București: expozițiile Fortăreața singurătății din pădurea sfântă a zgomotului etern

FORTĂREAȚA SINGURĂTĂȚII DIN PĂDUREA SFÂNTĂ A ZGOMOTULUI ETERN

Capitolul IV al proiectului expozițional în șase părți „Punctul alb şi cubul negru”

Vernisaj: Joi, 07.07.2016,19:00

Curatori: Diana Marincu şi Anca Verona Mihuleţ

Artişti: Larisa Sitar (RO) și Roman Štětina (CZ)

Coordonator MNAC: Mălina Ionescu

Arhitect: Attila Kim

Partener: Centrul Ceh

07.07 – 28.08.2016

MNAC – Palatul Parlamentului, etaj 4

Expoziția analizează distanțele autoimpuse în exterior și zonele intimității individului pornind de la ce ar putea însemna Fortăreața Singurătății. Cele patru dimensiuni ale ierarhizării contactului uman – distanța intimă, distanța personală, distanța socială și distanţa publică – formează o polarizare a interacțiunii în funcție de două câmpuri clare – spațiul privat și spațiul public.

Eroii Larisei Sitar sunt de cele mai multe ori personaje anonime, încărcate de atmosfera de basm, preluate din mentalul colectiv, cu o puternică conştiinţă a sfârşitului lor. Ei folosesc somnul ca pe o punte de trecere într-o dimensiune a meditaţiei, un timp de suspensie în care se regenerează şi se acceptă pe ei înşişi. Eroii lui Roman Štětina sunt figuri preluate din industria de radio şi televiziune a anilor 1960 – 1980, unele aduse din spatele cortinei, altele extrase direct de pe ecran, sunt vizibili şi invizibili în acelaşi timp.

Istoria la care se referă de obicei Larisa Sitar nu este ceva stabil sau închis, ci mai degrabă un prilej pentru o suspendare a ideologiilor pe care se construiește și o deschidere spre micro-narațiunile regăsite poate într-un sat din Maramureș. Seria de lucrări audio „Nu mă lăsa să mor, c’apoi nu te-oi lăsa să trăiești!” este alcătuită din înregistrări cu oameni care povestesc, la limita dintre zi și noapte, experiențele avute în confruntarea cu forțe supranaturale sau întrupări ale celor mai mari spaime. Larisa Sitar folosește adesea în lucrările ei personaje discrete, voci fără chip, identități camuflate și spații fantomatice care le coincid, demonstrându-le în același timp forța de a spune povești și de a se construi pe sine.

Filmul lui Štětina, „Lost Case”, constă în preluarea unor scene emblematice din filmul Colombo, care urmăresc personajul principal de la debutul serialului, când îl regăsim pe protagonistul Peter Falk tânăr, până la ultimul episod filmat la începutul anilor 1990, când Peter Falk apare cărunt şi mişcându-se greu. Au fost editate aproape 200 de ore de film, pentru a găsi acele momente în care Colombo ajunge la locul crimei şi găseşte indiciul care oferă cheia pentru rezolvarea misterului, îndepărtând sunetul complet, folosind doar un laitmotiv simfonic pentru a puncta anumite scene.

© Credit imagine stânga: Larisa Sitar, And then, one thing led to another…, colaj digital, dimensiuni variabile, 2015-2016; dreapta: Roman Štětina, Plot, fotografie alb/negru, 110 x 160 cm, 2015

RSVP: https://www.facebook.com/events/1731471550460557/

>>>ENGLISH<<<

THE FORTRESS OF SOLITUDE FROM THE HOLY WOOD OF ETERNAL NOISE

Chapter IV of The White Dot and The Black Cube, an exhibition project in six parts

Opening: Thursday, 07.07.2016, 19:00

Artists: Larisa Sitar (RO) and Roman Štětina (CZ)

Curators: Diana Marincu and Anca Verona Mihuleţ

MNAC Coordinator: Mălina Ionescu

Architect: Attila Kim

Partner: Czech Centre Bucharest

07.07 – 28.08.2016

MNAC – The Palace of Parliament, Fourth floor

This exhibition analyses the self-imposed distances in the outer world and the zones of intimacy in the inside world, taking its starting point from what the Fortress of Solitude could signify. The four dimensions of the hierarchization of human contact – intimate distance, personal distance, social distance and public distance – determine a polarization of interaction composed by two clearly defined areas – private space and public space.

Larisa Sitar’s heroes are usually anonymous characters, wrought with the atmosphere of fairy-tales, borrowed from the repertoire of collective consciousness, with a strong awareness of their transience. They utilize sleep as a bridge into the dimension of meditation, into a time of suspension in which they regenerate and accept themselves. Roman Štětina’s heroes are figures adopted from the radio and TV broadcasting industry of the 1960s and 1970s, some of them brought to light from behind the curtain, others pulled directly from the screen, visible and invisible at the same time.

The history to which Larisa Sitar usually refers is not something stable or finished, but rather an occasion for a suspension of the ideologies on which it is built, for opening up toward such micro-narratives as those from a village in Maramureș. The series of audio works “Don’t let me die, ‘cause I won’t let you live!” is made up of recordings of people recounting, at the boundary between day and night, their experiences of confronting supernatural forces or the embodiments of their worst fears. Larisa Sitar often uses diffident characters, voices without faces, disguised identities and phantomatic spaces that coincide with them, at the same time showcasing their force of telling stories and constructing themselves.

Štětina’s film, “Lost Case”, was created by means of re-editing emblematic scenes from the movie series Colombo, following the main character from the beginning of the series, when the protagonist, Peter Falk, is still young, to the last episode, shot at the beginning of the 1990s, when Peter Falk is grey-haired and has difficulties moving around. Almost 200 hours of film were edited in order to identify the scenes in which Colombo arrives at the crime scene and finds the clue that constitutes the key to solving the mystery. The sound is completely removed and replaced by a symphonic leitmotiv marking certain scenes.

© Image credit left: Larisa Sitar, And then, one thing led to another…, digital collage, variable dimensions, 2015-2016; right: Roman Štětina, Plot, fotografie alb/negru, 110 x 160 cm, 2015

RSVP: https://www.facebook.com/events/1731471550460557/