- This event has passed.
Muzeul de Artă Constanța găzduiește în perioada 3-28 mai 2023 expoziția ,,Les dames de Bucarest” a artistei Georgiana Chițac. Expoziția cuprinde o serie de desene dintr-un ciclu de 365 de desene cu 365 de femei realizate în 365 de zile.
3 mai, 2023 - 28 mai, 2023
Muzeul de Artă Constanța găzduiește în perioada 3-28 mai 2023 expoziția ,,Les dames de Bucarest” a artistei Georgiana Chițac. Expoziția cuprinde o serie de desene dintr-un ciclu de 365 de desene cu 365 de femei realizate în 365 de zile.
,,Ideea proiectului mi-a venit în 2016. Abia îl născusem pe fiul meu. Eram prinsă în îngrijirea lui perpetuă, iar plimbarea zilnică făcea parte din protocol. Eram dornică să desenez, iar femeile au fost subiectul care mi-a sărit în ochi în timpul plimbărilor. Am realizat câteva, am abandonat însă repede, fiind depăşită de situație, de propria stare, de evenimentele care uneori tind să se succeadă halucinant de repede. Am avut nevoie de 3 ani şi jumătate de lucru intens, de o pandemie şi de o schimbare de atitudine ca să am curajul să reîncep acest proiect, de data aceasta cu un obiectiv mult mai precis: să desenez 365 de femei in 365 de zile. Era un alt fel de a documenta anul 2021, un an care nu ar trebui uitat cu ușurință. Mi se întâmplă să răsfoiesc desenele din urmă şi mi se pare fascinant cum, prin intermediul lor, observ schimbarea vremii sau renunţarea la restricțiile pandemiei.
Sunt câteva lucruri pe care le-am urmărit prin aceste desene zilnice: să ajung la o anumită disciplină de lucru, să surprind diversitatea Bucureştiului, să mă descopăr pe mine, să îmi îmbunătăţesc viteza de lucru, să ofer privitorului o incursiune într-un an din viaţa unui ilustrator, cu toate oscilațiile cărora trebuie sa le facă față. Şi, în aceeaşi măsură, o incursiune într-un an din viața unui oraş, tradusă cu ajutorul imaginii celor care îi calcă caldarâmul şi îi respiră aerul.” (Georgiana Chițac)