Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

București: Sesiune anuală de comunicări științifice – ediția a XVII-a DATE NOI ÎN CERCETAREA ARTEI MEDIEVALE ȘI PREMODERNE DIN ROMÂNIA

6 mai, 2021 - 7 mai, 2021

În zilele de 6 şi 7 mai, în prelungirea clipelor de sărbătoare, colegii noştri de la Secţia de Artă Veche Românească, împreună cu Compartimentul de Artă şi Arhitectură din Perioada Medievală –

Institutul De Istoria Artei „G. Oprescu”

al Academiei Române, se vor reuni – fizic şi virtual – în fosta sufragerie a Palatului Regal, în cadrul celei de a XVII-a Ediţii a Sesiunii Anuale de Comunicări Ştiinţifice „Date noi din cercetarea artei medievale şi premoderne din România”, pentru a prezenta concluziile celor mai recente studii şi cercetări din domeniu.

Programul bogat al celor două zile de dezbateri ne permite un periplu larg printre monumentele şi artefactele cele mai valoroase ale patrimoniului medieval din cele trei provincii istorice româneşti, dar şi prilejul evocării unor personalităţi istorice sau academice care au marcat cultura românească şi, nu în ultimul rând, ocazia rememorării unor momente cruciale pentru salvarea patrimoniului naţional. Graţie colegilor noştri din ţară şi străinătate, care au răspuns cu generozitate invitaţiei de a participa la lucrărle Sesiunii, vom avea alături prestigioase instituţii universitare şi academice din întreaga lume:

Universitatea din București

, Centrul de Studii pentru Europa Centrala si de Est (GWZO) Leipzig, Academia Rusă de Științe Sankt-Petersburg, Universitatea din Pisa,

Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iasi

,

Palatul Culturii din Iași – Complexul Muzeal Național „Moldova”

,

Muzeul Național al Unirii Alba Iulia

Museikon

,

Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”

al Academiei Romane, Biblioteca Sfântului Sinod,

Biblioteca Academiei Române

, Centrul de Studii Superioare ale Civilizaţiei Medievale, Universitatea din Poitiers,

Universitatea Nationala de Arte Bucuresti

, Institutul de Arheologie și Istoria Artei al Academiei Române, Cluj-Napoca,

Biblioteca Centrala Universitara „Lucian Blaga” Cluj-Napoca

, Muzeul Municipiului București, Universitatea din Michigan.

Publicul poate participa la sesiune pe platforma Zoom, accesând următorul link de conectare: https://zoom.us/j/95884535539. ID-ul Sesiunii: 958 8453 5539.

Details

Start:
6 mai, 2021
End:
7 mai, 2021
Event Categories:
,

Organizer

Muzeul Național de Artă al României – București
View Organizer Website

Venue

Muzeul Național de Artă al României – București
Calea Victoriei 49-53, București 010063
București, București 010063 Romania
+ Google Map
View Venue Website