Alexandria: expoziţii la Muzeul Judeţean Teleorman

La început de an şcolar, Muzeul Judeţean Teleorman vine în întâmpinarea elevilor şi a cadrelor didactice cu o nouă ofertă expoziţională .

Alături de cele două expoziţii permanente – Aspecte etnografice ale satului teleormanean şi Colectivizarea în Teleorman. Rezistenţă şi acceptare forţată – pot fi vizitate, în această perioada, şi cinci expoziţii temporare : Omul şi uneltele sale în preistorie ( deschisă până pe data de 16 octombrie 2009) , Bunicii noştri de la sat (din colecţia Asociaţiei Cultural-Artistice „Liviu Vasilică”- deschisă până la sfârşitul acestui an), Repere ale istoriei pompierilor români (organizată de Muzeul Naţional al Pompierilor – deschisă până pe data de 21 septembrie 2009), Oraşe dunărene din România şi Bulgaria ( organizată de Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Teleorman – deschisă până pe data de 25 septembrie 2009), Exponatul Lunii ( Zeiţa de la Vităneşti).

 

De asemenea, pe tot parcursul anului, vor fi deschise şi alte expoziţii temporare de arheologie şi foto-documentare, iar ciclul expoziţional Exponatul Lunii va contiuna cu prezentarea unor noi obiecte de o importanţă deosebită aflate în patrimoniul instituţiei.

Pentru acest an şcolar, a fost stabilită şi o Zi a Porţilor Deschise. Astfel, în prima zi de vineri a fiecărei luni, toţi şcolarii pot vizita gratuit expoziţiile muzeului.

Tot în scopul atragerii elevilor la muzeu va fi păstrat şi promovat „sistemul de abonamente”, prin care pot fi vizitate expoziţiile organizate de către Muzeul Judeţean Teleorman pe parcursul unui an şcolar. Costul unui abonament este de 6 RON.

Corina Iordan
Biroul de Presa

Prezentarea muzeului în evidenţa CIMEC

Alexandria: Muzeul Judeţean Teleorman – NOAPTEA MUZEELOR 2009

Sâmbătă, 16 mai 2009, de la apusul soarelui şi până după miezul nopţii, alexăndrenii, şi nu numai, sunt aşteptaţi la Muzeul Judeţean Teleorman pentru a petrece o noapte de neuitat .

Sub genericul „Vezi, ascultă, gustă şi simte o noapte magică la muzeu ”, Muzeul Judeţean Teleorman din Alexandria sărbătoreşte a V-a ediţie a Nopţii Muzeelor print-o varietate de manifestări.

Alături de vizitarea gratuită a celor 2 expoziţii permanente – Aspecte etnografice ale satului teleormanean şi Colectivizarea în teleorman. Rezistenţă şi acceptare forţată – şi a celor 4 expoziţii temporare      – Flori de mină (din colecţia Secţiei de Ştiinţele Naturii a Muzeului Judeţean Argeş ), Omul si uneltele sale în preistorie ,Bunicii noştri de la sat (din colecţia Asociaţiei Cultural-Artistice „Liviu Vasilică”), Exponatul lunii ( Inelul de la Măgura ) , evenimentul va cuprinde următorul program :

18.00 – 19.00 – Ateliere de arheologie experiementală şi restaurare

19.00 – 19.30 – Spectacol de teatru – Palatul Copiilor din Alexandria

19.30 – 20.00 – Recital de muzică folk – Marian Căldăruşă şi Grupul Folk al   Palatului Copiilor din Alexandria

20.00- 20.15 –  Recital de poezie – Lidia Lazu

20.15 – 21.00 – Recital de muzică populară teleormăneană –

21.00 – 21.15 – Premierea câştigărorilor concursului „Delicii nocturne” –        concurs culinar de prăjituri – Sindicatul Pensionarilor Teleorman

21.15 – 22-00 – Recital muzică corală şi clasică – Grupul Vocal Cameral Armonia” Alexandria

22.00 – 24.00  – Proiecţie film !!!

– vizitarea expoziţiilor şi colecţiilor muzeului.

București: vernisajul expoziției Războiul împotriva țărănimii. Anii colectivizării (1949-1962)

afis_Razboiul impotriva taranimii

Războiul împotriva țărănimii

Anii colectivizării (1949 – 1962)

21 decembrie 2012 – 5 mai 2013

Muzeul Național al Țăranului Român

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă vineri, 21 decembrie 2012, la ora 17.00, la Sala Oaspeți, la vernisajul expoziției Războiul împotriva țărănimii. Anii colectivizării (1949-1962).

Muzeul Național al Ţăranului Român îşi împlineşte astăzi o datorie istorică, aceea de a crea o expoziţie pe tema colectivizării, care este experienţa-limită a ţărănimii române în secolul XX.

