- This event has passed.
Alba Iulia: Expoziția: Istoria prin monedă/ Colecția numismatică Alexandru Borza
16 decembrie, 2021 - 31 decembrie, 2021
Expoziția: Istoria prin monedă/ Colecția numismatică Alexandru Borza
Expoziția prezintă valoroasa colecție numismatică pe care Alexandru Borza a alcătuit-o de-a lungul impresionantei sale vieți. Sunt expuse monedele grecești, dacice, romane republicane, romane imperiale și bizantine. Preocupările din domeniul științelor naturale ale cercetătorului Alexandru Borza, cel care a fondat Grădina Botanică din Cluj-Napoca, nu au eclipsat pasiunea pentru Antichitate, arheologie și numismatică. Încă din copilărie, animat de dorința de cunoaștere și de o vie curiozitate științifică, el ajunge asistentul naturalistului și arheologului Adalbert Cserni (custodele primului muzeu din Alba Iulia). Evenimentul este un omagiu adus personalității lui Alexandru Borza și încununează activitatea de valorificare prin publicare a colecției sale, inedită până în prezent.
Cu această ocazie, va fi lansat volumul „Colecția numismatică Alexandru Borza. Monedele antice și bizantine” (Editura Mega, Cluj-Napoca, 2021), publicat de dr. Ovidiu Oargă, arheolog și numismat în cadrul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia, și prezentat de lect. Cristian Gazdac (Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca).
Vă invităm la vernisajul care va avea loc joi, 16 decembrie, ora 14.00, la Sala Unirii – Spațiul Expozițional Alba Iulia (la subsol).