Galați: expoziția ICOANA VIE

Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos în parteneriat cu Universitatea Națională de Arte din București, Secția Artă murală, vă invită să participați la vernisajul expoziției temporare ICOANA VIE. Proiectul, sub coordonarea dlui lector univ. dr. Lisandru Neamțu, își propune să prezinte o parte din lucrările realizate de către studenții secției de Artă murală. Evenimentul se înscrie în șirul acțiunilor ce marchează anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și pictorilor bisericești.
Expoziția va fi vernisată în data de 12 octombrie 2017, la ora 11:00, Sala Sergiu Dumitrescu, și va fi deschisă publicului în perioada octombrie – decembrie 2017.
Vă așteptăm cu drag!

Lipova: Expoziţie de icoane şi obiecte bisericeşti COLECŢIA ŞTEFAN CRIŞAN

 

Muzeul Oraşului Lipova

05 – 31 decembrie 2009

Vernisaj: sâmbătă, 05 decembrie 2009, ora 15.00

 

Muzeul Oraşului Lipova organizează expoziţia de icoane şi obiecte bisericeşti, din Colecţia Ştefan Crişan a Complexului Muzeal Arad. Expoziţia va fi deschisă în perioada 05 – 31 decembrie 2009. Vernisajul va avea loc sâmbătă, 05 decembrie 2009, ora 15.00, iar în deschidere va fi prezentat un program de colinde, datini, obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou. Prezintă: Corina Dubeştean – muzeograf la Complexul Muzeal Arad, părintele Jidoi Ioan de la Parohia Ortodoxă Radna şi Viorel Suciu, viceprimar al oraşului Lipova.

 

Expoziţia de la Lipova prezintă Colecţia de artă bisericească, donată muzeului arădean de clericul ortodox Ştefan Crişan, ce cuprinde: icoane pe lemn, carte veche şi alte obiecte de cult datând din perioada secolelor XVII – XIX. În expunere, se află, între altele: „Noul Testament de la Bălgrad” (Alba Iulia, 1648), „Îndreptarea legii” (Govora, 1652), „Sf. Aer” – brodat pe catifea neagră (sec. XVI-XVII), un engolpion episcopesc (sec. XVII), un orar diaconesc (1606), o cruce sculptatã în lemn (sec. XVII).

Evenimentul va continua cu un program de colinde, datini, obiceiuri de sărbători:

· Colinde şi datini de sărbători – Grădiniţa cu program prelungit din Lipova (coordonator Banciu Daniela)

· Program artistic – Ansamblul de dansuri populare Lipova (coordonator Ursulescu Florin)

· Colinde – tinerii de la Biserica Penticostală Lipova (coordonator Lepădat Ioan) şi Biserica Baptistă Lipova (coordonator Bruţ Ion)

 

La eveniment sunt invitaţi să participe, în primul rând, copiii şi tinerii din Lipova, publicul iubitor de artă şi muzică, reprezentanţii tuturor cultelor religioase din oraş şi autorităţile locale.

03 decembrie 2009

Stoenescu Adelina,

Departamentul de Relaţii Publice a Complexului Muzeal Arad

Prezentarea muzeului în evidenţa CIMEC

Bucureşti: Târgul iconarilor şi al meşterilor cruceri

De Ziua Crucii Muzeul Taranului Roman va invita la

Targul iconarilor si al mesterilor cruceri

praznuim cu mesteri, iconari, cruceri si artisti din 11 pana in 13 septembrie, de la zece dimineata la sase seara. Cumparam sau ne bucuram ochiul si inima cu troite si cruci, icoane si izvoade, pristolnice si pecetare, miniaturi, ingeri tesuti, povesti despre cruceri si atelierele lor.

sala Acvariu

Troite din Valea Slanicului, Buzau

11- 30 septembrie / orele 10 – 18

 

sala Foaier

60 de biserici din lemn din nordul Olteniei si sudul Transilvaniei

11- 30 septembrie / orele 10 – 18

 

sala Foaier

concert de muzica psaltica, Grupul Nectarie Protopsaltul

13 septembrie / ora 16

Targ mic, alternativ la cele traditionale, Targul iconarilor si al mesterilor cruceri este un tip de act cultural care isi propune sa recupereze frumusetea obiectului de cult si a spatiului din care provine. Incercam prin expozitii, ateliere, instalatii sa reconstituim o tipologie a obiectului de gen si sa radiografiem alchimia interioara a creatiilor contemporane in care traditia inca locuieste . Ca si in ceilalti ani, evenimentul nu isi propune un rating comercial, ci incearca o primenire – recuperarea fragmentara a unui teritoriu dominat de o inflatie agresiva a prostului gust, ignorantei, confuziei – ca reactie la suprasaturarea pietei cu obiecte de cult de proasta calitate sau deturnate de la sensul initial.

