Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Cluj-Napoca: Muzeul Etnografic al Transilvaniei vă invită la primele activități care vor avea loc în cadrul proiectului „Zilele redutelor culturale din Transilvania și Banat”

12 mai, 2023 - 13 mai, 2023

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, vă invită la primele activități care vor avea loc în cadrul proiectului „Zilele redutelor culturale din Transilvania și Banat” proiect inițiat de Centrul Cultural „Reduta” din Brașov, în parteneriat cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei și Teatrul German de Stat Timișoara. În perioada 12-14 mai 2023, aceste prime activități se vor desfășura la sediul Muzeului Etnografic al Transilvaniei și vor cuprinde vernisajul expoziției foto-documentare, două spectacole, unul de teatru și unul de balet, și trei ateliere educaționale. Programul oferit publicului este următorul:

12 mai 2023:

Ora 11 – Atelier educațional etnografic „Măștile de odinioară”, susținut de Sebastian Paic (muzeograf la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca)

Ora 17 – Vernisaj expoziție foto-documentară „Redutele culturale din Transilvania și Banat”, realizată de Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Ora 19 – spectacol de balet „Euphoria” cu grupa de balet Arabesque a Centrului Cultural Reduta Brașov

13 mai 2023:

Ora 10 – Atelier educațional de balet „În pași de dans”, susținut de prof. coregraf Anca Iuga și corepetitor Cătălin Iosub de la Centrul Cultural Reduta

Ora 11:30 – Atelier educațional de teatru „Theatralische Ausdrücke”, susținut de Robert Bogdanov-Schein de la Teatrul German de Stat Timișoara

Ora 19 – Spectacol de teatru „Oameni. De vânzare”, realizat de Teatrul German de Stat Timișoara.

Expoziția „Redutele culturale din Transilvania și Banat

Expoziția foto-documentară realizată de specialiștii din Cluj-Napoca în cadrul proiectului finanțat de AFCN, „Zilele redutelor culturale din Transilvania și Banat” își propune să evidențieze, cu ajutorul fotografiilor de arhivă, care a fost rolul acestor instituții de cultură de-a lungul timpului, cum s-a modificat arhitectura lor datorită diverselor politici urbanistice locale, ce evenimente mai importante au avut loc în clădirile de tip Reduta, ce personalități ale vremii au trecut pragul acestor „Redute”.

În expoziție vor fi punctate, concret, datele cele mai semnificative din istoria fiecărui edificiu cultural prin apelul la sursele bibliografice puse la dispoziție de fiecare instituție.

Expoziția „Redutele culturale din Transilvania și Banat” cuprinde 20 de panouri cu dimensiunea de 100/100 cm, printate color. Pe fiecare panou vor fi expuse fotografii ale fiecărei clădiri, însoțite de texte explicative și de trimiteri la sursele de informare.

Întrucât există o redută culturală și la Sighetu Marmației, de care echipa de proiect a aflat mai târziu, sunt incluse pe 4 panouri informații și fotografii cu istoricul și importanța acestei clădiri.

Spectacolul de teatru „Oameni. De vânzare”

de Carmen Lidia Vidu –– Regia: Carmen Lidia Vidu

Spectacolul ,,Oameni. De vânzare” este un proiect de teatru documentar, care reunește filmul, teatrul și fotografia. În timp ce propaganda oficială avertiza asupra „abisurilor” lumii libere, în spațiul românesc are loc probabil cel mai mare trafic de persoane din secolul al XX-lea.

,,Oameni. De vânzare” expune situația comerțului cu etnici germani din România comunistă, care între anii 1969-1989 au fost vânduți Republicii Federale Germane.

Este un spectacol despre dispariția unei comunități, despre eforturile pe care membrii acesteia le fac pentru părăsirea mediului ostil în care trăiesc și despre demonizarea dorinței acestora de a îndrăzni să viseze la viitorul lor într-un stat mai liber și mai prietenos cu cetățenii lui.

Apariții video: Heinz Günther Hüsch, Stelian Octavian Andronic, Johann Schaas, Germina Nagâț, Mădălin Hodor, Hanni Hüsch, Cornel Hüsch.

