București: Fuga de acasă. Dumitru Gorzo, duminică, 7 martie

Gorzo s-a întors! Nu că ar fi plecat vreodată din muzeu, în care se află constant prin cele două lucrări din colecția permanentă. Dar dacă ne amintim, în timpul carantinei de anul trecut, Gorzo a ”locuit” în muzeu timp de 7 zile.

A stat singur în muzeul închis, privind lucrările, desenând, făcând schițe, vorbind singur, plictisindu-se, moțăind sau având întrebări existențiale. A făcut ce-a vrut, cum s-ar zice. Ba chiar și-a sărbătorit ziua de naștere în solitudine, printre lucrările din muzeu. Uneori se filma vorbind, gesticulând sau doar contemplând câte o lucrare.

Nu a fost un ”performance” în sine. N-a fost nici o întâmplare, căci a fost o acțiune propusă de artist. A fost o ”acțiune/rezidență”, una atipică, exact atunci când omenirea părea să intre într-o claustrare fără precedent. În timp ce oamenii se închideau în case, el s-a închis în MARe. ”Fugit de-acasă”, așa s-a numit rezidența lui ca o anti-aventură.

Punctul culminant al acestui episod a constat în ”vandalizarea” de către Gorzo a câtorva dintre cele mai importante lucrări din colecție, semnate de artiști cu greutate (inclusiv Țuculescu). La vremea respectivă, ”vandalizarea” nu a devenit o știre, cât o rumoare, o șoaptă înghețată, străbătând cercul și-așa mic al celor care au legătură cu artele vizuale. Ba au fost chiar și amenințări cu procese.

Evident, Gorzo nu vandalizase nimic! Intervențiile lui (auto)ironice, violente, (auto)critice, ludice nu erau executate direct pe lucrări, ci pe o folie extrem de subțire și de transparentă pe care a aplicat-o deasupra pânzelor ”atacate”. Iluzia era, însă, aproape desăvârșită. Doar cei care știau secretul puteau observa diferența subtilă de nuanță dintre suprafața acoperită și cea nudă.

O ”vandalizare cu prezervativ” am zice, dar una care ne invită la meditație. Căci la nivel tehnic, fizic, formal, actul vandalizării nu exista! Dar el exista la nivel vizual – adică acolo unde operează cel mai eficient arta și mesajul ei. Intervenția (inter)mediată este, oare, adevărată sau nu?

Fotografiile care au circulat în cercuri restrânse erau ele însele obiecte vizuale finite. Ori, potrivit discursului lor, Gorzo intervenise în mod fatal și iremediabil asupra unor lucrări de valoare. Dar fotografia este o realitate redusă la sine, o realitate care nu exprimă cu necesitate o realitate exterioară ei, ci o fabrică potrivit conceptului care-i stă la bază. Este o interpretare, o perspectivă, un decupaj. O manipulare, dacă dorim.

Acțiunea/Rezidență (sau Rezidența/Acțiune!) s-a încheiat, lucrările din muzeu, nealterate în vreun fel, au rămas pe poziții. Gorzo s-a întors la atelierul din New York unde a continuat să lucreze la proiectul început la și în MARe.

De data asta, intervențiile lui au fost reale, markerul chiar a atins suprafața, doar că vorbim despre suprafața unor fotografii ale lucrărilor. Rolurile s-au inversat: în muzeu, a fotografiat lucrările adevărate, ”vandalizate” de intervenții făcute cu markerul pe o folie transparentă. Acum markerul va ”ataca” nemijlocit fotografii ale lucrărilor.

A rezultat un set de lucrări independente (peste 80!), lucrări de artă cu desene reale, prin care Gorzo pornește de la morfologia și de la compoziția lucrărilor pentru a le modifica dramatic, deturnându-le sensul, ori ”traducându-l” în mod acid, nemilos. O ”parazitare”, prin care toți artiștii și toate lucrările din MARe devin ”lucrări de Gorzo”. Un ”featuring” brutal, dinamic, creativ și viu.

Fiecare dintre aceste desene făcute direct pe poze ale lucrărilor din muzeu au devenit lucrări de Gorzo. Doar că și ele au fost supuse, la rândul lor, procesului de ”falsificare”, prin print. Da, toate lucrările au fost printate, alcătuind un volum inedit. Dar NU un volum de artă, chiar dacă va beneficia de un Cuvânt înainte, de Erwin Kessker, directorul fondator al MARe, ci un anti-album de artă.

Un album de artă cuprinde și exprimă o temă. O expoziție, opera unui artist, un curent artistic etc. Acest volum a reușit să scape din capcana de a deveni album. A devenit obiect! Și nu (încă) o carte-obiect, ci, de-a dreptul un obiect. Fixat pe un băț, volumul joacă rolul unui steag, al unei flamuri pe care o putem răsfoi. Coada lungă, din lemn, nu permite așezarea volumului pe masă, ori în bibliotecă, ci undeva pe un perete. Pentru a răsfoi volumul se recomandă fixarea bățului între picioare, ca la Călușari. O recădere în copilărie și-n universul ei frust, când călăream pe bețe. O lucrare, așadar! O meta-lucrare. O sculptură? O instalație? Greu de spus.

Dar cert este că-n ea se vor putea vedea în print cele peste 80 de lucrări ale lui Gorzo, fiecare pagină fiind o copie în print a unei lucrări reale, făcută de Gorzo pe copii ale lucrărilor reale din muzeu!

Sună complicat? Poate! Dar așa este întotdeauna cu steagurile. Și cu caii din lemn. La noi vor fi în ediție limitată, doar 30 de exemplare. Pe care vă invităm să le călăriți.

Duminică, 7 martie, de la 17:00 la 19:00.

O selecție din cele 80 de lucrări originale va fi prezentată pe parcursul zilei de duminică, lansarea cărții-obiect (sau a obiectului-carte) avea loc de la ora 17:00.