Expozitia Troite din Valea Slanicului – Buzau recompune fragmentar printr-o serie de printuri fotografice si instrumentar de teren un spatiu traversat si umplut de semne ale sacrului, urmareste decuparea vizuala si prezentarea unor contexte cu cazuri de interes patrimonial, o inventariere si o tipologie sumara a troitelor din satele cercetate.

Expozitia 60 de biserici de lemn este un document asupra situatiei actuale a bisericilor de lemn din sudul Transilvaniei si din nordul Olteniei, un instrument de lucru pentru proiecte ulterioare de restaurare, cercetare etnologica, arhitectura etc. si face parte dintr-un proiect mai amplu de interventie de urgenta pentru monumentele aflate in situatie critica, bisericile de lemn fiind un element esential in cadrul peisajului cultural din sudul Transilvaniei si nordul Olteniei. Cele 60 de biserici de lemn contin circa 3000 mp de pictura care se afla in diverse stari de degradare. La unele monumente atat obiectul de arhitectura cat si pictura este in prag de colaps.

Grupul Psaltic Nectarie Protopsaltul a fost infiintat in anul 2001 din dorinta de a face cunoscuta intr-o mai mare masura cantarea bizantina, muzica traditionala a Bisericii Ortodoxe. Grupul poarta numele schimonahului Nectarie (†1899), unul dintre cei mai renumiti cantareti de la Sfantul Munte din a doua jumatate a secolului al XIX-lea si, probabil, cel mai de seama psalt roman.

Fondat de Valentin Gheorghe – fost protopsalt al bisericilor Sf. Arhangheli „Stavropoleos” si Sf. Grigorie Palama din Bucuresti – Grupul Nectarie Protopsaltul este condus din 2008 de Sabin Preda, asistent universitar la Facultatea de Teologie din Bucuresti.

Cantarile pe care grupul le interpreteaza sunt scrise cu precadere de catre psalti romani din secolul al XIX-lea (Macarie Ieromonahul, Anton Pann, Dimitrie Suceveanu) si de tineri alcatuitori din zilele noastre (diaconul Constantin Cornel Coman, Virgil Ioan Nanu).

 

Bilet de intrare : 4 lei, 2 lei redus pentru elevi, studenti si pensionari

 

Parteneri: O.A.R., U.A.U.I.M., Fundatia Dala, U.N.A., Cocor Media Channel, R.A.T.B .

Parteneri media: 24-Fun, Radio Romania Actualitati, Radio Romania Cultural, RFI, Smart FM , Port.ro , Hot News, LiterNet, Observator cultural, Ziua

Prezentarea muzeului în evidenţa CIMEC

Deva: expoziţia Valori ale patrimoniului naţional – restaurare şi restituire.

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva organizează în perioada 6-30 aprilie 2009 expoziţia temporară Valori ale patrimoniului naţional – restaurare şi restituire.

În cadrul expoziţiei sunt etalate tablouri, icoane pe lemn şi carte veche, piese care de curând au fost supuse unui amplu proces de conservare-restaurare, prin care li s-a redat viaţa şi strălucirea de altădată. Piesele expuse fac parte din patrimoniul muzeului devean. Printre piesele din expoziţie se numără manuale de secol XIX (Visarion Roman – Aritmetică, Sibiu, 1858; Zaharia Boiu – Carte de cetire, Sibiu, 1869; Alessandru M. Micu – Elemente de fisică, Blaj, 1866 etc.), carte românească veche (Octoih , Bucureşti, 1720; Carte românească de învăţătură, Iaşi, 1643; Triod, Râmnic, 1731; Apostol, Blaj, 1802 etc.), tablouri (sec. XIX – anonim- Baronul Nopsca Ferencz; Zemplnyi Tivadar – Baronul Szentkereszti Gyorgy etc.) şi icoane pe lemn (anonim – Prăznicar, sec. XVIII; Domenico Zampieri – Adoraţia magilor, sec. XVII; Ilie Zugravul – Iisus învăţător, sec. XVIII, Ţara Românească; Preda Zugravul – Maica Domnului cu pruncul, sec. XVIII, Ţara Românească; Stan Zugravul – Sfântul Nicolae, sec. XVIII, Transilvania etc.).

