Sibiu: Conferinţa LACONA 8 – „Lasers in Conservation of Artworks”

LACONA8

A 8-a editie a Conferintei Internationale „Lasers in Conservation of Artworks” LACONA 8 se va desfasura in perioada 21-25 Septembrie 2009 la Sibiu, in sala Thalia a Filarmonicii.
LACONA este o conferinta internationala de mare prestigiu ale carei editii precedente au fost tinute in 1995 (Heraklion, Greece), 1997 (Liverpool, UK), 1999 (Florence, Italy), 2001 (Paris, France), 2003 (Osnabruek, Germany), 2005 (Vienna, Austria), 2007 (Madrid, Spain) anul acesta revenindu-i onoarea de a organiza Institutului National de Cercetare si Dezvoltare pentru Optoelectronica – INOE 2000.
Tematica conferintei este destul de variata:
1. curatarea laser a monumentelor si artefactelor: inovatii, studii de caz, evaluari
2. Tehnici de analiza si diagnoza bazate pe principii laser
3. Imagistica 3D, documentatie si modelare
4. Senzori si dispozitive optoelectronice
5. Laserii in monitorizarea conditiilor de mediu
6. Proiecte, Retele, Educatie
7. Aspecte de siguranta si sanatate
In cadrul acestei conferinte vor fi organizate si evenimente satelit ce vor fi axate pe workshopuri cu laboratoare mobile de prestigiu ce activeaza in acest domeniu.

Mai multe informatii se gasesc pe site-ul dedicat conferintei: www.lacona8.ro
sau la email: lacona8@inoe.inoe.ro
Va multumim!

Cu respect,
Secretariatul Tehnic al LACONA 8

Arad: O selecţie din colecţia Muzeului de relicve din Arad

Expoziţia

Un muzeu de altădată.

O selecţie din colecţia Muzeului de relicve din Arad

 

Sala Clio – str. Horea 10

Miercuri, 5 octombrie 2011, ora 17.00

Curator – dr. Felicia-Aneta Oarcea

 

Complexul Muzeal Arad şi Consiliul Judeţean Csongrad Vă invită la vernisajul expoziţiei Un muzeu de altădată. O selecţie din colecţia Muzeului de relicve din Arad. Evenimentul va avea loc la Sala Clio, miercuri, 05 octombrie, ora 17.00. La vernisaj vor participa reprezentanţii autorităţilor locale din judeţele Arad şi Csongrad şi specialiştii muzeului arădean.

 

Evenimentul cultural, organizat la Arad, reprezintă unul dintre obiectivele proiectului HURO/0901/237, ce are drept scop prezentarea Colecţiei Muzeul de relicve Arad prin expoziţii şi publicaţii. Proiectul se derulează în perioada 1 martie 2011 – 29 februarie 2012 şi face parte din colaborarea strategică dintre Comitetele teritoriale ale judeţelor Arad şi Csongrad şi a obţinut finanţarea din partea Fondului European de Dezvoltare Regională prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007 – 2013. El constituie continuarea proiectului ”Conservarea şi digitalizarea Colecţiei de Relicve a Muzeului Arad” (HURO/0801/029 _ AREMU), implementat în cursul anului 2010.

03 octombrie 2011 Departamentul de Relaţii Publice a Complexului Muzeal Arad

Sibiu: Simpozion – textile de patrimoniu între conservare, restaurare şi valorificare expoziţională

Organizator: Centrul de Pregătire a Conservatorilor şi Restauratorilor – CePCoR, Complexul Naţional Muzeal ASTRA

Perioada de desfăşurare: 7- 8 octombrie 2013

Termen limită pentru înscriere (depunerea rezumatelor): 23 august 2013

Locul de desfǎşurare a evenimentului: Sala de Conferinţe Complexului Naţional Muzeal ASTRA Sibiu din Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA- Dumbrava Sibiu.

Limba de desfăşurare a evenimentului: română

Participanţi: 26 locuri

Public Ţintă: conservatori, restauratori, muzeografi, arheologi, studenţi

Taxă de participare: 60 RON

Cazare: La cerere oferim cazare în camerele de oaspeţi (regim hostel) ale CNM ASTRA din data de 7 oct.

