Arad: salon de fotografie

Începuturi … la Arad

Aproape în fiecare an Asociaţia Foto Club Arad organizează un salon de fotografie dedicat celor care fac primii paşi în acest … meşteşug, dar şi în această artă !
Anul 2018 nu face excepţie mai ales că este deosebit de important pentru clubul nostru, deoarece sărbătorim 50 de ani de la înfiinţare având o activitate continuă în domeniul fotografiei arădene, româneşti şi internaţionale! Planul nostru este să organizăm diverse evenimente dedicate acestei aniversări. Precizez faptul că încă din anul 1906 în oraşul Arad a fost fondat deja un club de fotografie !
Primul eveniment care deschide acest an şi la care vă invităm este Salonul de Fotografie cu titlul:

„ Începuturi … „

Vor fi expuse, în noile rame ale clubului, un număr de 50 de fotografii realizate de: Gabriela Cernică, Mirabela Faur, Oana Nemeş, Adina Roxana Oarcea, Ioana Puraveţ (anul III, Universitatea Aurel Vlaicu – Arad), Maria Ţica (clasa a XII-a, Colegiul Naţional Moise Nicoară – Arad), Mihai Aioanei (clasa a IX-a, Colegiul Naţional Elena Ghiba Birta – Arad), Alexandru Daniel Florea (clasa a XI-a, Colegiul Naţional Moise Nicoară – Arad), Silviu Cristian Hăidăuţu (clasa a XI-a, Colegiul Naţional Vasile Goldiş – Arad), Bianca Mogoşan (clasa a IX-a, Liceul de Artă Sabin Drăgoi – Arad).
Felicitări tuturor !
Ei sunt o parte dintre absolvenţii cursului de iniţiere în fotografie, dar şi câţiva dintre elevii şi studenţii care fac parte din cercul de fotografie de la Colegiul Naţional Moise Nicoară – Arad. Aceste cursuri, respectiv cercul foto, dar şi altele (curs autorizat de perfecţionare, editare, etc.) sunt oferite de Asociaţia Foto Club Arad încă din anul 2008, iar la ele au participat şi / sau au fost absolvite de aproximativ 200 de persoane.
Vernisajul va avea loc vineri, 2 februarie 2018, ora 18, la Sala Clio a Complexului Muzeal Arad care este şi partenerul nostru. Expoziţia poate fi vizitată până în data de 13 februarie. Afişul a fost realizat de colega noastră Cerasela Ciorbă.
La finalul acestui an vom avea şi un salon aniversar unde vor fi expuse fotografii ale vechilor, dar şi ale actualilor membri ai clubului nostru realizând astfel o legătură între noii, vechii şi … actualii fotografi arădeni !
Vă aşteptăm !

Iași – Expoziţia foto-documentară „Comunismul în România”

Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi – Muzeul de Istorie a Moldovei vă invită să vizitați, la Palatul Culturii, în perioada 1 februarie – 31 iulie 2018, expoziţia foto-documentară „Comunismul în România”, organizată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), în parteneriat cu Fundația Konrad Adenauer (KAS).
Lansată în 2016 la București, expoziția a fost găzduită de Ateneul Român și Biblioteca Națională a României, iar în An Centenar este prezentată la Iași.
La vernisajul care va avea loc joi, 1 februarie 2018, ora 16.00, vor fi prezenți dr. Radu Preda, Preşedinte executiv al IICCMER; dr. Irina Hasnaş, expert IICCMER şi curator al expoziţiei; prof.univ.dr. Sorin Bocancea; dr. Lăcrămioara Stratulat, manager al Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iași.

Timişoara: Expoziţie de fotografie în scopuri caritabile

O fotografie, un scop, un zambet

Clubul Interact din Timisoara impreuna cu 21 dintre cei mai buni fotografi din tara organizeaza o expozitie cu scop caritabil : strangere de fonduri pentru copiii bolnavi de leucemie de la spitalul „Louis Turcanu” din Timisoara. Evenimentul va avea loc la Palatul Baroc din Timisoara in 29-31 ianuarie, intre orele 10-18.

Initiativa a venit din partea unuia dintre fotografi care a mai participat la o astfel de expozitie in trecut. Organizatorii spera ca acest eveniment de arta in scop nobil sa atraga cat mai multi timisoreni dornici sa admire fotografiile realizate de fotografi profesionisti si sa ii ajute pe copiii care se afla in spatele acestor fotografii.

Vor fi expuse si deschise vanzarii 60 de poze alb si negru reprezentand street landscape, portret si artistic. Deschiderea vernisajului are loc in 29 ianuarie, incepand cu orele 16.