Această expoziţie urmăreşte introducerea publicului vizitator în ambianţa cultural-artistică a secolelor XVII-XIX, relevând atât autorii acestor valori nepreţuite ale minţii şi creativităţii, cât şi specialiştii care au reuşit cu măiestrie să redea expresivitatea şi mesajul iniţial al acestor opere.

Expoziţia poate fi vizitată zilnic între orele 900 – 17 00, cu excepţia zilei de luni.

Preţul unui bilet este de 3 lei pentru adulţi şi de 1,5 lei pentru elevi, studenţi, militari, pensionari şi persoane cu handicap.

DevaRestaurareRestituirePliantExterior

*   *

ANNOUNCEMENT

Muzeul Civilizatiei Dacice si Romane Deva (The Museum of Roman and Dacian Civilization in Deva) is holding the temporary exhibition National Heritage Values – Restoration and Restitution in the period 6 – 30 April 2009.

The exhibition will display paintings, religious icons on wooden support, and old books. All these exhibits have recently undergone an extensive process of conservation and restoration that has given them new life and has recaptured their former magnificence. The exhibits belong to the Deva museum.

Among the exhibits we can mention 19 th century textbooks (Visarion Roman – Aritmetică (Arithmetic), Sibiu, 1858; Zaharia Boiu – Carte de cetire (Reading Book), Sibiu, 1869; Alessandru M. Micu – Elemente de fisică (Elements of Physics), Blaj, 1866, etc.), old Romanian books (Octoih (Oktoih), Bucarest, 1720; Carte românească de învăţătură (Old Romanian Book for Learning), Iasi, 1643; Triod, Ramnic, 1731; Apostol (Apostle), Blaj, 1802, etc.), paintings (19th century – anonymous painter – Baronul Nopsca Ferencz (Baron Nopsca Ferencz; Zemplnyi Tivadar – Baronul Szentkereszti Gyorgy (Baron Szentkereszti Gyorgy), etc.) and religious icons on wooden support (anonymous – Prăznicar, 18 th century; Domenico Zampieri – Adoratia Magilor (Adoration of the Magi), 17th century; Ilie Zugravul – Iisus învăţător (Jesus the Teacher), 18th century, Wallachia; Preda Zugravul – Maica Domnului cu pruncul (Madonna and Child), 18th century, Wallachia; Stan Zugravul – Sfântul Nicolae (St. Nicholas), 18th century, Transylvania, etc.).

The purpose of the exhibition is to introduce the public to the cultural and artistic environment of the 17th – 19th centuries both through the authors and artists who created such invaluable gems of the mind and creativity and the specialists who, with great artistry, have managed to recapture the original expressivity and message of the works.

The exhibition can bee visited from 9 AM to 7 PM daily, with the exception of Monday.

The admission fee is 3 lei for adults and 1.5 lei for students, the military, retired people and people with disabilities.

DevaRestaurareRestituirePliantInterior

Târgu Mureş: Expoziţia ICOANA DIN SUFLET

MUZEUL JUDETEAN MURES, SECTIA DE ETNOGRAFIE SI ARTA POPULARA in colaborare cu GRUPUL SCOLAR „TRAIAN VUIA”

va invita MARTI, 16 decembrie 2008, ORA 11 la VERNISAJUL EXPOZITIEI DE ICOANE PE STICLA ICOANA DIN SUFLET

Vor fi expuse lucrari realizate de catre elevi, in cadrul atelierului de pictura condus de prof. Kulcsar Marina si muzeograf Vasile Muresan

Expozitia va fi deschisa in perioada 16 decembrie 2008 – 30 aprilie 2009,  in sala de expozitii temporare a Muzeului de etnografie si arta populara

Targu-Mures, Piata Trandafirilor nr 11
tel.0265250169, 0365440427
e-mail: muzeuetnomures # yahoo.com

Bucureşti: spectacolul Amintirile Nascătoarei de Dumnezeu la Muzeul Naţional de Artă al României

Ne face placere sa va invitam luni, 10 noiembrie si marti, 11 noiembrie 2008 , orele 19.00 la spectacolul Amintirile Nascatoarei de Dumnezeu care va avea loc in expozitia De la Intruparea Cuvantului la Indumnezeirea Omului. Icoane bizantine si post-bizantine din Grecia deschisa la Muzeul National de Arta al Romaniei.
muzeul-national-de-arta-al-romanieiPentru rezervari va rugam contactati Fundatia Culturala Greaca, tel. 021.310.48.88 (dna Oana Maria Ostafe).

