Brașov: Expoziția „Clepsidra timpului meu. In memoriam Marin Gherasim”

Evenimentul: Expoziția „Clepsidra timpului meu. In memoriam Marin Gherasim”

Vernisaj: Vineri, 6 octombrie 2017, ora 13.00

Durata: 6 octombrie – 19 noiembrie 2017

Locul: Muzeul Artă Braşov, B-dul. Eroilor 21

Program de vizitare: Marţi –Duminică, 09.00-17.00  

                                    

Expoziția Clepsidra timpului meu.

In memoriam Marin Gherasim”

 Muzeul de Artă Brașov organizează în perioada 6 octombrie – 19 noiembrie 2017, în colaborare cu Alina Gherasim, expoziția „Clepsidra timpului meu. In memoriam Marin Gherasim”. Vernisajul expoziției va avea loc vineri, 6 octombrie 2017, ora 13.00, la sediul Muzeului de Artă Brașov din B-dul. Eroilor nr. 21 (lângă Hotel Capitol), cu participarea lui Gheorghe Pogan, artist și teoretician al artei.

Născut la Rădăuți, într-o familie cu adânci rădăcini în satul bucovinean, Marin Gherasim (1937-2017), absolvent al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” București (1962), a desfășurat o îndelungată activitate artistică și didactică, fiind unul dintre fondatorii Grupării 9+1 (1981).

Expoziția este o veritabilă retrospectivă postumă a creației lui Marin Gherasim, individualizată în cadrul picturii românești postbelice prin originalitatea demersului plastic și puternica încărcătură spirituală. (Sfârşit)

 

Amănunte pe: www.muzeulartabv.ro/Expozitii_Temporare

 

PERSOANĂ DE CONTACT

Bartha Árpád, Manager

Tel. 0728 092 853

E-mail: bartha.arpad@muzeulartabv.ro

Braşov: Expoziţia Peisaje Transilvănene – stampe din colecţia Muzeului de Artă Braşov

Evenimentul: Peisaje Transilvănene – stampe din colecţia Muzeului de Artă Braşov

Vernisaj: Vineri, 19 februarie, ora 14

Durata: 19 februarie – 28 martie 2010

Locul: Muzeul Artă Braşov, B-dul. Eroilor 21

Program de vizitare: Marţi – Duminică, 10.00 – 18.00

Expoziţia Peisaje Transilvănene – stampe din colecţia Muzeului de Artă Braşov

– O călătorie inedită prin Transilvania de altădată –

Afis-Peisaje-Transilvanene

Muzeul de Artă Braşov organizează în perioada 19 februarie – 28 martie 2010 expoziţia Peisaje Transilvănene – stampe din colecţia Muzeului de Artă Braşov. Vernisajul expoziţiei va avea loc vineri, 19 februarie 2010, ora 14, la sediul Muzeului de Artă Braşov din B-dul. Eroilor nr. 21 (lângă Hotel Capitol).

Expoziţia reuneşte 22 de stampe din patrimoniul Muzeului de Artă Braşov înfăţişând monumente şi localităţi transilvănene, văzute de artişti străini şi transilvăneni din a doua jumătate a secolului XIX. De asemenea, în expoziţie va figura cea mai veche lucrare de grafică din patrimoniul muzeului, o gravură datând de la sfârşitul secolului XVII. Vizitatorii expoziţiei au ocazia de a întreprinde un periplu inedit prin Transilvania de odinioară. (Sfârşit)

Mai multe amănunte pe http://www.muzeulartabv.ro/Expozitii_Temporare.

PERSOANĂ DE CONTACT – Muzeul de Artă Braşov

Radu Popica, Curator

E-mail: radu.popica@muzeulartabv.ro

Prezentarea muzeului în evidenţa CIMEC

Braşov: expoziţia Asociaţiei Graficienilor din Turku (Finlanda)

Expoziţia Asociaţiei Graficienilor din Turku

În perioada 10 februarie – 11 martie 2012 Muzeul de Artă Braşov organizează expoziţia Asociaţiei Graficienilor din Turku (Finlanda). Expoziţia va fi deschisă sub înaltul patronaj al Excelenţei Sale, doamna Ulla Väistö, Ambasadorul Finlandei la Bucureşti. Vernisajul expoziţiei va avea loc vineri, 10 februarie 2011, ora 14.00, la sediul Muzeului de Artă Braşov din B-dul. Eroilor nr. 21 (lângă Hotel Capitol). Evenimentul va avea loc în prezenţa Excelenţei Sale, doamna Ulla Väistö.

