This event has passed.

10 mai – Ziua regalitații în România

10 mai, 2012

Ziua de 10 mai a fost sărbătoare naţională între 1866 şi 1947 marcând evenimente importante din istoria României moderne: proclamarea principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen în anul 1866 ca Domn al ţării şi apoi Rege al României în 1881. Dezvoltarea României în perioada modernă este strâns legată de Casa Regală întemeiată de principele Carol, adus pe tronul ţării după abdicarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, într-un moment în care Unirea din 1859 era pusă sub semnul îndoielii de către unele puteri străine. Proclamarea principelui Carol ca Domn al ţării a avut drept rezultat consolidarea Unirii Principatelor care culminează cu obţinerea Independenţei în urma războiului din 1877-1878 şi redobândirea Dobrogei. Lunga domnie a regelui Carol I (1866-1914) coincide cu dezvoltarea României moderne în toate planurile, de la cel economic la cel cultural, în cadrul unei monarhii constituţionale. În această perioadă sunt luate primele măsuri de dezvoltare a infrastructurii fiind realizate drumuri, căi ferate şi poduri, la care se adaugă clădiri publice importante. Pe plan internaţional România încheie tratate şi intră în alianţe devenind un factor important de stabilitate şi decizie în sud-estul Europei, către sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul veacului următor, un moment ilustrativ în acest sens fiind participarea la războaiele balcanice care iau sfârşit prin pacea de la Bucureşti (1913).

Izbucnirea primei conflagraţii mondiale în anul 1914 găseşte România printre ţările care se declară neutre încercând să evite implicarea într-un război devastator. În acelaşi an, după trecerea în nefiinţă a regelui Carol I, în vremuri dificile pentru ţară, principele Ferdinand devenea suveran al României (1914-1927). Deşi de origine germană, regele Ferdinand a respectat voinţa poporului român acţionând în interesul ţării al cărei suveran era. Intrarea României în război în anul 1916 alături de Antanta şi împotriva blocului Puterilor Centrale din care făcea parte Germania constituie suprema dovadă a loialităţii regelui Ferdinand . Numele regelui Ferdinand va rămâne pentru totdeauna legat de crearea României Mari, prin Unirea ţării cu regiunile locuite de români şi aflate sub stăpânirea Austro-Ungariei. La 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, loc încărcat de semnificaţii istorice, regele Ferdinand şi regina Maria au fost încoronaţi ca regi ai României Mari. Domnia regelui Ferdinand este legată nu numai de acest moment solemn dar şi de o serie de reforme menite să modernizeze şi să contribuie la refacerea statului român afectat de anii de război (reforma agrară, trecerea la sufragiul universal, adoptarea unei noi Constituţii).

Carol II a fost cel mai controversat rege al României atât din punct de vedere al deciziilor politice, dar şi a vieţii personale. A renunţat de trei ori la prerogativele de moştenitor al tronului pentru a reveni asupra hotărârilor şi a fi încoronat ca rege al României în anul 1930 punând astfel capăt Regenţei constituite în anul 1927, după trecerea în nefiinţă a regelui Ferdinand I. În timpul regelui Carol II (1930-1940) România a cunoscut atât perioade de avânt economic, dar s-a confruntat şi cu criza economică de la mijlocul anilor 30. Pe fundalul amplificării mişcărilor de extremă dreaptă în Europa, dar şi în România, regele Carol II instituia în anul 1937 un regim autoritar. Anul 1940 a adus nu numai dezmembrarea României Mari, cauzată de politica agresivă a Germaniei şi Italiei care încurajau revizionismul, dar şi abdicarea regelui Carol II. Tronul revenea ultimului rege al României, Mihai I, în condiţii deosebit de dificile cauzate de declanşarea celui de-al doilea război mondial. Sfârşitul marii conflagraţii mondiale găsea România secătuită din cauza efortului de război şi cu o gravă criză politică pricinuită de acapararea puterii de către comuniştii sprijiniţi de Uniunea Sovietică. La 30 decembrie 1947, sub ameninţare, regele Mihai I a fost obligat să abdice, România devenind Republică.