Târgoviște: Podoabe ale jupâneselor de la Curte – un ev mediu feminin – 10 martie – 10 aprilie 2021 – Muzeul Tiparului și al Cărții Vechi Românești

Perioada expunerii: 10 martie – 10 aprilie 2021

Curtea Domnească din Târgoviște, Muzeul Tiparului și al Cărții Vechi Românești

De jur-împrejurul bisericii Sf. Vineri s-a așternut un caldarâm de piatră. Aleile care duc spre biserică sunt și ele din piatră. Iarba și copacii din apropiere sunt statornicii însoțitori peste timp ai monumentului istoric. Cruci mari, albe și curate, ridicate demult din praful drumurilor, stau în umbra celor doi brazi seculari. Iarba este de un verde aprins, tunsă scurt, militărește. Dintre două lespezi se ițește, aproape obraznic, tulburând liniștea și curățenia cazonă, vârful unei mici cruci de piatră. Nu o vezi decât în momentul când ești aproape să te împiedici de ea. Pare că este invidioasă pe biserică, lumea nu o admiră, dimpotrivă, o ocolește. Timpurile s-au schimbat pentru ea. A rămas singura supraviețuitoare a unui cimitir. Cimitirul de la Curte, de la Vinere. Din vremea lui Vladislav al II-lea, poate chiar mai devreme și până la Sfinții Martiri Brâncoveni, curtenii și-au găsit aici un loc de veci. Aproape de palat, lângă domn și Domnul. Aici a fost îngropată și M4/2018. Nu-i știm numele, crucea s-a pierdut, la fel ca și celelalte, ca și urmele mormântului ei. A murit în anii frumoși ai cetății noastre. Poate în anii domniei lui Radu Mihnea, principele care a retrăit Bizanțul în toate amintirile, aspirațiile și fantasmele sale. Curtea acestuia de la Târgoviște, precum și cele de la Iași, București sau Hârlău se învăluiau în chipurile frumoase ale curților europene. Mai mult ca oricare domn de dinaintea sa, Radu vodă a reușit să pună pecetea occidentală în Țările Române. Veșmintele luxoase făceau parte din decorul zilnic al unui ceremonial aulic pe măsura voinței principelui. Poate că M4 a fost îngropată în hainele sale de curte. Cele mai frumoase haine ale unui vieți, poate la fel frumoase. I-am respectat istoria, încercând o reconstituire a pieselor carei decorau acoperământul. De asemenea, îi dedicăm și un fragment dintr-o poezie celebră. De azi, o mică istorie îi aparține.

“Only Death,” Pablo Neruda

[…]Nevertheless its steps can be heard and its clothing makes a hushed sound, like a tree.

I’m not sure, I understand only a little, I can hardly see, but it seems to me that its singing has the color of damp violets, of violets that are at home in the earth, because the face of death is green, and the look death gives is green, with the penetrating dampness of a violet leaf and the somber color of embittered winter.