Iași: Expoziția Manuscrise teatrale rare

Muzeul Național al Literaturii Române Iași și Arhivele Naționale Iași organizează la Colecția „Istoria teatrului românesc” (Muzeul „Mihai Eminescu”) expoziția Manuscrise teatrale rare.

Expoziția cuprinde manuscrise originale aparținând unor mari dramaturgi, traducători și personalități ale culturii române, caiete de roluri ce conțin indicații scenografice și regizorale, schițe decoruri, fotografii originale, afișe. Se regăsesc nume ca Gheorghe Asachi, Matei Millo, Vasile Alecsandri, Victor Ion Popa, Sorana Țopa, Tudor Arghezi, Camil Petrescu, Tudor Mușatescu, Nicolae Iorga, Sică Alexandrescu etc.

Vernisajul  expoziției va avea loc vineri, 4 mai 2018, începând cu ora 11 :00, la Colecția „Istoria teatrului românesc”,  în prezența invitaților  prof. Ștefan Oprea și dr. Suzana Bodale.

Expoziția va putea fi vizitată în perioada 4 mai – 15 iunie 2018, de marți până duminică, în intervalul orar 10:00 – 17:00.

Iaşi: expoziţia Victor Ion Popa: desene, manuscrise, fotografii inedite şi eveniment George Toparceanu

Muzeul Literaturii Române Iaşi şi Societatea Culturală „Junimea’90” vă invită în perioada mai – iunie 2010, la Colecţia „Istoria Teatrului Românesc” (etajul Muzeului „Mihai Eminescu” – Parcul Copou) pentru a vizita expoziţia „Victor Ion Popa: desene, manuscrise, fotografii inedite”.

Evenimentul se înscrie în seria expoziţiilor temporare de obiecte rare existente în patrimoniul Muzeului Literaturii Române Iaşi.

________________________________________________________________________

Muzeul Literaturii Române Iaşi şi Societatea Culturală „Junimea’90 organizează vineri, 7 mai 2010, ora 11.30, la Muzeul „George Topîrceanu“, evenimentul cultural RAPSODII DE PRIMĂVARĂ.

Din program:

· Colocviu „ Actualitatea poeziei lui G. Topîrceanu”;

Participă scriitorii: Horia ZILIERU, Ion MITICAN, Daniel CORBU.

· Lansarea cărţii „ Poeme alese” şi a C.D. multimedia, „G. Topîrceanu – viaţa şi opera“ (Ed. Princeps Edit);

Prezintă: Paul GORBAN.

· Spectacolul de muzică şi poezie „Rapsodii de primăvară“;

Participă recitatori şi formaţii artistice de la: Şcoala generală „Otilia Cazimir” Iaşi. Institutor Viorel CÂTEA; Şcoala generală „D. D. Pătrăşcanu” Tomeşti. Institutor Nicolae CIUBOTAR; Şcoala generală „I Simionescu” Iaşi. Instructor Petru ŞURUBARU; Şcoala generală „Gh. Mârzescu”. Institutor Elena NUŢĂ; Şcoala generală Mânjeşti Iaşi. Profesor Adriana GRIGORAŞ.

· Expoziţia de desene inspirate din poezia lui George Topîrceanu. Participă Şcoala generală „G. Coşbuc”. Institutor Valeria HRIMIUC.

Coordonator program: Iulia MIHALACHE.

___________________________________________________________________

Director, Şef serviciu muzee,

C.s. dr. Dan JUMARĂ Prof. Anca Maria Buzea

Prezentarea muzeului în evidenţa CIMEC

Iaşi: expoziţia „Victor Ion Popa: desene, manuscrise, fotografii inedite”

Muzeul Literaturii Române Iaşi şi Societatea Culturală „Junimea’90” vă invită în perioada mai – iunie 2010, la Colecţia „Istoria Teatrului Românesc” (etajul Muzeului „Mihai Eminescu” – Parcul Copou) pentru a vizita expoziţia „Victor Ion Popa: desene, manuscrise, fotografii inedite”.

Evenimentul se înscrie în seria expoziţiilor temporare de obiecte rare existente în patrimoniul Muzeului Literaturii Române Iaşi.

Anunţ cultural

Muzeul Literaturii Române Iaşi şi Societatea Culturală „Junimea’90” vă invită miercuri, 19 mai 2010, ora 17.00, în Galeriile „Pod – Pogor”, la şedinţa a VI-a a Prelecţiunilor Junimii, cu tema „Alumnii lui Nietzsche”.

Prelector: Aura CHRISTI.

Moderator: Constantin DRAM.

