- This event has passed.
București: Muzeul Național Cotroceni aniversează duminică, 10 iulie 2022, 31 de ani de la înființare, ocazie cu care, în semn de prețuire față de public, oferă vizite în regim de gratuitate, fără programare, în intervalul 09.00 – 17.30 (ultima oră de intrare fiind 17.00).
10 iulie, 2022
Muzeul Național Cotroceni aniversează duminică, 10 iulie 2022, 31 de ani de la înființare, ocazie cu care, în semn de prețuire față de public, oferă vizite în regim de gratuitate, fără programare, în intervalul 09.00 – 17.30 (ultima oră de intrare fiind 17.00).
Turul include:
Spațiile Medievale care găzduiesc expoziția temporară a artistei Ileana Dana Marinescu – „Sosia Mea”
Etajul I al muzeului unde se află dispuse saloanele regale: Holul de Onoare, Sufrageria Germană, Salonul de Vânătoare, Salonul Florilor, Biblioteca Regelui Ferdinand, Salonul Cherchez şi Sufrageria Regală
Pivnița în care se află expoziția permanentă „A fost odată la Cotroceni”, un proiect multimedia prin intermediul căruia vizitatorii au ocazia de a cunoaște istoria ansamblului Cotroceni
Pe tot parcursul traseului de vizitare, publicul va putea solicita și va primi informații de la specialiștii muzeului, care se vor afla în fiecare dintre spațiile deschise.
Persoanele care aveau deja programare pentru data de 10 iulie vor avea prioritate la acces.
Intrarea în Muzeul Național Cotroceni se face doar în baza unui act de identitate.