Loading Events

« All Events

București: expoziția „Omul Aman – Înscrisuri, marafeturi și alte fasoane”, Muzeul Theodor Aman, 14 iunie 2024 – 30 mai 2025

14 iunie, 2024 - 30 mai, 2025

🖼 Muzeul Municipiului București vă invită la vernisajul expoziției „Omul Aman – Înscrisuri, marafeturi și alte fasoane”, eveniment care va avea loc vineri, 14 iunie, ora 17.00, la Muzeul Theodor Aman – Str. C. A. Rosetti, nr. 8.
„În ultimii ani expozițiile organizate de Muzeul Municipiului Bucureşti la Muzeul Theodor Aman au încercat să evidențieze diversele tehnici abordate de artistul Aman și să aducă în fața publicului lucrări care nu fuseseră expuse de multă vreme sau chiar niciodată în îndelungata existență a muzeului.
Expoziţia temporară a anului 2024 propune o întâlnire a iubitorilor lui Theodor Aman nu cu artistul, ci cu omul Theodor Aman. Începând din 14 iunie 2024 şi până pe 30 mai 2025 vizitatorii expoziţiei «Omul Aman – Înscrisuri, marafeturi și alte fasoane» sunt invitaţi să descopere nu opere de artă ale artistului, ci diverse obiecte din patrimoniul muzeului, care au aparținut familiei și prin intermediul cărora sunt marcate mai multe etape din existenţa omului Aman, precum şi aspecte mai puțin cunoscute ale personalității sale. Amalgamul aparent divers al obiectelor ce nu par să aibă legătură unele cu altele îşi găseşte logica şi rostul când începe să se închege într-un mic univers, în care, treptat, se identifică viaţa personală a unui om ca toţi oamenii, un om numit Theodor Aman.
Dintre caracteristicile care creionează viaţa şi personalitatea complexă a acestui om, expoziţia evidenţiază doar câteva aspecte, ce şi-au găsit acoperirea în obiectele care au aparţinut familiei şi acum fac parte din patrimoniul muzeului. Astfel, vizitatorii au ocazia să-l cunoască pe Proprietarul Aman, ca şi pe Colecționarul Aman, pe Orientalistul Aman, pe Omul de lume Aman, dar şi pe Poetul, Sculptorul şi Profesorul Aman. Toate aceste ipostaze puse laolaltă cu multe altele vor construi, aidoma pieselor de puzzle, Personalitatea Aman.
Expoziţia oferă oportunitate valorificării unui segment al patrimoniului, care, în cea mai mare parte, a stat mereu în depozite și avem speranţa că publicul va prezenta un mare interes pentru aceste aspecte la care nu a avut acces până acum. Dintre acestea amintim contractul de lucrări încheiat între Theodor Aman și antreprenorul german Franz Scheller privitor la ridicarea casei din str. Clemenței nr. 8, în care se evidențiază detaliile foarte clare și exacte ale cerințelor artistului, precum şi invitații la balurile organizate în casa Aman, liste ale invitaților, cărți de vizită folosite ca felicitări de sărbători, programul unei serate muzicale, măști de bal mascat și alte accesorii. De asemenea, expoziţia oferă acces la corespondenţa dintre profesorul Aman şi studenţii săi, dar prezintă şi diverse dovezi de admiraţie ale studenţilor faţă de profesorul lor. O coloratură aparte este adusă de prezenţa consistentă a colecţiei de obiecte orientale, piese arheologice, decoraţii, monede şi diverse obiecte care aduc până la noi parfumul secolului al XIX-lea şi încearcă să construiască un mic univers – universul Omului Aman”.
Muzeograf, Greta Șuteu

Details

Start:
14 iunie
End:
30 mai, 2025
Event Category:
Website:
https://www.facebook.com/photo/?fbid=871615445012429&set=a.568248295349147

Organizer

Muzeul Municipiului București
View Organizer Website

Venue

Muzeul „Theodor Aman” – Muzeul Municipiului București
Str. C.A. Rosetti nr. 8
București, București 010283 Romania
+ Google Map
Phone
021.314.58.12
View Venue Website