Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Tecuci: Exponatul luni martie 2022 la Muzeul de Istorie „Teodor Cincu”: ,,GÂND ORANJ” autor: VALERIU ȘUȘNEA

16 martie, 2022 - 31 martie, 2022

Exponatul lunii martie

,,GÂND ORANJ” autor: VALERIU ȘUȘNEA

Valeriu Șușnea s-a născut la 6 martie 1960, la Berești, județul Galați. A absolvit Școlile gimnaziale ,,Ion Petrovici” și „Elena Doamna„ din Tecuci, Liceul de Artă din Galați și Institutul de Arte Plastice ,,Nicolae Grigorescu,, din București, secția artă monumentală și restaurare. Din 1984 este profesor la Liceul de Artă Plastică din Buzău.

În colecția de artă a muzeului nostru deținem trei lucrări care îi aparțin lui Valeriu Șușnea, ele sunt: ,,Gând oranj” , ,,Personaj” și ,,Pieta”. În luna martie – lună aniversară pentru Valeriu Șușnea, în cadrul Proiectului ,,EXPONATUL LUNII”, vă propunem spre vizionare lucrarea ,,GÂND ORANJ”.

Valeriu Șușnea este un pictor foarte prolific. În numai trei ani de la finalizarea studiilor începe seria expozițiilor personale. Temele tratate în lucrările sale țin de realitate, oglindire și simbol, așa încât abordarea variatelor tehnici este fără îndoială subordonată acestor titluri. Pentru privitorul neavizat, la primul contact cu lucrările lui Valeriu Șușnea pictura acestuia ar putea fi pentru mulți, ciudată, datorită imaginilor ce o populează, cât și reluării acestora în alte organizări compoziționale, a căror descoperire o lasă celui hotărât să o facă. În pictura lui Valeriu Șușnea elementele care formează iconografia tablourilor, sunt așezate pe verticală, dând impresia, prin repetarea schemei compoziționale că ies din ancadramentul lucrărilor. Astfel de tablouri sunt cele intitulate ,,Semn și Simboluri, I, II, III, IV”, ,,Gând Albastru”, ,,Gând Roșu”, ,,Gând Gri”, ,,Gând Violet”, ,,Gând Oranj”, personajele având înfățișări hieratice exprimând multă mișcare și dinamism.

Prezentarea lucrării ,, GÂND ORANJ” ca exponat al lunii aduce în prim plan nu numai creația artistică a pictorului, dar și implicarea acestuia în actul educațional din domeniul artelor plastice și decorative. Valeriu Șușnea este președintele U.A.P.R. Buzău, doctor în arte plastice și decorative, profesor gradul didactic I, la Liceul de Arte ,,Margareta Sterian” din Buzău, este membru titular al Uniunii Artiștilor Plastici din România. Activitatea artistului este marcată de seria expozițiilor personale numeroase, cu tematici variate în țară și peste hotare. Mentionăm aici câteva: expoziția intitulată ,,Călătorii Imaginare”, la Bucuresti, la Centrul Artelor Vizuale – Căminul Artei, precum și la Râmnicu Vâlcea, Ploiești, Buzău (2019); ,,Călătorii Imaginare – Păzitorii Viselor”, la Galați, Bacău și ,,Dialog între generații” la Buzău, Galați.

Expoziții personale au mai fost găzduite la Bacău, Focșani, Tecuci – Galeriile de Artă ,,Gheorghe Petrașcu ” (2005) dar și peste hotare în Danemarca, Franța. Inițiază și participă la diverse manifestări în domeniul artei. Între acestea amintim, tabăra de documentare și creație ,,Măgura Art” Buzău 2019 cu edițiile ulterioare, ,,Artiști Buzoieni la Palatul Parlamentului”, ,,Democrație și toleranță” la inițiativa Ministerului Educației și Cercetării și Institutul Român pentru Drepturile Omului (2007), la Metz – Franța proiect cultural româno – francez ,,Socrate Conenius”.

Activitatea sa intensă și variată în domeniu a fost răsplatită cu premii și distincții. Premii ale U.A.P.R. – 2018, ,,Omul Anului – 2014”, distincție acordată de Consiliul Local Municipal Buzău. În 2009 este inclus în ,,WHO IS WHO – Enciclopedia Personalităților din România”. Este cunoscut și ca un activ restaurator de biserici. A participat înca din studenție la restaurarea Mănăstirii Voroneț și nu numai.

Exponatul poate fi admirat în sala mare a muzeului nostru, de miercuri până duminică în intervalul orar 9 – 17 . Intrarea este gratuită.

Vă asteptăm cu drag!

Restaurator,

Adrian Mihalache

Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” Tecuci

Muzeul de Istorie „Teodor Cincu”

Strada 1 Decembrie nr. 36
Tecuci, judetul Galati, 805300
Tel./Fax: 0236/811672
Email: muzeultecuci@yahoo.com

Detalii

Începe:
16 martie, 2022
Se termină:
31 martie, 2022
Categorii Eveniment:
,

Organizator

Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” Tecuci
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” Tecuci
Str. 1 Decembrie 1918 nr. 36
Tecuci, Galați 805300 Romania
+ Hartă Google