Masă: Organizatorii asigură pauzele de cafea şi prânzul

Stimaţi colegi,

Centrul de Pregătire a Conservatorilor şi Restauratorilor (CePCoR), din cadrul Complexul Naţional Muzeal ASTRA Sibiu, are plăcerea de a vă invita să participaţi la Simpozionul „Textile de patrimoniu între conservare, restaurare şi valorificare expoziţională”, care va avea loc în perioada 7 – 8 octombrie 2013, la Sibiu.

Evenimentul se adresează conservatorilor şi restauratorilor, muzeografilor şi tuturor specialiştilor cu preocupări în prezervarea, cercetarea şi valorificarea expoziţională în condiţii optime a patrimoniului cultural textil şi promovează dialogul constructiv în beneficiul protejării patrimoniului.

Cunoscând nevoia de continuă perfecţionare profesională, interesul tot mai crescut pentru metodele actuale de intervenţie din domeniul restaurării textilelor de patrimoniu şi, mai ales, dorinţa specialiştilor de a avea schimburi de experienţă la nivel naţional şi internaţional, vă invităm să vă alăturaţi evenimentului „Textile de patrimoniu între conservare, restaurare şi valorificare expoziţională” cu lucrări care să exemplifice aspecte relevante din activitatea d-voastră. profesională.

Tematica propusă are în vedere dezbaterea a două dintre Principiile fundamentale ale Conservării şi Restaurării: „Primum non nocere” şi Principiul respectării autenticităţii şi integrităţii obiectului de patrimoniu; Când?, Cum?, Cât restaurăm?, Metode de conservare şi restaurare din trecut şi din prezent, Metode optime de valorificare expoziţională.

În cadrul simpozionului, participanţii vor avea ocazia de a asista la prelegerile a patru lectori invitaţi, personalităţi de marcă, recunoscute la nivel naţional şi internaţional:

– dr. Florica Zaharia restaurator textile în cadrul Muzeului Metropolitan din New York, Statele Unite ale Americii,

– Corinna Kienzler expert restaurator textile în cadrul Fundaţiei Abegg Riggisberg, Elveţia

– dr. Ileana Creţu expert restaurator textile în cadrul Muzeului Naţional de Artă al României, Bucureşti România,

– Mihai Lupu expert investigator, din cadrul Muzeului Naţional de Artă al României, Bucureşti România.

Cei interesaţi să participe la eveniment sunt rugaţi ca, pana la 23 august 2013, să transmită, la adresa de e-mail de mai jos, fie rezumatul unei prezentări (aproximativ 300 de cuvinte), fie descrierea unui poster (aproximativ 200 de cuvinte). Comunicarea trebuie să se încadreze în limita a 15 minute. Lista participanţilor va fi anunţată la data de: 1 septembrie 2013, pe site-ul CePCoR

Programul şi alte detalii referitoare la eveniment vor fi furnizate, pe parcurs, pe site-ul http://muzeulastra.ro/noutati.html

Pe durata evenimentului, CNM ASTRA, asigură pauzele de cafea şi prânzul în regim catering. Participanţii, pot beneficia la cerere, de cazare gratuită în camerele de oaspeţi cu regim hostel ale CNM ASTRA, începând cu data de 7 octombrie. http://muzeulastra.ro/servicii/servicii-cazare-hostel-diana-1-si-2.html

Persoană de contact:

Iulia Teodorescu

Adresă: Calea Răşinari, Poarta 3, Muzeul în Aer Liber
Tel: 0269202460

Mobil:
E-mail:  iulia.teodorescu@muzeulastra.ro

 

 

Anda Ionas
Muzeograf PR

Departamentul Marketing
Complexul National Muzeal ASTRA
Tel: +40 269 20 24 19 Fax: +40 269 21 80 60
Mobil: 0751 166545
www.muzeulastra.rowww.muzeulastra.com

București: Conferinţa Naţională de Conservare-Restaurare „Doina Darvaş”, a VIII-a ediţie

76875677a6d18aa377d1b994454e20a6

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită la deschiderea celei de-a 8-a ediţii a Conferinţei Naţionale de Conservare-Restaurare „Doina Darvaş”, cu tema Realităţi şi soluţii ale specialiştilor în domeniul conservării şi restaurării patrimoniului din România anului 2014, reunind specialişti în domeniul cercetării, conservării şi restaurării patrimoniului mobil şi imobil.