brasov-expozitia-Graficienilor-Turku

Expoziţia cuprinde 51 de lucrări de grafică (mezzotinta, gravură cu acul, acvaforte, acvatinta, xilogravură, litografie, monotip, etc.) realizate de 15 artişti finlandezi, având vârste cuprinse între 31 şi 60 de ani: Annette Almarsund-Holström, Annika Dahlsten, Yrjänä Ermala, Matti Helenius, Juha Joro, Minna Anniina Jokela, Ulla-Maija Kallinen, Marita Mikkonen, Marjatta Nuoreva, Veronika Ringbom, Marja Salonen, Nea Silavuori, Panu Thusberg, Tea Tikka şi Merja Ylitalo. Constituită în anul 1933, Asociaţia Graficienilor din Turku (Turun Taidegraafikot Ry) are ca principal obiectiv promovarea artei grafice finlandeze.

Mai multe amănunte pe: http://www.muzeulartabv.ro/Expozitii_Temporare .

PERSOANĂ DE CONTACT

Radu Popica, Şef Secţie Artă

Tel. 0740804166

E-mail: radu.popica@muzeulartabv.ro

Braşov: Expoziţia de fotografie André Kertész

Afis-Kertesz

Evenimentul: Expoziţia de fotografie André Kertész

Vernisaj : Miercuri, 11 aprilie, orele 14.00

Durata: 11 aprilie – 13 mai 2012

Locul: Muzeul Artă Braşov, B-dul. Eroilor 21

Program de vizitare: Marţi – Duminică, 10.00 – 18.00

Expoziţia de fotografie André Kertész

Capodopere din creaţia unui fotograf maghiar

de renume mondial

 

Muzeul de Artă Braşov organizează în perioada 11 aprilie – 13 mai 2012 expoziţia de fotografie André Kertész. Capodopere din creaţia unui fotograf maghiar de renume mondial. Fotografiile expuse provin din colecţia Muzeului Maghiar al Fotografiei din Kecskemét şi sunt itinerate cu sprijinul Institutului Balassi – Centrul Cultural al Ungariei Sfântu-Gheorghe. Vernisajul expoziţiei va avea loc miercuri, 11 aprilie 2012, orele 14.00, la sediul Muzeului de Artă Braşov din B-dul. Eroilor nr. 21 (lângă Hotel Capitol).

André Kertész este unul dintre cei mai celebri fotografi ai secolului XX, fiind un nume de referinţă pentru istoria fotografiei. Expoziţia reuneşte o sută de fotografii din toate etapele carierei sale (perioada maghiară, perioada franceză, perioada americană şi perioada internaţională), reconstituind o imagine de ansamblu a creaţiei sale.

Mai multe amănunte pe: http://www.muzeulartabv.ro/Expozitii_Temporare.

 

PERSOANĂ DE CONTACT

Bartha Arpad, Director

Tel. 0268477268

E-mail: bartha.arpad@muzeulartabv.ro

Braşov: Festivitatea de premiere şi prezentare a lucrărilor câştigătoare – Concursul de artă plastică „Oraşul meu, Braşov”, ediţia a XII-a

Evenimentul: Festivitatea de premiere şi prezentare a lucrărilor câştigătoare – Concursul de artă plastică „Oraşul meu, Braşov”, ediţia a XII-a

Data: Vineri, 1 iunie 2012, ora 13.00

Organizator: Muzeul Artă Braşov, B-dul. Eroilor 21

Festivitatea de premiere şi prezentare a lucrărilor câştigătoare – Concursul de artă plastică „Oraşul meu, Braşov”,

Ediţia a XII-a

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, Muzeul de Artă Braşov, în colaborare cu Asociaţia Brassai Braşov, a organizat a XII-a ediţie a Concursului de artă plastică „Oraşul meu, Braşov”. Tema concursului a fost “Braşovul istoric” (case vechi şi noi, curţi interioare, străzi, cetatea, bastioane, monumente istorice, biserici şi case memoriale). La concurs au participat 309 elevi (clasele V-VII) din 13 şcoli braşovene.