Bufan George Tiberiu

http://www.gb-p.blogspot.com/

Galati: expozitie „Galaţi-22 decembrie 1989” la Muzeul de Istorie

COMUNICAT DE PRESĂ

„Galaţi-22 decembrie 1989”

Se împlinesc 20 de ani de când românii făceau primii paşi spre democraţie si spre libertatea care le-a fost atâta timp interzisă de regimul comunist .

În memoria acelor zile, Muzeul de Istorie Galaţi, vă invită să luaţi parte, marţi 22 decembrie 2009, ora 1300, la vernisarea expoziţiei

„Galaţi-22 decembrie 1989”

Expozitia propune publicului vizitator un excurs fotografic şi publicistic inedit al evenimentelor petrecute în oraşul dunărean.

Urmează apoi o „Masă rotundă”, cu aceeaşi temă, în cadrul căreia invitaţii vor purta discuţii aplicate, cu privire la evenimentele petrecute în urmă cu două decenii în oraşul nostru, în contextul mişcării naţionale împotriva comunismului.

Manifestarea se va desfăşura la Muzeul „Casa Colecţiilor”,La Mansardă, str.Eroilor, nr.64, Galaţi.

RELAŢII PUBLICE,

muzeograf Ionela ANTOHE

Prezentarea muzeului în evidenţa CIMEC

Sibiu: Proiect RoArchive la Muzeul Naţional Brukenthal

Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Naţional Brukenthal

Expoziţia: ROMÂNIA. 20 decembrie. 20 de ani. (20 dec. 2009 – 20 ian. 2010)

Colaborare cu Ro Archive, curator Raluca Nestoe

În anul 2007 un grup de artişti, critici de artă şi curatori au lansat arhiva românească de fotografie, care urmărea să documenteze schimbările petrecute în România în ultimii 20 de ani. La ora actuală, RoArchive este cel mai important proiect de fotografie realizat în România.

În încheierea programului expoziţional al Muzeului Naţional Brukenthal  în anul 2009, Galeria de Artă Contemporană a muzeului a propus arhivei române de fotografie un concept nou, un travail de memoire între fotografiile extrase din arhivă aparţinând artiştilor Bogdan Bordeianu, Michele Bressan, Bogdan Girbovan, Raluca Ionescu, Iosif Kiraly, Simona Dumitriu şi fotografiile realizate la Sibiu, în timpul revoluţiei din 1989 de către Mircea Stănescu.

Proiectul a fost generat pe fondul tensiunii care uneşte cele două date ale intervalului. Fotografiile prezentate au un simţ acut al momentului istoric. Emoţia şi certitudinea sunt limitele acestui sistem, documentat de Mircea Stănescu cu camera ascunsă şi surprins făţiş de fotografiile din RoArchive.

 


Dana Roxana Hrib (Ph. D.)
Head of the P.R., Education & Marketing Department
Brukenthal Palace
Piata Mare, nr.5, Sibiu 550169, Romania
tel. (+4)0269217691
fax (+4)0269211545
email: dana.hrib@brukenthalmuseum.ro

Prezentarea muzeului în evidenţa CIMEC

Slobozia: Costica Axinte-artistul fotograf al Sloboziei

Consiliul Judetean Ialomita si Muzeul Judetean Ialomita va invita marti, 29 septembrie 2009, orele 11.00 sa participati la manifestarea culturala intitulata

,, Costica Axinte-artistul fotograf al Sloboziei”.

 

Cu acest prilej vor avea loc:

· vernisajul expozitiei ,,Costica Axinte-cetatean de onoare al Sloboziei”;

· prezentarea unui film documentar realizat de Nelu Pasata;

· lansarea cartii ,, Foto Splendid Axinte”-autor George Stoian;

· inmanarea titlului ,,Constantin Axinte-cetatean de onoare al municipiului Slobozia” membrilor familiei.

Va asteptam!

Biroul de Presa al MJI

Muzeograf, Catalina Cernea

Prezentarea muzeului în evidenţa CIMEC

Bucureşti: MEMORIES 4 FREE – fotografii contemporane

CIAC – Centrul International pentru Arta Contemporana, Bucuresti
THE ARK – Bursa Marfurilor, AFCN

în cadrul proiectului cultural Spaţiu Experiment

prezintă:

MEMORIES 4 FREE

Artişti: Michele Bressan şi Bogdan Gîrbovan

Curator: Raluca Nestor

Vernisaj marti 22 septembrie, ora 20

22-28 SEPTEMBRIE 2009

Galeria THE ARK subsol – Calea Rahovei 196A, sector 5 Bucuresti

Program de vizitare Marti – Duminica 11:00 – 19:00.