Spectacolul Amintirile Nascatoarei de Dumnezeu este un oratoriu liturgic in regia lui George Remoundos avand-o ca protagonista pe Maria Skountzou, actrita a Teatrului National Grec, in rolul Fecioarei Maria. Alaturi de ea, pe scena amenajata in expozitie vor fi prezenti un cantor grec si un cor bizantin din Romania.

Spectacolul este insotit de proiectii de imagini si beneficiaza de titrare in limba romana.

Spectacolul Amintirile Născătoarei de Dumnezeu este un oratoriu liturgic în regia lui George Remoundos şi urmăreşte să creeze printr-o scenografie deosebită atmosfera biblică de miracol şi sfinţenie, care să se îmbine în mod firesc cu expoziţia în cadrul căreia are loc.
Aşezată pe un tron în faţa altarului unei biserici bizantine, Fecioara Maria evocă viaţa şi patimile preaiubitului său Fiu, Iisus Hristos. Protagonista piesei, Maria Skountzou, actriţă a Teatrului Naţional Grec, interpretează pasaje evanghelice, în timp ce un cantor grec asistat de alţi şase psalţi şi un cor bizantin din România vor cânta psalmi vetero-testamentari.
Spectacolul este însoţit de proiecţii de imagini şi beneficiază de titrare în limba română.

Expoziţia De la Întruparea Cuvântului la Îndumnezeirea Omului. Icoane bizantine şi post-bizantine din Grecia cuprinde 64 de icoane bizantine şi postbizantine care datează din secole XIII-XVIII şi are o scenografie specială.

Organizată în colaborare cu Fundaţia Culturală Greacă, expoziţia oferă iubitorilor de artă din România posibilitatea de a admira exponate preţioase care provin din mai multe muzee de prestigiu din Grecia: Muzeul Bizantin şi Creştin din Atena, Muzeul Culturii Bizantine din Tesalonic, Muzeul Bizantin din Veria, Muzeul Bizantin din Kastoria, Muzeul Benaki din Atena, precum şi dintr-o colecţie particulară.

Alina Patru
Educatie, Comunicare si Proiecte Culturale
Muzeul National de Arta al Romaniei
tel 021/314.81.19
fax 021/312.43.27
www.mnar.arts.ro

 

Bucureşti: Icoane bizantine şi post-bizantine din Grecia la Muzeul de Arta

De la Întruparea Cuvântului la Îndumnezeirea Omului Icoane bizantine şi post-bizantine din Grecia
Conferinţă de presă: luni, 6 octombrie 2008, orele 11.00
Vernisaj: luni, 6 octombrie 2008, orele 18.00
Durata: 8 octombrie 2008 – 15 ianuarie 2009
Locul: Corp Ştirbei
Telefon 021/314.81.19; Fax: 021/312.43.27
Site www.mnar.arts.ro
Program de vizitare: miercuri – duminică (10.00 – 18.00)
Gratuit: prima miercuri din lună
Continuă lectura „Bucureşti: Icoane bizantine şi post-bizantine din Grecia la Muzeul de Arta”

Piteşti: Târgul Moşilor de Vară, 5-7 iunie

În perioada 05 – 07 iunie 2008, în Piaţa Primăriei din Piteşti, Consiliul Judeţean Argeş şi Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii – Goleşti organizează Târgul Moşilor de Vară, ediţia a XXVII-a, manifestare naţională apreciată, în egală măsură, de instituţiile de cultură din ţară, de publicul iubitor de artă populară, precum şi de renumiţi meşteri populari, participanţi consecvenţi la expoziţiile autohtone de creaţie populară.

Vor prezenta expoziţii cu vânzare şi demonstraţii de tehnică a meşteşugului ceramişti din Curtea de Argeş, Coşeşti şi Bălileşti de Argeş, Vlădeşti şi Horezu de Vâlcea, Maramureş, Braşov, Iaşi şi Covasna.

Alături de olari, vor participa şi apreciaţi pictori de icoane din Moreni – Dâmboviţa, Bucureşti şi Argeş; încondeietori de ouă din Moldova; meşteri în arta lemnului din Câmpulung, Valea Danului – Argeş, Gorj, Olt, Mureş, Băbeni – Vâlcea şi Dâmboviţa; creatoare de textile, port popular, păpuşi şi podoabe tradiţionale din Târgovişte, Galaţi, Craiova, Râmnicu-Vâlcea şi Piteşti.

Expoziţia cu vânzare va fi deschisă, zilnic, între orele 0900 – 2100.

 

Biroul de presă al

Muzeului Viticulturii şi Pomiculturii-Goleşti