- This event has passed.
București: Expoziția “Viața, oamenii și diversitatea portului popular din Veneția Făgărașului” la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” în perioada 26 iunie – 25 iulie 2021
26 iunie, 2021 - 25 iulie, 2021
București: Expoziția „Curierul timpului” la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” în perioada 27 iunie – 18 iulie 2021
Viața, oamenii și diversitatea portului popular din Veneția Făgărașului
26 iunie – 25 iulie 2021
Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti” – CASA GLOD
Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti” împreună cu Asociația Culturală “Ioan Cavaler de Pușcariu” organizează expoziția “Viața, oamenii și diversitatea portului popular din Veneția Făgărașului”.
Expoziția prezintă costume populare din satul Veneția de Jos, județul Brașov și fotografii din viața satului realizate de Dinu Constantin.
Localnicii din satul Veneția de Jos, județul Brașov, sunt moștenitorii unui tezaur vestimentar de excepție pentru zona de răsărit a Țării Făgărașului, cu piese de port popular unice și destul de puțin cunoscute publicului larg. Pe lângă minunatele exponate vestimentare, în cadrul expoziției vor putea fi admirate o serie de fotografii din viața satului, mare parte făcute în cadrul proiectului de documentare a portului popular “Acasă la Origini”- La Blouse Roumaine, de către experimentatul fotograf Dinu Constantin.
“Ca orice proiect fotografic, musai să spună o poveste, o poveste despre oameni, despre obiceiuri, despre cine sunt ei cu adevărat, despre origini, despre moșteniri primite, despre moșteniri ce vor fi dăruite. O poveste despre ce ne definește, despre ce ne face să fim unici, despre un fir roșu pe care să-l lăsăm de urmat alor noștri.”- Dinu Constantin
Vernisajul va avea loc în 26 iunie 2021, ora 13.00 iar expoziția va putea fi vizitată în perioada 26 iunie – 25 iulie 2021, de Miercuri până Duminică, între orele 10.00 – 18.00 la Casa Glod din incinta Muzeului Național al Satului “Dimitire Gusti”.
Mulțumiri organizatorilor și voluntarilor:
MUZEULUI NAȚIONAL AL SATULUI “DIMITRIE GUSTI”
ANTREC ROMANIA
PRIMĂRIA COMUNEI PĂRĂU
“REVISTA VACANȚE LA ȚARĂ”