Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Galaţi: expoziția “Flori subterane din România” la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă”

9 aprilie, 2021 - 30 aprilie, 2021

Începând cu data de 9 aprilie 2021, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi va putea fi vizitată expoziția temporară “Flori subterane din România”, care prezintă lumea miraculoasă a florilor de mină, respectiv 100 eșantioane de minerale din patrimoniul științific al muzeului, provenind din regiunile de exploatare din Maramureș și Banat.
Selecţia exponatelor s-a făcut luând în considerare mai multe criterii, astfel încât să cuprindă eşantioane cu calităţi estetice deosebite, combinaţii de culori, forme cristalografice. Scopul realizării acestei expoziţii a fost acela de a familiariza publicul gălățean cu aceste comori ale pământului şi de a pune în valoare patrimoniul deţinut de Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi.
Eșantioanele expuse se remarcă prin importanța lor științifică, a proprietăților chimice și fizice caracteristice, atât prin formă, dimensiune și culoare, cât și prin estetica și frumusețea lor: fyzelit, siderit, sfalerit, calcit, cuarț, stibină, baritină, calcopirită, jamesonith, galenă, marcasit, aragonite etc. Florile de mină sunt îndeosebi sulfuri metalice și carbonați, renumite prin perfecțiunea formelor cristalografice și prin culoare.

Details

Start:
9 aprilie, 2021
End:
30 aprilie, 2021
Event Category:

Organizer

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” – Galați
View Organizer Website

Venue

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răzvan Angheluță” – Galați
Str. Regiment 11 Siret nr. 6A
Galați, Galați 800340 Romania
+ Google Map