Muzeul Literaturii Române Iaşi şi Societatea Culturală „Junimea’90” vă invită joi, 27 mai 2010, ora 17.00, în Galeriile „Pod – Pogor”, la şedinţa a VII-a a Prelecţiunilor Junimii, cu tema „Eminescu între geniu, om şi sfânt”. Prelegerea va fi urmată de un recital din lirica eminesciană.

Prelector: Dorel VIŞAN.

Moderator: Constantin DRAM.

Director, C.s.dr. Dan JUMARĂ

Şef serviciu muzee, Prof. Anca Buzea

Prezentarea Muzeului Literaturii Române în evidenţa CIMEC

Botoşani: vernisajul expoziţiei „Manuscrise din tezaurul cultural botoşănean”

afis_manuscrise

Vineri, 19 aprilie 2013, la ora 11.00, în Sala Mare a Muzeului de Istorie Botoşani, va avea loc vernisajul expoziţiei „Manuscrise din tezaurul cultural botoşănean”.

În cadrul expoziţiei sunt prezentate manuscrise ale unor personalităţi botoşănene (Nicolae Iorga, George Enescu, Octav Bâncilă, Octav Onicescu, Victor Tufescu, ş.a.), aflate în colecţiile Muzeului Judeţean Botoşani precum şi în fondurile Serviciul Judetean Botosani al Arhivelor Nationale.

Muzeul Judetean Botosani

str. Unirii, nr. 15

tel. 0231.513.446 fax. 0231536989

www.muzeubt.ro

Iași: Caietele lui Eminescu, disponibile pentru consultare la Muzeul „Mihai Eminescu” din Iași

Manuscrise Eminescu 1

Vizitatorii au acum acces liber la renumitele Caiete eminesciene, la Muzeul „Mihai Eminescu” din Parcul Copou. Odată cu renovarea muzeului şi reorganizarea expoziţiei de bază, s-a hotărât amenajarea unei biblioteci unde se vor găsi cele 62 de volume de manuscrise eminesciene fotocopiate, pe care doritorii le pot răsfoi liber. Volumele conţin poezii celebre, variante, scrisori, însemnări disparate, traduceri, articole, pagini de jurnal.

Colecţia de fotocopii după manuscrisele eminesciene se află în patrimoniul Muzeului Literaturii Române Iaşi din anul 1988, atunci când specialişti din Iaşi şi Botoşani au dus la bun sfârşit misiunea de a copia şi de a pune la dispoziţia publicului binecunoscutele Caiete Eminescu. Cele 62 de volume au fost realizate după microfilmele manuscriselor, aşa cum povesteşte eminescologul Valentin Coşereanu în cartea sa, Aventura manuscriselor eminesciene.

Manuscrise Eminescu

Iniţiativa acestei întreprinderi a avut-o filozoful Constantin Noica, într-o prelecţiune ţinută la Casa Pogor în anul 1977. Tot Constantin Noica, cel care l-a numit pe Eminescu „omul deplin al culturii româneşti”, a realizat importanţa acestor Caiete pentru cultura română, comparându-le cu cele ale lui Leonardo da Vinci sau ale lui Paul Valéry.

Povestea manuscriselor eminesciene reprezintă un episod important în istoria literaturii române. În anul 1883, după ce Mihai Eminescu se îmbolnăveşte, Titu Maiorescu ia în păstrare lada cu manuscrise a poetului. La începutul anului 1884 iese din tipar prima ediţie a poeziilor lui Eminescu, îngrijită şi alcătuită de T. Maiorescu, ce poate fi, de asemenea, admirată la Muzeul „Mihai Eminescu” din Iaşi.

Manuscrise Eminescu 5

În anul 1902, Titu Maiorescu predă Academiei Române manuscrisele eminesciene şi ţine un discurs prin care subliniază importanţa lor, precum şi a misiunii de fi păstrate şi valorificate. Acest lucru se datorează lui Perpessicius, care din 1939 începe publicarea ediţiei critice a operei lui Eminescu. Munca de descifrare şi tipărire a manuscriselor eminesciene este continuată, după Perpessicius, de alte colective de cercetători, conduse de Petru Creţia, de Dumitru Vatamaniuc şi alţii. Cele 16 volume au fost publicate mai întâi la Editura Fundaţiilor Regale, apoi la Editura Bibliotecii Academiei Române. Ultimul volum din planul conceput de Perpessicius a fost publicat în anul 1993, iar în 1994 apare al XVII-lea volum, o Addenda.

Muzeul „Mihai Eminescu” poate fi vizitat de marţi până duminică, în intervalul orar 10:00-17:00. Informaţii suplimentare se regăsesc pe site-ul www.muzeulliteraturiiiasi.ro.

   Iulian Pruteanu

   Coordonator Programe culturale