
- Acest eveniment a trecut.
Expoziție de pictură semnată Nicu Butiseacă la Muzeul Municipal Dej
28 octombrie, 2022 - 15 noiembrie, 2022

Născut la 12 ianuarie 1951 în com. Vișani, jud.Brăila, a studiat între 1979-1982 la Școala Populară de Artă Brașov. Între 1970-1975 își realizează studiile la Universitatea Transilvania, Facultatea TCM-MU.
Cât despre activitatea expozițională acesta participă la expoziții cu clasa de pictură; semestriale și anuale, la expoziții de grup în cadrul AAPA-Brașov (1982-2000), expozitii de grup în tabere de pictură (1989 – Plaiul Foii-Zărnești, 2000-2001-Eforie Sud). Realizează o expoziție personală în 1997 la AAPA Brașov, dar și o expoziție personală în aer liber în anul 2021 în cadrul Complexului Balnear Toroc – Dej. Lucrări de pictură unicat semnate de către Nicu Butiseacă se află în colecții particulare din România, Franța, Germania, SUA și Anglia. „Orașul Dej mi-a oferit, prin împrejurimile sale, momente de satisfacție și bucurie de aceea prin lucrările prezentate în expoziție doresc să ofer iubitorilor de artă momente de încântare, bucurie și liniște sufletească”, afirmă Nicu Butiseacă.