- This event has passed.
Muzeul Național al Bucovinei anunță începerea Atelierelor de artă pentru copii Din secretele maeştrilor – lumină şi culoare 2023, care se vor desfășura în perioada 7-25 august 2023 în sediul Muzeului de Istorie.
7 august, 2023 - 25 august, 2023
Muzeul Național al Bucovinei anunță începerea Atelierelor de artă pentru copii Din secretele maeştrilor – lumină şi culoare 2023, care se vor desfășura în perioada 7-25 august 2023 în sediul Muzeului de Istorie.
Anul acesta revenim cu 3 dintre atelierele consacrate –”Alternative plastice” – atelier de pictură (7 – 11 august 2023), “George Lowendhal – scenograf” – confecționare marionete (14 – 18 august 2023) și “Sculptura – arta volumelor” – atelier de modelaj (21 – 25 august 2023), foarte apreciate de-alungul anilor de micii artiști.
Atelierele se desfășoară la Muzeul de Istorie, de luni până vineri, între orele 9-12 și 13 – 16 în două grupe de câte 15 copii.
Se pot înscrie copii cu vărsta între 6 și 12 ani.
Taxa de participare este de 40 lei/atelier/copil.
Înscrierile se pot face la sediul Muzeului de Istorie sau la tel. 0230/216439.
Participanții vor fi inițiați în tainele maeștrilor de lectorii Camelia Sadovei, Gonda Tamira Cojocariu și Iulian Asimionesei.
Prin organizarea acestor ateliere se urmăreşte obișnuirea copiilor cu limbajul şi mijloacele de expresie plastice specifice picturii, scenografiei și modelajului, precum și familiarizarea cu artiști și lucrări de artă din patrimoniul Muzeului Național al Bucovinei.
Deasemenea, folosind materiale, instrumente şi tehnici specifice fiecărui gen, se încurajează exprimarea sensibilităţii, imaginaţiei şi creativităţii artistice în creații plastice proprii.
Materialele şi ustensilele necesare desfăşurării atelierelor sunt asigurate de către organizator – Muzeul Național al Bucovinei.
La finalul atelierelor, în luna septembrie, Muzeul Național al Bucovinei organizează o expoziţie cu lucrările realizate de participanţi în cadrul celor patru ateliere, la vernisajul căreia vor fi invitați autorii lucrărilor, părinți, profesori, dar și publicul interesat.