim Tarlapan. În seara aceleiaşi zile va avea loc şi vernisajul expoziţiei de caricatură, autor Costel Pătrăşcan.

 

Biroul imagine-comunicare şi pedagogie muzeală

Prezentarea muzeului în evidenţa CIMEC