Târgovişte: Expoziția COMORI ÎN OBIECTIV: INELE SIGILARE MEDIEVALE la Complexul Național Muzeal Curtea Domnească Târgoviște

Inaugurată în luna octombrie a.c. noua expoziție muzeală a Complexului Național Muzeal Curtea Domnească Târgoviște, denumită sugestiv Comori în obiectiv, are scopul de a prezenta obiecte de patrimoniu restaurate sau conservate, descoperite prin cercetare arheologică. Artefactele sunt însoțite de imagini și secvențe video care surprind contextul descoperirii lor.

Primul obiect de patrimoniu expus a fost Lacrimariul descoperit în vara anului 2020 la Mănăstirea Viforâta (jud. Dâmbovița). Seria expunerilor continuă cu o serie de inele sigilare descoperite prin cercetare arheologică la bis. Sf. Vineri din cadrul Curții Domnești din Târgoviște.

Inelele sunt obiecte personale și decorative purtate, de obicei, ca simplă bijuterie. În cazul inelelor deținute de elitele din Țara Românească, acestea erau reprezentative pentru funcția deținută în cadrul reședinței domnești, lucru valabil peste tot în Europa evului mediu. În general, pecețile erau de mai multe tipuri și dimensiuni, un tip mai la îndemână fiind pecetea inelară. Au diferite forme, rotunde, ovale, hexagonale, cu margine perlată sau liniară în interiorul căreia se înscrie legenda, gravată în negativ, redând numele boierului, de obicei cu caractere chirilice. Mobilele heraldice sunt de asemenea diverse: arme, aștri, cruci, semne grafice, animale, plante, etc.

Multe asemenea obiecte au fost gravate cu numele posesorului, la care adesea se adăugau și însemnele heraldice ale familiei din care făcea parte. Inelul deținea, astfel, o funcție dublă, de bijuterie și de sigiliu personal. Astfel, gravurile artistice ce împodobeau obiectul, făcute prin diferite metode precum incizia sau excizia, simple sau chiar opere de artă ale bijutierului, reprezentau marca personală a deținătorului.

Încă din perioada de formare a statelor medievale românești, atât Domnia cât și marea boierime au deținut propriile însemne heraldice care au evoluat permanent din punct de vedere al complexității realizărilor grafice. În multe cazuri, alături de stema personală sau a familiei, posesorul inelului își atașează numele și funcția deținută la curtea principelui: logofăt, vornic, pitar, stolnic, etc. Sunt numeroase cazuri în care orășeni târgovișteni, având diverse îndeletniciri, își aveau propriul inel sigilar folosit în corespondența personală.

Astfel, cele mai importante și vechi familii nobiliare muntenești au putut atașa documentelor oficiale emise de cancelaria domnească propriile steme, semn al puterii și rangului deținut.

Pecețile inelare sau de alt tip au fost cunoscute istoricilor și cercetate științific atunci când în sec. XIX – XX s-au alcătuit marile colecții de documente, aparținând statului, mănăstirilor, marilor familii de boieri sau unor pasionați. Însă era vorba doar de păstrarea lor sub formă de amprentă pe suportul de ceară ce însoțea documentul respectiv. De cele mai multe ori, obiectul fizic lipsea, cu excepția cazului când pecetea sau inelul era o moștenire de familie.

Cercetările arheologice au contribuit în mod fundamental la cunoașterea și cercetarea fascinantei lumi a sigilografiei, heraldicii și genealogiei. Astfel, degradarea unor monumente arhitecturale a impus măsuri și lucrări de restaurare, care au necesitat cercetări arheologice preventive. În timpul acestor cercetări au fost descoperite numeroase morminte, în care defuncții purtau însemnul personal sigilar. Necropolele medievale, așadar, au oferit cele mai numeroase și importante astfel de obiecte.

Ca fostă reședință a Țării Românești, necropolele medievale și premoderne ale vechii cetăți de scaun-Târgoviște, parțial cercetate, indică numărul copleșitor al dregătorilor domnești rezidenți în oraș. Adunate, toate aceste inele concentrează în ele atât istoria orașului dar mai ales a țării.

Inelele sigilare pe care am ales să le expunem au fost descoperite în timpul cercetărilor arheologice ce au avut loc la Curtea Domnească din Târgoviște, sectorul biserica Sfânta Vineri, în anii 1967, 1968 și 2018.

Această expoziție este și un omagiu adus arheologului Gh. I. Cantacuzino (1937- 2019), care a inițiat cercetarea arheologică a acestui monument istoric.