- This event has passed.
Vaslui: expoziția „Genii ale Culturii Românești”
14 iunie, 2023 - 30 august, 2023
Miercuri, 14 iunie 2023, începând cu ora 10:00, în sala Multimedia a Muzeului Județean „Ștefan cel Mare”, aflat sub egida Consiliului Județean Vaslui, va avea loc vernisajul expoziției „Genii ale Culturii Românești”. Expoziția este realizată în colaborare cu Institutul Hispano-Român din Castellon – Spania şi Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” Tecuci.
Expoziția face parte din proiectul „Genii ale Culturii Românești” finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Primul vernisaj al expoziției a avut loc la Castellón de la Plana în Spania, în luna noiembrie a anului 2022, acolo unde comunitatea românească a putut să descopere cele mai importante personalități ale culturii române. Prin realizarea acestei expoziții se doreşte aducerea în prim plan a cinci personalităţi extraordinare ale culturii române, oameni de geniu care au avut o activitate culturală şi socială deosebită şi care şi-au lăsat amprenta asupra moştenirii culturale a poporului român. Proiectul reprezintă încă un pas important în realizarea de legături între România și Spania, între cele două comunități de români, prin opera unor nume sonore din cultura românească.
Invitaţi sunt domnul Manuel Gabriel Păduraru-Ionete, preşedintele Institutului Hispano-Român, Edgar Breso Esteve, vicepreședintele Institutului Hispano-Român, Spania și Daniel Dojan, managerul Muzeului de Istorie „Teodor Cincu” Tecuci.
Organizatori:
Prof.dr. Ramona Maria Mocanu, director Muzeul Județean „Ștefan cel Mare„ Vaslui
Anca Iuliana Iordachi, muzeograf la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui
Marian Antoniu, muzeograf la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui.
Expoziția va putea fi vizitată în perioada 14 iunie – 30 august 2023.
Vă așteptăm!