- This event has passed.
Mogoşoaia: Dacian Andoni: Construcţie şi memorie
19 mai, 2012 - 20 iunie, 2012
Dacian Andoni: Construcţie şi memorie
Palatul Mogoşoaia, 19 mai – 20 iunie 2012
Dacian Andoni, născut în 1960 la Arad, cu studii la Iaşi şi activ la Timişoara, unde predă la Facultatea de Arte Plastice a Universităţii de Vest, propune în expunerea de la Palatul Mogoşoaia 60 de insolite contemplaţii picturale. Cele mai multe sunt dedicate duhului ziditor care, structurând aleator materia, îl amprentează profund pe contemplatorul – pictor ca şi pe privitorul ocazional, antrenaţi, deopotrivă, într-un comun efort de înţelegere în care emoţia calmă a descoperirii este susţinută de o neobişnuită analiză a detaliilor. Neobişnuită, pentru că privirea analitică vizează nu amănuntul material în sine, ci anume ceva care-l depăşeşte şi complineşte, participarea lui la ansamblu, la firea întreagă. De aceea „Chirpicii“ lui Andoni evocă nu materia unei zidiri ancestrale sau oarecare, ci tremurul ei interior în faţa istoriei, vizibil în lumina slabă a înserării, şi aceasta, percepută drept crepuscul universal. Asumând experienţe picturale ce pornesc din tinereţea sa ieşeană şi de la contactul cu arta lui Horia Bernea, ca şi pe cele care animă pictura lui Flondor, maestru al maturităţii sale, Dacian Andoni ajunge la o privire şi la o expresie personală, calmă, liberă de ostentaţie, aptă să ofere o profund poetică meditaţie asupra memoriei ca urmă pe care umanitatea o lasă, la capătul istoriei, în materie.
Expoziţia de la Palatul Mogoşoaia va fi deschisă sîmbătă 19 mai la orele 18 de academician Dan Hăulică, Preşedinte de onoare al asociaţiei Internaţionale a Criticilor de artă.
Doina Mândru