Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Brăila: Opere de pictură, grafică și artă obiectuală din colecția Muzeului Brăilei „Carol I”

13 mai, 2023 - 30 iulie, 2023

CENTENAR MIMI ȘARAGA MAXY:
Opere de pictură, grafică și artă obiectuală din colecția Muzeului Brăilei „Carol I”
Galeria „Gheorghe Naum” | 13.05. – 30.07.2023
Amplă, complexă, percutantă, opera semnată de Mimi Șaraga Maxy constituie unul dintre capitolele încă puțin cercetate ale artei românești postbelice. La aniversarea a o sută de ani de la nașterea artistei, Muzeul Brăilei „Carol I” propune publicului o succintă privire de ansamblu asupra principalelor etape din creația acesteia.
Mimi Șaraga Maxy s-a născut la București în 1923, într-o familie evreiască. Între 1941 și 1944, a studiat pictura la Academia de Arte Liberă pentru Evrei, sub îndrumarea lui Max Herman Maxy. De la debutul ei expozițional, în 1947, și până în 1982, anul în care a părăsit definitiv România, a expus cu regularitate pictură, orientându-se apoi, la sfârșitul anilor 1970, către colajul tridimensional. Stilistic, arta sa a parcurs drumul de la expresionism, integrând, uneori, ecouri cubiste, către expresiunismul abstract și arta obiectuală. Lucrările anilor 1960 și 1970 sunt în special remarcabile, atât prin varietatea tehnicilor folosite, ci și prin intensitatea încărcăturii emoționale.
Curator: Alina-Ruxandra Mircea, Șef al Secției Artă
Restaurator: Emanuela Laura Enache
Conservator: Rodica Liliana Gâță
Echipa tehnică: Sorin Filoti, Fatme Nistoroi, Nela Păun, Alina Naumencu, Marilena Duminică
Fotografii: Alina-Ruxandra Mircea

Details

Start:
13 mai, 2023
End:
30 iulie, 2023
Event Category:
Website:
https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=707661767830320&id=100057595083004

Organizer

Muzeul Brăilei „Carol I”

Venue

Muzeul Brăilei „Carol I” – Galeriile de Artă „Gheorghe Naum
Piața Traian nr. 1
Brăila, Brăila Romania
+ Google Map