 

Un proiect experimental care prezinta fotografii

contemporane printate la calitate minilab, stil album de familie.

clip_image001

“Pentru a sonda ipoteza potrivit căreia o fracţiune de om (dacă nu chiar omul însuşi cel puţin, într-o oarecare măsură, eliberat de condiţionările cotidiene) ar putea fi interceptată urmărind pista individului în vacanţă, proiectul MEMORIES 4 FREE propune o investigaţie asupra imaginarului estival. Inevitabil, investigaţia porneşte cu o definiţie: definiţi o călătorie, trip sau vacanţă. Căutaţi o conexiune între aceasta şi realitate! Întrebare: Să fie vorba de mai mult decât o altă poveste semifabricată? Mai mult decât unul dintre scenariile gata scrise ale agenţiilor de turism: all inclusive la bulgari cu familia, la noi la două stele, de fiţe la Mamaia, în Tenerife cu o firmă fantomă care dispare cu banii clienţilor?

În registru fenomenologic ne-am putea întreba: care este trip-ul cel mai trip? Cum ne apropiem mai mult de adevăr, deplasându-ne sau dimpotrivă rumegând ciuperci prăvăliţi pe linoleu’ unei garsoniere sufocate de caniculă? Pentru tipicul individ al societăţii de consum o vacanţă adevărată înseamnă dovezi. Dovezi palpabile, cuantificabile, ce pot fi înghesuite sub noţiunea umbrelă a amintirilor: amintiri de tip nou, amintiri consumiste.

Plecăm în vacanţă pentru a acta într-o poveste semifabricată, nerăbdători a cumpăra îngheţată, porumb sau găletuşe de nămol, dornici de a plăti accesul la piscină, a închiria un şezlong sau a savura un masaj. Plecăm în vacanţă pentru a perfecta un schimb: bancnote contra amintiri.

La întoarcere tragem linie: ce ne-a rămas, cu ce anume ne-am întors? Nu putem apărea în faţa celor de acasă cu inutilităţi implicite ca nisipul de pe şlapi. Amintirile adevărate costă: fie că-i vorba de un slip de firmă, un prosop cu gagică sau câteva scoici neapărat poleite şi iscusit asamblate în chip de ustensil – veioză, vază sau, de ce nu, suport de scobitori.

În caz de urgenţă se acceptă ca amintire şi o poză. Staţiunile gem de profesioniştii colorata mâine-i gata. Ca reacţie la susnumiţii făcători de poze, artiştii implicaţi în proiectul MEMORIES 4 FREE şi-au propus să saboteze instaurata ordine. Pe teren, înarmaţi cu aparate foto incapabile să îi condiţioneze, ei arhivează vacanţele altora fără a ignora faptul că sunt ei înşişi prizonieri ai propriului trip.

În spirit Ro Archive se produc amintiri accesibile tuturor for free. Arhiva este mecanismul care, asemeni unui filtru sau criteriu de selecţie, garantează valoarea. Toate personajele hărţuite în vara aceasta îşi pot recupera imaginea pe Internet sau o pot arăta prietenilor direct la sediul The Ark.

MEMORIES 4 FREE îşi propune să adauge cîteva piese la puzzle-ul memoriei colective, ferindu-se să arhiveze orb informaţie, să supraacumuleze cunoştinţe, punând în schimb întrebări şi căutând în sens heideggerian înţelesuri.”

Raluca Nestor

clip_image002

Expoziţia presupune o selecţie de lucrări

din cadrul proiectului artistic TRIP LA 2 STELE,

realizat de Michele Bressan şi Bogdan Gârbovan în iunie 2009, sub marca: www.roarchive.ro

Braşov: expoziţia de fotografie „BRASSAI – 110”

Un maestru al fotografiei la Muzeul de Artă Braşov

Muzeul de Artă Braşov, în colaborare cu Muzeul Maghiar al Fotografiei din Kecskemét şi Centrul de Coordonare Culturală al Republicii Ungare Sfântu Gheorghe, organizează în perioada 9 septembrie – 15 noiembrie 2009 expoziţia de fotografie „BRASSAÏ – 110″. Vernisajul expoziţiei va avea loc miercuri, 9 septembrie 2009, ora 14, la sediul Muzeului de Artă Braşov din B-dul. Eroilor nr. 21 (lângă Hotel Capitol). Cu prilejul expoziţiei, Muzeul de Artă Braşov şi Asociaţia Brassaï au organizat un concurs de fotografie având ca temă portretul sau oraşul. Prezentarea şi premierea lucrărilor câştigătoare va avea loc în cadrul vernisajului expoziţiei „BRASSAÏ – 110„.