Conferinţa din acest an, cu acronimul CONScience 2014, se va desfăşura în perioada 4 – 6 noiembrie, între orele 10:00 – 18:00, respectiv 9:30 – 18:00 şi va avea ca subiecte: Cercetarea patrimoniului în vederea  conservării şi restaurării,Conservarea, depozitarea şi expunerea patrimoniului mobil, Salvarea patrimoniului imobil din România la 50 de ani de la adoptarea Cartei de la Veneţia. Şi în acest an lucrările conferinţei vor fi publicate în Buletinul de conservare-restaurare RESTITUTIO, volumul VIII, ce va fi lansat la deschiderea evenimentului.

Specialişti din întreaga ţară, din centre de prim rang în domeniu (laboratoare muzeale de restaurare, universităţi, asociaţii sau laboratoare particulare de prestigiu) au încercat să răspundă cu prezentarea unor materiale ştiinţifice valoroase pe marginea temelor propuse spre a fi dezbătute pe parcursul conferinţei.

Afis-Muzeul-Satului

Cu această ocazie, va avea loc şi vernisajul a două expoziţii de profil. Este vorba de expoziţia RESTITUIRI, ce valorifică activitatea de conservare-restaurare a specialiştilor din Muzeul Satului şi de o expoziţie organizată sub egida Institutului Naţional al Patrimoniului şi a Uniunii Arhitecţilor din România din Fondul ”Timbrul Arhitecturii” 2014, RESTAURATORI ROMÂNI: ARHITECTUL HORIA TEODORU – 120 DE ANI DE LA NAŞTERE, aducând în actualitate bogata şi semnificativa activitate în domeniul protecţiei şi restaurării monumentelor istorice desfăşurată de Horia Teodoru, în calitate de membru al Serviciului Tehnic al Comisiunii Monumentelor Istorice (1927-1949). Vernisajul celor două expoziţii va avea loc marţi 4 noiembrie, începând cu ora 1100. http://horia-teodoru.ro

 

Cluj-Napoca: Salonul de Restaurare și Conservare și Simpozionul cu tema “Patru decenii de funcționare a Sistemului Românesc de Conservare și Restaurare a Patrimoniului Cultural Național”, 21-22 mai 2015

AFIS MIC BUN

SISTEMUL ROMÂNESC DE CONSERVARE ȘI RESTARURARE A PATRIMONIULUI CULTURAL NAȚIONAL, ANIVERSAT LA MUZEUL ETNOGRAFIC

În zilele de 21-22 mai 2015, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei va avea loc cea de-a 3-a ediție a Salonului de Restaurare și Conservare și Simpozionul cu tema “Patru decenii de funcționare a Sistemului Românesc de Conservare și Restaurare a Patrimoniului Cultural Național”.

După primele două ediții ale Salonului de Restaurare și Conservare, care au reunit participanți de la nivel local și regional, în acest an Laboratorul de Conservare și Restaurare al Muzeului Etnografic din Cluj-Napoca a adresat specialiștilor în domeniu din toată țara invitația de a prezenta, sub formă de postere: lucrări efectuate, provocările întâlnite în această activitate laborioasă, materiale și metode de lucru, rezultate ale activității.

În cadrul Salonului de Restaurare și Conservare va avea loc Simpozionul intitulat “Patru decenii de funcționare a Sistemului Românesc de Conservare și Restaurare a Patrimoniului Cultural Național”, care va reuni comunicări din partea laboratoarelor zonale înființate în anul 1975.

La acest eveniment vor participa 120 de specialiști din muzee, institute de cercetare, universități.

