- This event has passed.
Conferința: „Loc, materialități și memorie: o incursiune în antropologia patrimoniului”
6 iulie, 2022
Conferința
„Loc, materialități și memorie: o incursiune în antropologia
patrimoniului”
Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași vă invită miercuri, 6 iulie, ora 18.00, la Palatul Culturii din Iași, la o discuție-călătorie despre noi și rădăcinile noastre și ce mai poate fi declinat sau recuperat pentru rădăcinile copiilor noștri.
Dezbaterea are loc în cadrul expoziției „Ștefan Câlția. Obiectele restaurării”, invitata acestui eveniment fiind Monica Stroe, antropolog, inspirată de rezultatele unei cercetări derulate în Șona, satul copilăriei pictorului.
„Antropologie și Patrimoniu sunt două noțiuni complexe, aproape greu de înțeles când ne stă mintea doar la vacanță. Dar ce-ar fi dacă am descompune antropologie în obiceiuri, șezători, tradiții recuperate sau perpetuate, nuntă, botez, înmormântare. Și „patrimoniu” îl putem dezvolta ca șură, ladă de zestre, cuptor de pâine, băncuță. Atunci se simplifică totul. Aproape că ne putem începe vacanța la o discuție despre obiceiuri păstrate la sat și obiecte simple, dar fabulos recuperate, care sunt reprezentative pentru viața comunităților mici”, declară Monica Stroe.
Vă așteptăm la această dezbatere, într-un cadru în care puteți să vă bucurați de frumusețea locului românesc reimaginat de artistul Ștefan Câlția, prin intermediul creațiilor sale etalate până pe 10 iulie 2022, la Muzeul de Artă din Iași.
Expoziția „Ștefan Câlția. Obiectele restaurării” este organizată de Asociația Galeria Artep, având drept parteneri Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași – Muzeul de Artă, Fundația Ștefan Câlția și Galeria Posibilă.
Manager,
Drd. Valentina Druțu |
Şef secție relaţii publice, proiecte, programe, marketing cultural
Dr. Coralia Costaş |