Festivitatea de premiere şi prezentare a lucrărilor câştigătoare va avea loc vineri, 1 iunie 2012, ora 13.00, la sediul Muzeului de Artă Braşov din B-dul. Eroilor nr. 21 (lângă Hotel Capitol). 

Mai multe amănunte pe http://www.muzeulartabv.ro/Evenimente.

PERSOANĂ DE CONTACT – Muzeul de Artă Braşov

Bartha Arpad

Tel. 0268477286

E-mail: bartha.arpad@muzeulartabv.ro

Braşov: Expoziţie de fotografie „Oraşul întreg”

Afis Orasul Intreg

Expoziţie de fotografie „Oraşul întreg”

14.02 – 17.03.2013

 

Muzeul de Artă Braşov

B-dul Eroilor nr. 12

Vernisaj

Joi, 14. Februar 2013, ora 13.00

Invitat special

Maria Sewcz – Germania

Centrul Cultural German Brasov in colaborare cu Institutul German pentru Relatii Externe (IFA) si Muzeul de Arta, vă invită la expoziţia „Oraşul întreg”, deschisă la Muzeul de Artă Braşov, în perioada 14.02 – 17.03.2013.

“Oraşul întreg” face parte dintr-o serie nouă de expoziţii dedicate fotografiei artistice din Germania. Expoziţia adună laolaltă exemple de fotografie subiectivă auctorială care combină momente documentarice cu interpretări artistice. În ziua de azi folosirea abundentă a digitalizării a devenit o adevărată modă. Cei şase artişti fotografi din a căror opera este alcătuita expoziţia “Oraşul întreg”, au rămas loiali imaginii observate, nemanipulate şi particularităţilor estetice care implică procesul fotochimic de producere al acesteia.

Zoltán Jókay, Andreas Rost, Maria Sewcz, Ulrich Wüst, Tomo Yamaguchi si Eva

Bertram; fiecare dintre aceştia abordează cultura urbană, starea contemporană a mediului social si a lumii în care trăiesc cu o privire individuală şi specifică. Fiecare înregistrează aspectele realităţii lor care le atrag atenţia. Procendând astfel, ei captează componente disparate – peisaje citadine, arhitectură, portrete, istorie contemporană, societatea – uneori întorcându-şi privirea înspre lăuntric, înspre viaţa personală a oamenilor iar alteori înspre centrul oraşului şi spaţiile suburbane. Dar întodeauna ei aleg momentele de zi cu zi, niciodată excepţionalul sau exaltatul. Şi exact din acest motiv ei dau posibilitatea imaginilor să ne înfăţişeze o poveste.

Braşov: expoziţia „Hans Hermann – Peisaje transilvănene. Colecţia Muzeului de Artă Braşov”

Afis Hans Hermann Bistrita

Muzeul de Artă Braşov organizează în perioada 15 mai – 15 iunie 2013, în parteneriat cu Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, expoziţia „Hans Hermann – Peisaje transilvănene. Colecţia Muzeului de Artă Braşov”. Expoziţia va fi deschisă la sediul Muzeului Judeţean Bistriţa începând de miercuri, 15 mai 2013, orele 13.00.

Expoziţia reuneşte 50 de gravuri semnate Hans Hermann din patrimoniul Muzeului de Artă Braşov. Lucrările evocă un spaţiu tradiţional: monumente reprezentative şi colţuri anonime din burgurile transilvănene (Braşov, Sibiu, Sighişoara, Bistriţa, Mediaş), cetăţi ţărăneşti şi biserici fortificate (Rupea, Prejmer, Slimnic, Bazna etc.), peisaje şi scene rurale etc. Pictor şi gravor născut la Braşov, Hans Hermann (1885-1980) este unul dintre cei mai importanţi artişti transilvăneni din secolul XX.

Evenimentul se înscrie în cadrul unei serii de expoziţii prin care Muzeul de Artă Braşov îşi propune să popularizeze valorile de patrimoniu aflate în colecţia sa în ţară şi străinătate.

 

PERSOANĂ DE CONTACT

Radu Popica, Şef Secţie Artă

Tel. 0740/804166

E-mail: radu.popica@muzeulartabv.ro

Braşov: Expoziţia Hans Mattis-Teutsch – Un avangardist transilvănean.

afis teutsch_mail

Hans Mattis-Teutsch – Un avangardist transilvănean.

