Reșița: Expoziția personală ”Half of the stories – reconfiguring stereotypes”, Muzeul Banatului Montan.

Marian Truțulescu și-a sustinut doctoratul în artă la Facultatea de Arte și Design din Timișoara, este profesor de arte vizuale la Liceul de Artă din Reşiţa și Lector univ dr. asociat la Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca.

Artistul vine pe simezele muzeului cu un proiect în care portretul dedublat, o expresie a omului modern, contemporan, poartă cu sine tot zbuciumul lumii în care trăiește, lucru care se face prin compozițiile ce se deschid și se închid în jurul personajului/personajelor care apar în lucrări.

„Jumatăți de povești” sau „o parte a poveștilor” este de fapt o transpunere metaforică a imaginii societății în care trăim. Societatea actuală este într-un fel oglinda unei realități virtuale, a unei vieți colaterale realității fizice, care are implicații directe în viața de zi cu zi. Niciodată nu vom cunoaște cealaltă parte, adică cea a realității fizice, decât prin prisma celei virtuale. Identitatea noastră stă ascunsă în spatele unor ecrane care nu dezvăluie decât fragmente, ideale de cele mai multe ori, ale individului sau a societăți în ansamblul ei. Problematica multiplicării chipurilor și implicit a transpunerilor identității individuale sau de masă, este o problemă reală cu care se confruntă întreaga societate. Dualitatea în care se scaldă aceasta, este în plină desfășurare. Peste tot apar stereotipuri, imagini obsesive, repetitive, care deformează adevărul și realitatea imediată, dar care impun însă prin această largă răspândire, tipare sau modele. Ce e însă esențial este să putem discerne între adevărat sau fals și să căutăm atitudinea și starea de fapt din spatele acestor măști ideale, să citim și să decodificăm adevăratele valori și emoții care însoțesc realitatea virtuală. Chipul (leitmotivul expoziției), transmite emoția sufletească. Nu peste mult timp, acesta își ascunde adevărata identitate, adaptându-se noilor vremuri. Chiar și așa, chipul rămâne modalitatea de expresie prin care încercăm să ne exprimăm controlul sau, din contră, răbufnirea trăirilor interioare. În el stau laolalta neputința, dezgustul, refugiul, evadarea de zi cu zi, dar și bucuria și exaltarea. Chipul devine, la fel ca și arta, un trasmițător de emoție care provine dintr-o stare.

”Truțulescu este legat de un foarte complex dublet: ce înseamnă chipul, ce înseamnă închipuirea, imaginarul, plăsmuirea? Să fie oare chipul divin legat de fizionomia sau facesul uman? Să fie această interfață de dialog masca noastră de zi cu zi, machiată, fardată, operată, schimonosită și, din când în când, sinceră (poate doar când dormim și atunci chinuiți de gânduri ale plăsmuiri, ale imaginarului adică ale închipuirii lor)?

Aproape obsesiv, chipul devine element central. Gândiți că în era digitală se fac întru-un an, în creștere exponențială, câteva sute de miliarde de miliarde de fotografii care toate ajung pe rețele media, de socializare. Există o intoxicare, o sufocare cu chip uman, este incredibil și aproape inuman cât chip există peste tot.

Ideea de circularitate, de nimb este o altă caracteristică a picturilor sale. Personajele sunt tipologice, ele au un tip de fizionomie, au ceva dintr-un soi de om care este detașat de o lume obscură, murdară, îmbâcsită de prea multă orizontală; este un om construit dintr-o pastă aproape ireală, ca dintr-un material al visului pe care nu îl poți prinde în mână. Artistul are o filozofie personală și mă surprinde cu aceasta. Are un soi de gândire care caută, iscodește, produce această cogniție, iar aceasta se translatează operei de artă. Marian Truțulescu este un om care își asumă acest deziderat al cunoașterii prin act creator. Dacă dezbraci chipul de cele o mie de măști, așa cum spunea Gerard Klein în ”Planeta cu șapte măști”, oare la ce ajungi? La o dez-închipuire sau poate ajungi la esența chipului, a chipului imprimat în facesul uman care este chip divin? Este marea întrebare pe care o arată, o aruncă el în discuție. El provoacă un soi de anamneză, ce e cu atâtea chipuri și ce se întâmplă cu fața umană într-o lume plină de fățărnicie, ce mai rămâne din chipul sincer, inocent al omului? Truțulescu este un univers, el gândește în cheie hermeneutică. Are un set de simboluri și le poate decripta în propria lui creație. Este totodată un act de autocunoaștere care este foarte rar de cele mai multe ori.”

Critic de artă, conf. univ. dr. Gabriel Kelemen