- This event has passed.
București: Sejur la MARe. Andrei Cădere | MARe/Muzeul de Artă Recentă
30 martie, 2022 - 31 mai, 2022
Sejur la MARe. Andrei Cădere
Începând de miercuri, 30 martie, ora 11:00, în colecția permanentă a muzeului, vizitatorii vor putea vedea, la etajul 2, o nouă lucrare aflată în ”Sejur la MARe”: Andrei Cădere, Bară de lemn cubică, 1971, lemn pictat, 195,7×4,5×4,2 cm, colecția Ovidiu Șandor.
Lucrarea va fi expusă până în luna mai.
Lucrarea va fi expusă până în luna mai.
PREZENTARE:
”Sub cub
André Cadere reprezenta conceptualismul în vogă în anii 70; Andrei Cădere voia să fie pictor. André Cadere era revoluționar glam, rebel nomad din estul Europei, învăluit în comunism și Război Rece; Andrei Cădere se trăgea din marea burghezie blamată de regimul comunist, lucra ca zidar și model, prelungea o boemă cvasi-anacronică în Bucureștiul anilor 60. André Cadere trola expozițiile altor artiști, din Paris și Londra, cu barele sale de lemn rotund, o reinterpretare hazlie a Coloanei infinite a lui Brâncuși; Andrei Cădere picta tablouri ce cochetau cu o infantilă (în sens obiectiv) plăcere pentru culoare.
Dualitatea personajului Cădere este adesea epurată în favoarea celebrei barre de bois rond, formula consacrată a demersului său artistic. Dar formula consacrată este stabilizarea experimentelor anterioare, prin interacțiunea lui Cădere cu arta „timpului său”.
La MARe, prin lucrarea Pictorul din colecția permanentă și, acum, prin Bara de lemn cubică, este refăcută geneza formulei consacrate, un soi de Andrei Cădere becoming André Cadere.
Bara de lemn cubică expusă în această perioadă la MARe pare o verigă dintr-un lanț pe care, în artă, ar fi reducționist să-l numim evolutiv. Înainte de emigrarea lui la Paris în 1968, Cădere picta peisaje cu aer suprarealist combinate cu inserții op art, fără vreun rapel la arta oficială comunistă. La Paris devine însă faimos prin barele rotunde de lemn: era epoca în care fermentau conceptualismul, pentru care gestul și atitudinea surclasau obiectul, minimalismul, pentru care obiectul era vidat de semnificații și repus în discuție ca premiză, pop art-ul, pentru care produsele de masă contează ca inspirație, în timp ce pictura pe pânză părea o opțiune artistică retrogradă.
Față de intelectualismul conceptualismului și puritanismul minimalismului, ce luau în serios faptul că nu mai luau în serios pictura și arta, Cădere propune naivele și ironicele bare cu aspect de jucării vintage sau de dulciuri în formă de bastonașe vândute prin bâlciuri. Dintr-un anumit punct de vedere, Cădere face cu ochiul pop art-ului, dar într-un mod subtil: barele sale – pe care le numește pictură infinită – conțin o vădită referință la Brâncuși, dar la un Brâncuși devenit produs al scenei artistice occidentale, multiplicat și serializat, oferit spre consum cultural de masă, așa cum și cilindrii de diverse culori ce alcătuiesc barele lui Cădere sunt concatenați serial, iar lucrările purtate pe un traseu clar construit prin oraș de către artist și depuse – aproape ca o memă a zilelor noastre – ireverențios în expozițiile altora, în expozițiile celor care se luau în serios.
Important însă în înțelegerea barelor – dincolo de ironie sau poate potențând ironia – era sistemul dezvoltat de Cădere. Suita de 3 sau 4 culori era reluată prin permutări, până la epuizarea combinațiilor. Înălțimea unui cilindru-element era egală cu diametrul cilindrului, iar înălțimea unui bare era strict calculată; artistul compunea matematic hărțile locurilor unde se preumbla cu barele. Era un joc în care nimic nu era lăsat în voia hazardului, o ficțiune matematică ce-i făcea barele demne conceptualism și de minimalism. Din 1972 există fotografii cu el alături de borduri (din Paris probabil) pe care vopsise – ca într-o schiță – culori înșiruite ca într-o bară.
Astfel revenim la această bară din 1971: o proto-bară, cum sunt câteva de acest tip. Ordinea consacrată a culorilor și permutările lor nu par să existe încă, dispunerea elemenților colorați fiind mai curând aleatorie, în maniera de desfătare copilărească în care Cădere își picta tablourile anterioare emigrării. Iar bara rotundă este aici cubică, un rezultat încă neșlefuit până la a ajunge să fie pictura infinită pe care, din orice parte ai privi-o, rămâne aceeași.”
Text de Ioana Iuna Șerban, curator.