Expoziția: „Natură statică din Colecția de pictură a Muzeului de Artă Vizuală Galați” 13 iulie – 14 august 2022

Fie că o întâlnim sub numele de stilleven, nature morte, dead nature sau still life, aceasta definește o compoziție artistică ce conturează un obiect sau un aranjament de obiecte, fie ele naturale sau create de om.

Pictura identificată prin elemente de natură statică a fost frecvent folosită pentru transmiterea mesajelor alegorice sau metaforice, adesea ca parte a unei iconografii religioase.
Picturi decorative înfățișând obiecte sau animale, erau realizate pe pereții mormintelor egiptene, spre a le deservi defuncților în viața de apoi. Grecii și romanii antici realizau reprezentări similare naturii statice, în tehnica mozaicului sau a frescei. În Evul Mediu și în perioada Renașterii timpurii, natura statică era inclusă în picturile cu temă religioasă, având rol în reprezentarea elementelor stilistice cu semnificații simbolice. În cele din urmă, genul este definit acoperind practica naturii statice din Țările de Jos, la sfârșitul anilor 1500, până în anii 1600. Proeminența acestuia este potențată de Epoca de Aur olandeză, în care înflorirea economică avea să aibă un rol decisiv în dezvoltarea ulterioară a naturii statice ca gen de sine stătător.

Odată cu promovarea ierarhizării genurilor de către academiile de artă europene, favorizându-se temele istorice și biblice, natura moartă ajunge să ocupe un loc final. Prin ascensiunea romantismului și realismului în defavoarea neoclasicismului, natura statică redevine o temă importantă pentru artiști. Impresionismul și postimpresionismul pun amprenta dominației cromatice și a luminii, conținutul alegoric și mitologic, alături de pensulația meticuloasă, fiind lăsate în urmă. Popularitatea naturii statice rămâne o constantă în arta modernă, devenind un punct de pornire pentru experimentare. Pentru că relația dintre artist și societate s-a schimbat fundamental, el nu mai depinde direct de exigențele unui grup care dictează o anume clientelă. Acest lucru îi permite să creeze propriile narațiuni, corelate propriilor sale credințe. Deși sunt preluate simbolurile anterioare, de tipul obiectelor uzuale grupate pe un suport, însoțite de drapaje, își fac tot mai puternic simțită prezența noi detalii specifice vieții cotidiene moderne. Se deschide astfel calea spre diversificare, prin accesul la noi materiale produse în masă. Noile metafore ale lumii moderne sunt introduse în practicile artistice prin colaj, asamblaj sau ready-made.

Intenția abordării genului variază de-a lungul timpului, preluând aspecte morale, aspecte legate de știință, filozofie, mergând până la limitele tehnice prin abordarea mimesisului sau dimpotrivă, prin diversificarea opțiunilor vizuale cu ajutorul dezintegrării și fragmentării caracteristicilor semnificative. Astăzi, pentru artistul contemporan, ideea reproducerii mecanice a unor elemente grupate, este destul de vagă în raport cu aspectele ce îi influențează evoluția. Dacă obiectele reprezentate erau încărcate de valoare simbolică ori monetară, acum, obiectele sunt încărcate cu valoare artistică proprie sub forma expresiei neprocesate a intenției autorului. Cu un context tehnologic într-o continuă evoluție, cu o societate a cărei etapă următoare este tot mai greu de anticipat, este evidentă redefinirea constantă a genului, artiștii contemporani aducând atât un omagiu naturii moarte, dar și noi etape în dezvoltarea acesteia.

Selecția de picturi din colecția muzeului devine astfel pretextul unei noi întâlniri cu obiectele ce completează imaginea punctată a genului naturii statice în expunerea permanentă. Tehnicile și perspectivele multiple converg în maparea subtilă a diversității exprimărilor plastice.