Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Ploiești: expoziția „Luxul dantelei” la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, 13 iunie – 26 noiembrie 2023.

13 iunie, 2023 - 26 noiembrie, 2023

Finețe, eleganță, feminitate, chiar erotism … Dantela își dezvăluie prestigiul, la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova.
Marți, 13 iunie 2023, ora 12.00 avem deosebita plăcere de a invita publicul la sediul muzeului din Ploiești, str. Toma Caragiu, nr. 10 la vernisajul expoziției temporare „Luxul dantelei”. Vă propunem o introducere în lumea pe cât de puțin cunoscută, pe atât de extraordinară a artei dantelei și vă oferim totodată, prin intermediul celor 70 de lucrări prezentate, cel mai relevant spațiu pentru încântare și cunoaștere.
Căutată de regalitate și râvnită de aristocrația europeană încă de la originile sale din secolul al XVI-lea, această țesătură ornamentală luxoasă a dezvoltat tipuri și tehnici diferite, ale căror descoperiri provin din nordul Italiei și Flandra. Pornind de la dantela tradițională realizată manual cu acul și cu ciocănelele, la cea parțial țesută la mașină, iar mai târziu, la o industrie cu totul mecanizată, istoria acestui material ajurat urmează un drum paralel cu evoluția modei, lăsând să se întrevadă o frivolitate, un limbaj corporal ce urmează timpul și anotimpurile.
O dragoste profundă pentru dantelă, fabricarea și istoria ei se află la baza acestei expoziții organizate de Ioana Constantin, muzeograf al Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova. Sunt prezentate șapte siluete feminine cu ținute glamouroase, emblematice privind tehnicile dantelei din secolele al XIX-lea și al XX-lea, precum și o serie de accesorii: batiste, gulere, umbrele, evantaie, poşete; piese excepționale din colecțiile permanente ale muzeului, ce pun în valoare un meșteșug unic și specific.
Expoziţia poate fi vizitată din 13 iunie până pe 26 noiembrie 2023.

Detalii

Începe:
13 iunie, 2023
Se termină:
26 noiembrie, 2023
Categorie Eveniment:
Site web:
https://www.facebook.com/photo/?fbid=707147251421161&set=a.477214237747798

Organizator

Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova
Email
http://www.histmuseumph.ro

Loc de desfășurare

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova – Ploiești
str. Toma Caragiu nr. 10
Ploiești, Prahova 100042 Romania
+ Hartă Google
Vezi site-ul web Loc de desfășurare