- This event has passed.
Călărași: În loc de cuvânt, expoziție de fotografie – Muzeul Municipal Călărași
15 ianuarie, 2020
Mă numesc Florin Rădulescu și sunt pasionat de felul cum lumina nu are nevoie de cuvinte pentru a ne transmite emoții. Puteți concluziona că sunt alunecat – lumina, emoții, bla, bla etc. Nu întotdeauna sunt acolo unde aș vrea să fiu și nu întotdeaunea am la mine instrumentul care poate înregistra momentul în care lumina cu diferitele ei culori, forme de strălucire, de umbre sau de reflexe generează momente care merită imortalizate. Chiar dacă știu că de multe ori apariția unui aparat, telefon sau a unui altfel de instrument deranjează, sâcâie sau chiar strică momentul respectiv, încerc, totuși, de multe ori să captez ceva. Nu îmi iese mereu, dar am încredere că la un moment dat, doar voi clipi ușor din ochi și imaginea va ajunge unde trebuie.
Expoziția cuprinde fotografii realizate în ultimii ani pe care le-am selectat și eliminat, și iar selectat și eliminat pentru a vă putea prezenta o gamă variată de subiecte. Vă aștept de Ziua Culturii Naționale, cu fotografiile voastre de suflet, să discutăm despre fotografia care înlocuieste, câteodată, cuvintele.
Activitatea mea în domeniul fotografic:
2003, 24 septembrie, expoziție personala de fotografie repere Călărășene – partea I organizată la Institutul romano-francez FORDOC din Călăraşi
2003, fotografii în Catalogul Monumentelor Istorice – Judeţul Călăraşi, ediția I-a
2003 – 2019 – colaborări foto la ziarele locale- Jurnalul de Călăraşi, Curierul, Evenimentul
2005, 29 iunie, expozitie fotografica Ziua Internationala a Dunarii organizată sub titlul ,,Dunăre, Dunăre, Drum fără pulbere”, Grupul Școlar Danubius din Călăraşi
2005, iulie, fotografii în expoziția de grup din Charante – Maritime, Franța
2005, 23 septembrie, expoziție fotografică de grup Dunarea si Pescuitul organizată în foaierul Consiliului Județean Călărași
2005, 24 septembrie, expoziție de fotografie organizată cu ocazia Zilei Municipiului Calarasi
2005, 29 septembrie, expoziție personală de fotografie Dunarea si Dunarea în foaierul Hotelului Calarasi
2006 – PREMIUL 3 la SECTIUNEA FOTOGRAFIE în cadrul Festivalului Mondial de umor ,,Dictatura Rasului” ediţia Dictatura Riscului organizat de DJCCPCN Calarasi si FECO Romania
2008, aprilie, fotografii în Catalogul Monumentelor Istorice – Judeţul Călăraşi, ediţia a II-a
2008, fotografii în volumul Istoria orașului Călărași, autor Constantin Tudor, editura Agora
2008, participant la concursul de fotografie din cadrul proiectului „Spiritul Dunării” – Fluviul Dunărea, factor generator de sinergii locale şi transfrontaliere, finanţat de Uniunea Europeană prin Programul Phare CBC România-Bulgaria 2006, implementat de Muzeul de Artă Constanţa
2009, 29 iunie, expoziţie de grup „D U N A R E A” alături de Razvan Eremia, Dan Lupoi -fotografie, Peter Ceauşev – pictura / grafica, organizată cu ocazia Zilei Internationale a Dunarii de Camera de Comert, Industrie şi Agricultura Calarasi la ECO-BUSINESS – Centru Transfrontalier pentru mediu al oamenilor de afaceri din zona Calarasi – Silistra
2009, 14 iulie, expoziţie în colaborare cu Emanuel Tănase, „Evadez-vous” organizată cu ocazia Zilei Naţionale a Franţei de Centrul Regional de Formare Profesională Fordoc Călăraşi;
2009, septembrie, coorganizator al Salonului Fotografic de Toamna
2009, decembrie, expoziţie personala de fotografie, “Photo Verite´- cu obiectivul prin Călăraşi”.
2009, decembrie, premiu pentru activitatea în domeniul artei fotografice şi pentru iniţierea şi realizarea „Salonului Fotografic de Toamnă” în cadrul Galei ,,10 pentru Călăraşi”
2010, martie, coorganizator al Salonului Fotografic de Primăvară
2010, septembrie, fotografii în Monografia Municipiului Călăraşi, ediția 2010
2010, septembrie, fotografii în volumul Nicolae Dragu. Un om şi faptele lui, autori Nicolae Țiripan, Nelu Dobre
2010, decembrie, fotografii în “Patrimoniul Călărăşean – între Alb şi Negru”, pliant de promovare a patrimoniului cultural al judeţului Călăraşi
2012, iunie, Centenar 1912-2012, 100 de ani de la sfinţirea Bisericii Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena a parohiei Grădiştea, pliant aniversar;
2012, septembrie, în cadrul Zilelor Municipiului Călăraşi – Expoziţie de fotografie – CĂLĂRAŞI – 06.00 – 20.00
2013, octombrie, Monografie – Album, Protopopiatul Călăraşi, rădăcini în istorie şi în veşnicie, autor al fotografiilor din album
2014, iunie, Centenar 1914-2014, 100 de ani de la sfinţirea Bisericii Sfântul Ioan Botezătorul a parohiei Independența, pliant aniversar;
2014, decembrie, fotografii pentru calendarul Primăriei Municipiului Călărași și al Muzeului Municipal Călărași,
2015, iulie, Centenar 1915-2015, 100 de ani de la sfinţirea Bisericii Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil a parohiei Dorobanțu, pliant aniversar;
2015, decembrie, fotografii pentru calendarul Primăriei Municipiului Călărași și al Muzeului Municipal Călărași,
2016, noiembrie, fotografii în volumul Monumente Istorice din Municipiul Călărași, editura Agora,
2016, decembrie, fotografii pentru calendarul Primăriei Municipiului Călărași, al Muzeului Municipal Călărași și al Consiliului Județean Călărași
2017, fotograf oficial al Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23 pentru activitatea de la Călărași
2017, fotograf oficial al Festivalului Hora Mare, Călărași
2017, decembrie, fotografii pentru calendarul Primăriei Municipiului Călărași și al Muzeului Municipal Călărași,
2018, fotograf oficial al Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23 pentru activitatea de la Călărași
2018, fotograf oficial al Festivalului Hora Mare, Călărași
2018, fotografii în Albumul Călărași 2018, realizat de Primăria Municipiului Călărași
2018, fotografii în volumul Eroi Călărășeni la Centenar, realizat de Primăria Municipiului Călărași
2018, decembrie, fotografii pentru calendarul Primăriei Municipiului Călărași și al Muzeului Municipal Călărași,
2019, fotograf oficial al Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23 pentru activitatea de la Călărași
2019, fotografii în albumul Călărași, Inima Bărăganului, realizat de Consiliul Județean Călărași
2019, fotografii în calendarul Muzeului Municipal Călărași