Spectacolul de balet „Euphoria”

Baletul este una dintre cele mai rafinate forme de artă, o artă complexă, un dans plin de mișcări grațioase și precise, executate cu mare forță și flexibilitate. În general, baletul se execută pe o scenă, într-un decor spectaculos, în costume sofisticate, iar muzica joacă un rol important în crearea unei atmosfere magice și pline de fantezie.

Spectacolul „Euphoria” este o combinație de balet clasic și balet contemporan, în care tinerele balerine interpretează fragmente din lucrări clasice recunoscute internațional cum sunt „Rondo alla turca” de W. A. Mozart, „Lacul lebedelor” de P. I. Tchaikovsky, „Rapsodia Română” de George Enescu, „Vrăjitorul din Oz” sau Opera „Lakme” de Leo Delibes, precum și un moment coregrafic de dans contemporan pe melodia „Wade in the water” a celor de la Alvin Ailey American Dance Theater.

Atelier educațional etnografic „Măștile de odinioară”

Măștile tradiționale fac parte din inventarul a numeroase obiceiuri fie din ciclul vieții, fie din cel anual. Acestea închipuie ființe din mitologia populară, înfățișând strămoși (moși și babe), animale fantastice (brezaia, cerbul, capra, ursul și altele) sau personaje diabolice ori grotești. Funcționalitatea acestora comprimă aspecte rituale (magice) și ludice (amuzante, legate de joacă).

Atelierul de măști este interactiv, participanții putând să lucreze după modele arhaice din diferite zone etnografice, prezentate și explicate.

Materialele și tehnicile folosite sunt similare celor tradiționale: postav, pănură, blană, fire de lână și alte fire colorate, mărgele și altele. Părțile componente ale măștilor vor fi realizate manual și apoi asamblate prin coasere, creativitatea cursanților fiind încurajată.

Atelier educațional de balet „În pași de dans”

Baletul este dansul clasic care implică antrenament intens și înaltă tehnică și include mișcări precum plie, releve, piruete, salturi și cele șase poziții principale ale brațelor și picioarelor, iar aceste mișcări sunt combinate pentru a crea o poveste, o atmosferă sau o emoție.

La atelierul educațional de balet, copiii vor fi inițiați în primele mișcări de dans cu ajutorul unor exerciții de încălzire la sol și al unor exerciții de postură și tehnică pentru începători în mijlocul sălii. Pentru acest lucru va fi nevoie ca participanții la atelierul de balet să fie echipați corespunzător în haine comode.

Atelier educațional de teatru „Theatralische Ausdrücke”

Prezența scenică are sute de definiții în toate culturile lumii și se poate înfățișa în și mai multe feluri. Dar care sunt elementele comune ce sunt relevante și pentru performerul de astazi?

În acest atelier de expresie corporală și vocală se vor explora elemente de teatru, dans și muzică internaționale.

Atelierul educațional de teatru este deschis pentru participanții de orice vârstă și pregătire, cu un deosebit interes pentru artele performative. Se recomandă îmbrăcăminte lejeră, ce nu împiedică mișcarea.

Activitățile din cadrul acestui proiect se vor desfășura și în luna iunie în Timișoara, respectiv în Brașov, la Centrul Cultural Reduta. Vom reveni cu detalii în decursul lunii mai.

„Zilele redutelor culturale din Transilvania și Banat” este un demers cultural care își propune promovarea reciprocă a unor valori culturale comune din Cluj-Napoca, Timișoara și Brașov, prin cercetarea și documentarea istoricului și specificului redutelor culturale din trei centre urbane din Transilvania și Banat, valorificarea în forma unei expoziții foto-documentare a istoricului și specificului redutelor culturale din Cluj-Napoca, Timișoara și Brașov, precum și conceperea și prezentarea publică a unui program cultural și artistic specific celor trei redute culturale din Transilvania și Banat.

Proiectul în valoare totală de 127.999,75 lei este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, în etapa I/2023 și implementat de către Centrul Cultural Reduta Brașov în perioada februarie–iulie 2023.

Details

Start:
12 mai, 2023
End:
13 mai, 2023
Event Categories:
,

Organizer

Muzeul Etnografic al Transilvaniei
View Organizer Website

Venue

Muzeul Etnografic al Transilvaniei – Cluj-Napoca
Palatul Reduta, Str. Memorandumului nr. 21
Cluj-Napoca, Cluj 400114 Romania
+ Google Map
View Venue Website