Exponatul lunii octombrie 2022 la Complexul Muzeal Arad, PELICANUL COMUN

Pelicanii sunt păsări arhaice, rămase din era terțiară care și- au restrâns mult teritoriul.

Fac parte din familia Pelicanidae.

Se cunosc 8 specii de pelican: pelicanul comun, pelicanul creț, pelicanul occidental, pelicanul alb american, pelicanul australian, pelicanul peruvian, pelicanul philippensis, pelicanul gri african.

În România cuibăresc în prezent primele două specii pelicanul comun și pelicanul creț.

Pelicanul comun (Pelicanus onocrotalus) este prezent și în colecția CMA – Șt. naturii (2 exemplare cu o vechime de peste 100 de ani – Colecția Moise Nicoară).

După cum se observă este o pasăre de dimensiuni mari care poate ajunge la o lungime de 140 cm și o greutate de 10 kg. Deschiderea aripilor depășește 270 cm. Penajul este de culoare albă iar

remigele – penele lungi ale aripii sunt negre ca la barza albă.

Impresionează prin ciocul mare care are un sac de piele de culoare galbenă folosit la prinderea hranei și transportul ei către cuiburi.

La noi în țară îl întâlnim în Delta Dunării unde vine la sfârșitul lunii martie – începutul lunii aprilie și pleacă către cartierele de iernare la sfârșitul lunii septembrie – începutul lunii

octombrie.

Pelicanul comun trăiește în colonii făcându – și cuiburi direct pe sol, preferând insulele de stuf plutitoare. În perioada de împerechere ambele sexe posedă un ciuf iar fruntea prezintă o

excrescență vizibilă. Femela în perioada aprile – mai depune 2 ouă de culoare alb cretos pe care le clocesc ambii partenerii timp de aproximativ 35 de zile. Puii pelicanului comun imediat după

eclozare sunt golași, apoi sunt acoperiți de un puf maroniu negricios care ulterior va fi înlocuit de penajul alb – rozaliu.

În primele 10 – 15 zile hrana puilor este aproape digerată de adulți și regurgitată în gura puilor, mai târziu puii preiau hrana singuri de pe fundul pungii guturale. Pe măsură ce cresc puii, hrana

este mai puțin digerată de adulți, fiind regurgitată pe marginile cuibului.

Timp de 42 de zile puii nu îți cunosc părinții, de aceea aceștea îi îndeamnă să se hrănească. După aproximativ 70 de zile devin independenți.

În luna august se pot observa pelicanii tineri grupați printre adulți.

Hrana este formată predominant din pește. Un pelican mănâncă cca 2 – 3 kg de pește pe zi. Corpul pelicanului de dimensiuni mari și relativ ușor îi permite să se scufunde după hrană numai

la adâncimea la care ajung cu ciocul și gâtul întins. Astfel pescuies în ape puțin adânci în grup pornind dintr-un șir răzlețit care se restrânge la un cerc și bătând din aripi, adună peștii. Apa care

se adună în sacul gutural în timpul pescuitului este îndepărtată prin scuturarea capului. Alteori organizează goane cu flancuri larg desfăcute iar peștii sunt împinși în apropierea unui mal cu apă

mică de unde sunt capturați. Uneori în timpul pescuitului sunt ajutați de către cormorani pentru a dirija peștele.

În luna octombrie se îndreaptă către cartierele de iernare care sunt în Africa, sudul Asiei, Isdrael. Pelicanul este considerat sanitarul apelor deoarece consumă specii de pești bolnavi contribuind

astfel la sănătatea genofondului acvatic. De asemenea prezintă interes în domeniul ecoturismului. În prezent pelicanii sunt protejați în toată Europa. În România cele două specii de pelican:

pelicanul comun și pelicanul creț sunt protejate din 1955. Legislație care conferă protecție speciei amintite anterior: Directiva păsări, anexa 3 din OUG nr. 57/2007, cu completările și modificările ulterioare, Convenția de la Berna ( privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa), Convenția de la Bonn (privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice), Lista roșie a speciilor amenințate, Convenția privind comerțul internațional cu specii sălbatice de faună și floră pe cale de dispariție, Acordul privind conservarea păsărilor de apă migratoare african – eurasiatice (AEWA).

Exemplarele de pelican comun din colecția Moise Nicoară au fost colectate în zona bălților de la cărămidărie, localitatea Pâncota, jud. Arad în urmă cu mai bine de 100 de ani.

Prezintă Dr. Camelia Patko – muzeograf

Foto: Nelu Scripciuc