Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Vaslui: expoziția lunii septembrie 2022 la Muzeul Județean ,,Ștefan cel Mare” – FOTOGRAFIE CU TEATRUL DIN VASLUI

1 septembrie, 2022 - 30 septembrie, 2022

ℹ️EXPONATUL LUNII SEPTEMBRIE
🎭FOTOGRAFIE CU TEATRUL DIN VASLUI
În luna septembrie, vasluienii sunt în sărbătoare datorită activităților culturale și câmpenești organizate în municipiul reședință de județ. La Vaslui, o dată la doi ani, toamna nu se numără doar bobocii și recoltele. Se numără și … actorii. Acest lucru se datorează desfășurării Festivalului Internațional de Umor „Constantin Tănase”. Este momentul cel mai bun pentru a ne aminti de talentații actori care au plecat din orașul nostru și au ajuns să interpreteze personaje celebre pe marile scene ale teatrului românesc și internațional. De asemenea, este momentul oportun pentru a readuce în atenția publicului o filă plină de poveste a istoriei locale, pe care, cu siguranță, mulți tineri nu o cunosc: existența și funcționarea unui teatru în Vaslui în secolul al XX-lea – o clădire cu o arhitectură frumoasă, surprinsă în fotografie, exponat al acestei luni.
În vechiul sediu al Curții cu Juri de pe Strada Principală (actualul bulevard Ștefan cel Mare), a fost înființat, în anul 1919, Teatrul Național Vaslui, la inițiativa unor intelectuali care făceau parte din Societatea Culturală „Ateneul”. Primul director al teatrului a fost avocatul Corneliu Mezea.
Dintre actorii care au evoluat pe scena acestei instituții îi amintim pe Constantin Tănase, întemeietorul teatrului de revistă în România, Anny Braeski, Aglae Pruteanu, considerată și în prezent ultima mare tragediană a Iaşului şi a Moldovei, Eliza Nicolau-Petrăchescu, Ștefan Ciubotărașu, Constantin Calmuschi. Piesele jucate erau cele din repertoriul clasic al dramaturgiei românești, în special cele ale lui I. L. Caragiale, dar s-au jucat și piese din dramaturgia străină.
La acest teatru s-au mai desfășurat și câteva conferințe ale unor personalități. Au luat aici cuvântul marele istoric Nicolae Iorga, Petre Andrei, Mihail Sadoveanu, Jean Bart, George Topârceanu, Ionel Teodoreanu, Demostene Botez etc.
Clădirea se transforma uneori într-un sanctuar al muzicii. Încă din perioada interbelică, pe scena teatrului vasluian, marele compozitor și violonist George Enescu (acompaniat la pian de Caravia) venea anual și susținea concerte pentru răniții, refugiații și sărmanii locali de după Primul Război Mondial.
După aducerea primei pelicule cinematografice în oraș, s-a transformat și în sală de proiecție a filmelor. În anul 1948, această instituție de cultură a primit numele de „I. C. Frimu”.
În urma cutremurului din noiembrie 1940, sala mare a teatrului a suferit importante avarii. În august 1944, din cauza bombardamentelor sovietice, clădirea teatrului a fost și mai grav avariată.
Odată cu reorganizarea administrativ-teritorială din 1968, orașul VASLUI a devenit reședință de județ și a început un amplu proces de urbanizare și sistematizare a localității. La începutul deceniului al 7-lea, teatrul „I. C. Frimu” a fost redenumit simplu Cinema „Vaslui”.
Ca urmare a cutremurului din 4 martie 1977, autoritățile au luat hotărârea să demoleze clădirea, ștergând astfel o mărturie a culturii vasluiene din prima parte a secolului al XX-lea. În locul clădirii se află astăzi capătul dinspre sud al blocului de locuințe numărul 88 de pe strada Ștefan cel Mare.
📚Bibliografie:
✔️Oana Ilie, Alexandra Mărășoiu (coord.), Teatrele din România. Scurtă istorie ilustrată, Muzeul Național de Istorie a României, București 2002.
✔️Paul Zahariuc, Vaslui. De la târg la oraș, Vol. I, Editura PIM, Iași, 2014.

Details

Start:
1 septembrie, 2022
End:
30 septembrie, 2022
Event Categories:
,
Website:
https://www.facebook.com/photo/?fbid=483240907142280&set=a.469921125140925

Organizer

Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui
Phone
Str. Hagi Chiriac, nr.2
View Organizer Website

Venue