Baia Mare: „Art-Up!” Primul Pop-Up Museum băimărean

Evenimentul Art-Up! propune comunității, în premieră, un pop-up museum – un muzeu construit „pe loc”, cu obiectele aduse de participanți, pe o temă prestabilită: ≪Acesta este viitorul! ≫. Vă invităm așadar să veniți să completați colecția muzeului nostru!

Realizat în parteneriat cu Team For Youth și Colegiul Tehnic „C.D. Nenițescu”, evenimentul are două componente: prima parte, dedicată fenomenelor artistice, prezintă în paralel Școala Băimăreană de Pictură, respectiv Școala de la Barbizon, urcând apoi pe firul principalelor curente până în contemporaneitate. Odată stabilit contextul, a doua parte a evenimentului constă în realizarea efectivă a muzeului pop-up.

Muzeul pop-up este de fapt o „colecție deschisă” construită împreună cu membrii comunității: toți cei care vin la întâlnirea de luni, 27 noiembrie, pot aduce un obiect care să completeze expoziția. Curentul în care organizatorii își propun să se încadreze este Pop-art, iar motivația vine tocmai din esența acestuia, iar tema aleasă, ≪Acesta este viitorul! ≫,  este chiar titlul primei expoziții Pop-art organizate în anul 1956 la Galeria de Artă Whitechapel din Londra.

Scopul evenimentului este de a construi un „muzeu” împreună cu membrii comunității, iar faptul că exponatele sunt aduse de participanți îl transformă într-unul narativ: fiecare obiect spune (și are) o poveste. Astfel demonstrăm că instituția culturală nu trebuie să aibă doar funcția de conservare a artefactelor și nu spune doar povestea unui fenomen artistic, ci e o sumă de povești și de trăiri ale comunității.

Târgovişte: proiectul “Vacanţă la muzeu”

În cadrul proiectului “Vacanţă la muzeu”, Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească” demarează o serie de ateliere lucrative pentru elevii cu vârsta cuprinsă între 7 – 10 ani.

În data de 13 aprilie 2009 ora 1100, în sala Proiecte Educaţionale, din cadrul Complexului Naţional Muzeal “Curtea Domnească” va avea loc prima activitate. În acest sens partenerii noştrii vor fi elevii claselor I – IV ai Şcolii Generale Adânca, judeţul Dâmboviţa.

Tema aleasă îşi propune “ Promovarea simbolurilor pascale moderne şi tradiţionale”.

În cadrul atelierului copiii vor executa lucrări de bricolaj.

Coordonatorul proiectului este d-na Loredana Pica, referent cultural, din cadrul Biroului Marketing şi Relaţii cu Publicul.

În speranţa că noul nostru proiect va avea un impact pozitiv şi va constitui un exemplu demn de urmat şi pentru alte şcoli, lansăm invitaţia noastră de petrecere a unei părţi din vacanţa copiilor la muzeu.

Colaboratori: Şcoala Generală Adânca, jud. Dâmboviţa

Persoane de contact: Loredana Pica – referent cultură,

e-mail: loredanasal@yahoo.co.uk

Ovidiu Cîrstina

director

Complexul National MuzealCurtea Domneasca” Targoviste

Str. Justitiei, nr. 7, Targoviste, 130017, Dambovita

tel. birou: 0245 613946

tel/fax:    0245 612877

www.muzee-dambovitene.ro

e-mail:   ovidiu_cirstina@yahoo.com

contact@muzee-dambovitene.ro