Colecţia Muzeului de Artă Braşov”

În cadrul vernisajului vor lua cuvântul Marcela Oprescu, muzeograf MArT, Bartha Árpád, directorul Muzeului de Artă Braşov şi Radu Popică, curatorul expoziţiei. Comisarul expoziţiei este muzeograf Ramona Orban.

Expoziţia prezintă evoluţia creaţiei artistului brașovean Hans Mattis-Teutsch (1884-1960) prin prisma legăturilor cu avangarda artistică. Cele 46 de lucrări de pictură, grafică și sculptură din patrimoniul Muzeului de Artă Brașov ilustrează etapele stilistice parcurse în anii 1908-1939, perioadă de maximă creativitate, când Mattis-Teutsch a activat în cadrul mişcării de avangardă din România (Contimporanul, Integral), Ungaria (Ma) şi Germania (Der Sturm).

Apropierea de avangardă este prefaţată de peisaje de factură postimpresionistă, realizate în acuarelă (1910-1915). Treptat, după 1916, simplificarea şi esenţializarea elementelor naturale se accentuează (Peisaj nordic, Peisaj cu mesteceni, seria de linogravuri din anii 1917-1920). Aceste experienţe plastice cvasi-abstracte sunt transpuse apoi în ulei, în ciclul Florilor Sufleteşti („expresionism muzical”).

Interesul pentru problematica socială îl determină să se apropie de principiile constructivismului. După o perioadă de tranziţie, în care geometrizarea se accentuează (Compoziţie, 1923), adeziunea la constructivism este confirmată de lucrarea Muncitori fizici şi intelectuali (1927). Mattis-Teutsch îmbrăţişează o nouă viziune artistică („realism constructiv”), centrată pe căutarea proporţiilor „omului nou”, tip uman reprezentativ pentru epoca tehnică şi industrială, care îşi va găsi expresia ideală în cadrul proiectelor de frescă. Abordările conceptuale şi stilistice sunt reflectate fidel de sculptura lui Mattis-Teutsch din această perioadă, de la sculpturi abstracte ( Ornament floral II) la nudurile stilizate de la începutul anilor `30.

Expoziţia va fi deschisă publicului până în data de 1 decembrie a.c., putând fi vizitată zilnic între orele 10-18 (luni închis).

Bogdan Nădăştean

Compartiment Relaţii Publice

Muzeul de Artă Timişoara

0256-491592

www.muzeuldeartatm.ro

Braşov: Expoziţia „4 pictori – familia Crăciun”

Afis Craciun A4

 

Evenimentul: Expoziţia „4 pictori – familia Crăciun”

Vernisaj: Vineri, 15 noiembrie 2013, ora 13.00

Durata: 15 noiembrie – 15 decembrie 2013

Locul: Muzeul Artă Braşov, B-dul. Eroilor 21

Program de vizitare: Marţi – Duminică, 09.00 – 17.00

Expoziţia „4 pictori – familia Crăciun”

Muzeul de Artă Braşov organizează în perioada 15 noiembrie – 15 decembrie 2013 expoziţia „4 pictori – familia Crăciun” (Constantin Crăciun, Georgeta Costin Crăciun, Simion Crăciun, Ioana Crăciun Dobrescu). Vernisajul expoziţiei va avea loc vineri, 15 noiembrie 2013, ora 13.00, la sediul Muzeului de Artă Braşov din  B-dul. Eroilor nr. 21 (lângă Hotel Capitol).

Expoziţia prezintă lucrările unei veritabile „dinastii” de artişti, pictorii din familia Crăciun. Constantin Crăciun (1928-1997) a fost profesor la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, fiind activ ca pictor, dar şi în calitate de artist monumentalist. Georgeta (1927-1991), soţia sa, a realizat creaţii importante în domeniul picturii şi al artei decorative, remarcându-se prin avangardismul stilului adoptat. Simion (1956-2013), fiul, a trăit şi a creat nu numai în Bucureşti, dar şi în Spania și Germania, rămânând fidel picturii clasice. Ioana (n. 1958), fiica, este ultimul membru al familiei şi continuatoarea crezului artistic insuflat de aceasta. (Sfârşit)

Amănunte pe: http://www.muzeulartabv.ro/Expozitii_Temporare.

PERSOANĂ DE CONTACT

Bartha Arpad, Director

Tel. 0268/477286

E-mail: bartha.arpad@muzeulartabv.ro