Brassaï (Gyula Halász), unul dintre cei mai faimoşi fotografi ai secolului XX, s-a născut la Braşov în 1899. Brassaï s-a stabilit la Paris în 1924, unde a devenit renumit prin fotografiile sale înfăţişând străzile, oamenii şi viaţa de noapte a Oraşului Luminilor. A fost apropiat de artişti celebri, Salvador Dali, Henri Matisse, Pablo Picasso, surprinşi adesea în instantaneele sale. Expoziţia reuneşte o selecţie reprezentativă de fotografii din opera lui Brassaï (peisaje pariziene, celebrităţi, figuri pitoreşti), provenind din colecţia Muzeului Maghiar al Fotografiei din Kecskemét dar şi fotografii documentare, reflectând viaţa şi cariera sa.

 

Mai multe amănunte pe http://www.muzeulartabv.ro/Expozitii_Temporare .

PERSOANĂ DE CONTACT Bartha Árpád Tel. 0268477286

E-mail: bartha.arpad@muzeulartabv.ro

BRASSAI (9 septembrie 1899, Braşov – 8 iulie 1984, Ẻze, Alpes Maritimes)
Gyula Halász s-a născut la 9 septembrie 1899, la Braşov, localitate de la numele căreia în 1930 va prelua pseudonimul artistic „Brassai” care înseamnă „din Braşov”.
Profunzimea şi acurateţea viziunii sale artistice este demonstrată prin întreaga sa creaţie care nu s-a limitat doar la fotografie, Brassai fiind atras şi de pictură, sculptură, literatură.
După terminarea liceului în Braşov (1917), îşi va continua studiile la Academia de Arte Frumoase din Budapesta şi apoi la Berlin, unde studiază pictura şi sculptura, urmând să colaboreze cu diverse ziare şi publicaţii. Aici va cunoaşte îndeaproape artişti precum pictorii Kandinsky, Kokoschka şi Moholy Nagy.
În 1924 se va stabili definitiv în Franţa, la Paris -Oraşul Luminilor- unde va rămâne tot restul vieţii. Astfel în 1928 va începe cariera de fotograf la recomandarea lui André Kertész. Parisul nocturn va deveni universul său artistic cu parcurile, bulevardele şi cartierele sale pe vreme de ploaie şi ceaţă. Acest univers va fi supus unei explorări sensibile şi a unei analize chiar dramatice a locuitorilor oraşului, Brassai nefiind interesat de redarea obiectelor sau a arhitecturii clădirilor, elementul principal, în viziunea sa, fiind constituit de personajele care apăreau în imagine. Fiecare cadru fotografic este tratat ca o scenă cu „actori” care îşi interpretau rolul lor.
Astfel va deveni cunoscut odată cu publicarea primului său album fotografic în 1933, „Parisul Noaptea” care surprinde imagini fermecate ale Parisului nocturn şi explorează latura ascunsă şi întunecată a societăţii pariziene. Printre altele, a creat portrete devenite clasice a unor personalităţi din lumea artistică, precum Salvador Dali, Pablo Picasso, Henri Matisse, Alberto Giacometti sau Jean Paul Satre.
Brassai va continua să fotografieze Parisul, astfel realizând prin imaginile sale istoria fotografică a oraşului. Scriitorul şi prietenul său Henry Miller spunea despre el că „atunci când îl întâlneşti îţi dai seama că nu e înzestrat cu ochi obişnuiţi”.
Începând din 1937, libertatea sa deplină în abordarea subiectelor, îi va aduce faima care va depăşi oceanul: o serie de fotografii vor fi expuse la Muzeul de Artă Modernă (MoMA) din New York, în expoziţia intitulată „Photography: 1839-1937”.
În anii 1960 vor urma o serie de expoziţii, dintre care merită menţionată expoziţia „Graffiti” din 1962, dar şi publicarea în 1964 a lucrării intitulate „Conversations avec Picasso”. ( a apărut şi în limba română în 1975, Editura Meridiane)
În 1976 va fi decorat cu Legiunea de Onoare, iar în 1978 va publica două noi lucrări: „The Secret Paris of the Thirties” şi „Artists of my Life”.
Deşi a călătorit mult şi a surprins în fotografiile sale multe ţări din Europa şi de peste ocean, universul său artistic va gravita în jurul imaginii Parisului, Brassai fiind supranumit de Henry Miller „ochiul Parisului”.
Expoziţia de faţă îi aduce un tribut marelui artist la 110 ani de la naştere.
Árpád Bartha

Prezentarea muzeului în evidenţa CIMEC