Salonul de Restaurare-Conservare este organizat de Muzeul Etnografic al Transilvaniei, în parteneriat cu Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, Simpozionul derulându-se sub patronajul Comitetului Național Român ICOM.

program

Bucureşti: Conferinţa Naţională de Conservare Restaurare „Doina Darvaş”

afis2016-final-copy

 

În perioada 2 – 4 noiembrie 2016 Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti organizează Conferinţa Naţională de Conservare Restaurare „Doina Darvaş”, ediţia a X-a, cu acronimul CONScience 2016, având tema Recuperarea patrimoniului material şi imaterial – atitudini de conservare şi restaurare.
Conferinţa, aflată în acest an sub semnul împlinirii a 80 de ani de la înfiinţarea Muzeului Naţional al Satului, reuneşte specialişti în domeniul cercetării, conservării şi restaurării patrimoniului mobil şi imobil din ţară şi străinătate. Conferinţa va avea în acest an două secţiuni cu următoarele subiecte generale: Cercetarea, conservarea şi restaurarea patrimoniului mobil şi Cercetarea, conservarea şi restaurarea patrimoniului imobil, precum şi două workshop-uri de inovare ştiinţifică pentru restaurare, în colaborare cu parteneri importanţi ai muzeului. Lucrările conferinţei sunt publicate în Buletinul de conservare restaurare RESTITUTIO, vol. 10, bilingv, editat de Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” – Bucureşti, care va fi lansat la deschiderea conferinţei.

afis2016-expo-mare
Cu acelaşi prilej vor avea loc vernisajele a două expoziţii de profil: CUNOAŞTE ŞI SALVEAZĂ, dedicată obiecte conservate şi restaurate în Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” şi expoziţia RESTAURATORI ROMÂNI: ARHITECTUL ŞTEFAN BALŞ (1902 – 1994), coordonată de Institutul Naţional al Patrimoniului. În paralel este deschisă deja şi expoziţia SĂRBĂTOAREA BRESLEI 2016, organizată de Asociaţia Filială Artă Plastică Religioasă şi Restaurare a Uniunii Artiştilor Plastici din România.

Afis Expo Bals
Deschiderea oficială a conferinţei şi vernisajul expoziţiilor vor avea loc în 2 noiembrie 2016, ora 10, în Sala Victor Ion Popa a Muzeului Naţional al Satului, Şoseaua Kiseleff nr. 28-30.
Informaţii despre CONScience 2016 veţi putea găsi şi pe site-ul muzeului, www.muzeul-satului.ro.

program-detaliat-conscience-2016

 

 

Galați: vernisajul expoziției ,,Restaurare-Conservare” , miercuri 23 noiembrie, ora 18.00

inv-restaurare-938x437

Muzeul de Artă Vizuală Galați are plăcerea să vă invite la vernisajul expoziției ,,Restaurare-Conservare” , miercuri 23 noiembrie, ora 18.00.

Expoziția prezintă etapele de restaurare și conservare ale unui obiect de patrimoniu, ilustrate prin intermediul unor panouri ce conțin atât fotografii, cât și explicații ale fiecărui stadiu de restaurare.

O parte dintre lucrările restaurate în anul 2016 vor putea fi admirate în expoziția deschisă la muzeu : ,,Cetatea omului” (gips patinat)-Ingo Glass, ,,Gheorghe Asachi” (gips patinat) – Ioan Georgescu, ,,Nicolae Mantu” (gips) –Vasile Vedeș, ,,Rezistentul” (gips patinat)- Idel Ianchelevici, ,, Printre flori și fructe” (gips) –Silvia Radu, ,,Bust” (bronz) –Oscar Spathe și ,,Măști pictate ” (lemn) – autor necunoscut.

Alte 6 lucrări restaurate în acest an se află în fața hotelului Danube Stars : ,,Dalila” (marmură)- Marcel Guguianu, ,,Feuda ” (piatră) –Ion Condiescu, ,,Meditație” (marmură)–Rodica Severineanu, ,,Maternitate” (piatră) –Marcel Grosu, ,,Romana” (piatră) – Florica Ioan, ,, Femeie cu copil” (piatră) – Vladimir Predescu.

O expoziție interesantă, ce oferă publicului oportunitatea de a intra în culisele muzeului, într-un atelier de restaurare.

Simona Biriș

șef departament Relații Publice