Expoziţia relevă sensul adânc şi atroce al experimentului social comunist, caracterul său nihilist, forţa sa tectonică, pentru întreaga categorie a ţăranilor. Totodată, reprezentăm în cadrul expunerii rezistenţa şi supravieţuirea ţărănimii în aceste condiţii istorice extreme, pentru a putea avea tabloul general al unei societăţi aflate într-un proces de transformare fără precedent.

Colectivizarea este un proces extrem de complex, care vizează simultan câmpuri diverse: politicul, socialul, economicul etc. În mod concret, colectivizarea este o operaţiune care ţine de represiune şi de furtul proprietăţii particulare pentru formarea proprietăţii de stat şi cooperatiste. Ţelul final este formarea unei clase de muncitori agricoli „eliberaţi” de orice conştiinţă istorică, capabili să producă hrană pentru întreaga societate comunistă. Ţărănimea este, pentru comunism, clasa cea mai înapoiată, cea mai refractară schimbării revoluţionare, clasă care poartă cu sine cele mai multe reziduuri istorice, economice, culturale, religioase şi etnice. Modernitatea comunistă priveşte ţăranul însuşi ca pe un reziduu istoric care trebuie eliminat, anihilat în substanţa sa. Ţăranul poartă, din punctul de vedere al comunismului, toate bolile metafizice şi istorice posibile, este religios, este legat de pământ, este conservator. Astfel, colectivizarea este totodată un proces de curăţare şi de reeducare, de reconstrucţie a ţesutului social prin intervenţia represivă a politicului.

Curatori: Mihai Gheorghiu, Irina Hasnaș Hubbard, Maria Mateoniu, Vlad Columbeanu

Consultant științific: Cosmin Budeancă

Expoziția va putea fi vizitată, până pe 5 mai 2013, de marți până duminică, între orele 10.00 și 18.00.

Cu ocazia deschiderii acestei expoziții vom lansa și numărul 17 din 2012 al revistei Martorcare are ca temă Viața cotidiană în comunism. Istorie, memorie, uitare (Everyday life during communism. History, memory, oblivion/ La vie quotidienne pendant le communisme. Histoire, mémoire, oubli), coordonat de Mihai Gheorghiu și Maria Mateoniu. Direcția revistei Martor: dr. Ioana Popescu, director; Simina Bădică, redactor șef.

Cotidianul comunist este în cel mai înalt grad paradoxal şi miraculos. Cotidianul comunist este permanent o tensiune insolubilă care îşi găseşte mereu soluţia, o imposibilitate patentă de supravieţuire care ajunge mereu, inevitabil la supravieţuire, la continuitate, la gestul vital al rezistenţei ca fiinţă umană în faţa oricărui mecanism al disoluţiei, al terorii sau al disciplinei carcerale al unei societăţi care mizează pe transformarea fiinţei umane în mecanism biologic, în soldat al cauzei victoriei apocaliptice a economiei şi justiţiei comunist-proletare. Cotidianul comunist este spaţiul-timp al unei eterne contrafaceri a oricărei existenţe autentice, al oricărei autenticităţi morale, etice. Dar, deloc paradoxal, cotidianul comunist este eroarea care devine adevăr, falsul care se autentifică, compromisul care izbândeşte. Gestul cotidian, supravieţuirea cotidiană, minciuna cotidiană, eroismul cotidian, toate se amestecă în realitatea indescriptibilă a unei societăţi damnate. Existenţa fiecăruia, zi de zi, împinge la supravieţuire, la lupta pentru identitate, pentru libertate, pentru anularea fricii şi a terorii sociale şi politice, împinge zi de zi la umanitate, la normalitate, la decenţă. Printre ruinele sistemului, printre coloane sale de glorie, printre lagărele sale de muncă omul, oamenii îşi croiesc drumul, un drum al lor, al rezistenţei, al minciunii, al disimulării sau al eroismului.

 

 

Parteneri: Arhivele Naționale ale României, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Centrul Național al Cinematografiei, Arhiva Națională de Film, Muzeul Național de Istorie a României, Penitenciarul București-Jilava, Fundația Culturală „Negru Vodă” Făgăraș, Agerpres.

Parteneri media: 24-Fun, Radio Romania, Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio Romania Muzical, Radio Romania Internațional, RFI, Itsy Bitsy, Zeppelin, Igloo, Observator cultural, Cultura, BeWhere!, www.LiterNet.ro, Hot News, webpr.ro, Port.ro, b365.ro, onlinegallery.ro, modernism.ro, www.ArtClue.net, www.artline.ro, www.artactmagazine.ro, www.arhitext.ro, www.decosieco.ro, www.inparc.ro, www.cooperativaurbana.ro, www.comunicatedepresa.ro, Media IQ.

Iuliana Bălan

PR

Muzeul Național al Țăranului Român

Șoseaua Kiseleff, nr. 3, București

tel./fax 021.317.96.60

mobil 0752 11 15 50

info@muzeultaranuluiroman.ro

www.muzeultaranuluiroman.ro