Cluj-Napoca – Expoziția de ii: „Povești cusute vechi și noi”

ASOCIAȚIA OAMENI BUNI organizează în perioada 7-11 octombrie 2018 expoziția de ii: POVEȘTI CUSUTE VECHI ȘI NOI, cu vernisajul în data de 7 octombrie, ora 13:00. Evenimentul are loc în cadrul Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca, str. Memorandumului, nr. 21, intrarea libera.
Fără a avea pretenția de a se apropia de valoarea vechilor cusături românești, fiecare lucrare expusă este unică și foarte specială. Fiecare spune din vârful acului o poveste personală- povestea creatorului. Fiecare lucrare are înnodate, răsucite în fire gânduri nerostite, speranțe, amintiri, dorințe, emoții, dureri, dezamăgiri.
Exponatele au fost realizate de persoane diagnosticate oncologic care au fost încurajate în cadrul Centrului de zi „Spirit liber” (str Bucuresti nr. 15 et. 1) la Atelierului de creație „Povestea mea”, să își exprime emoțiile și sentimentele, utilizând simbolurile din modelele tradiționale românești. Astfel am creat ii, fețe de pernă, trăistuțe, fete de masa, prin metode traditionale, doar cu ac și ata și multă dibacie a mâinilor!
Va așteptam cu drag sa povestim despre „Povești cusute vechi și noi”.

Suceava: Expoziție „Cămașa cu altiță din Bucovina – Tezaur etnografic – Documente cusute”

Muzeul Etnografic HANUL DOMNESC marchează și în acest an ZIUA UNIVERSALĂ A IEI.
În data de 24 iunie 2018, ora 14.00 va fi deschisă expoziția temporară CĂMAȘA CU ALTIȚĂ DIN BUCOVINA Tezaur etnografic – documente cusute.
Expoziția aduce pentru prima oară în atenția publicului patrimoniul etnografic din categoria Tezaur, precum și fragmente de altiță (mostre) din colecția Port popular, care datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Aceste piese fac parte din documentele etnografice care ilustrează unicitatea și creativitatea cămășii românești cu altiță. Expoziția se dorește a fi o restituire către public a valorilor tezaurizate în depozitele muzeului, în Anul european al patrimoniului. În colaborare cu Asociația ia Bucovina se vor organiza ateliere de creație pentru copii și adulți: pictură pe lemn și pânză, podoabe din mărgele, împletituri coronițe de sânziene și veți putea asculta un concert de muzică clasică susținut de Asociația Schertzo dell’Arte.