Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Slatina: Expoziția „Servirea mâncării, între medieval și modern” prezintă o istorie a evoluției veselei și tacâmurilor folosite în spațiul european, la trecerea dintre medieval și modern.

24 iunie, 2021 - 2 august, 2021

EXPOZIȚIA „Servirea mâncării între medieval și modern“
Vineri, 25 iunie 2021, orele 12:00, Muzeul Județean Olt organizează Expoziția temporaraă „Servirea mâncării între medieval și modern“ în colaborare cu Muzeul Național Brukenthal.
Expoziția „Servirea mâncării, între medieval și modern” prezintă o istorie a evoluției veselei și tacâmurilor folosite în spațiul european, la trecerea dintre medieval și modern.
De la servirea mâncării pe felii de pâine uscată, până la folosirea vaselor speciale pentru păstrarea temperaturii calde sau reci a mâncării, poveștile cuprinse în această expoziție urmăresc evoluția cuțitului de la armă – tacâm la stadiul de cuțit de masă, materialele alese în producerea lingurilor sau povestea Cenușăresei tacâmurilor – furculița, a cărei folosire generalizată a reușit abia în era industrializării.
De asemenea, narațiunea expoziției urmărește felul în care statutul social este subliniat prin intermediul achiziționării și folosirii instrumentarului de masă. În cadrul expoziției sunt prezentate piese din argint, cupru și oțel din colecțiile Muzeului de Istorie – Casa Altemberger, datate în secolele XVI – XIX, mai puțin cunoscute sau care nu au fost expuse până la această dată.
Expoziția face parte din proiectul „Bucătăria la curtea princiară a Transilvaniei în secolul XVI”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și implementat de Muzeul Național Brukenthal, înscris în direcția strategiilor de dezvoltare durabilă ale județului Sibiu, pentru recunoașterea alimentației și gastronomiei la nivelul politicilor locale și regionale, parte a proiectului Sibiu 2019 – Regiune Gastronomică Europeană.
Expoziția cuprinde bunuri culturale mobile care au o mare însemnătate istorică și sunt clasate în tezaur. Menționăm furculițe de argint din 1722, cuțit de argint 1722, supieră din argint cu interior aurit 1751, tavă circulară cu două mânere de argint 1751, tavă de prăjituri din alamă din secolul al XVIII-lea.
Curator expoziție
Dr. Iohana Brătoi
Cu considerație,
Gheorghe Smarandache,
MANAGER Muzeul Județean Olt

Details

Start:
24 iunie, 2021
End:
2 august, 2021
Event Category:

Organizers

Muzeul Județean Olt – Slatina
Muzeul Național Brukenthal – Sibiu

Venue

Muzeul Județean Olt – Slatina
Str. Ana Ipătescu nr. 1
Slatina, Olt Romania
+ Google Map
View Venue Website