- This event has passed.
Muzeul Național al Literaturii Române organizează la Muzeul „Mihail Sadoveanu” expoziția temporară Prietenii mei scriitori, dedicată Zilei internaționale a prieteniei.
30 iulie, 2023 - 31 august, 2023
Muzeul Național al Literaturii Române organizează la Muzeul „Mihail Sadoveanu” expoziția temporară Prietenii mei scriitori, dedicată Zilei internaționale a prieteniei.
Expoziția pune în evidență mai multe cadre fotografice, în care Mihail Sadoveanu apare împreună cu prieteni de suflet sau de literatură, în doi sau în grup, sub teiul din curtea casei de la Copou sau în călătorii prin țară și străinătate. Fotografiile îl suprind pe scriitor în ipostaze în care „uneori, se pornea să vorbească și deodată tăcea, dar gândul i se continua prin tăcerea căzută în cel mai potrivit moment, prin privirea într-o parte a frumoșilor lui ochi albaștri, prin nemișcarea feței, prin gestul oprit, parcă suspendat în aer”, după cum observa George Macovescu.
Mihail Sadoveanu a cunoscut Iașul încă din perioada liceului când, fiind elev la Colegiul Național, a „legat prietenii bune și durabile”, cu Nicolae N. Beldiceanu (fiul junimistului) și cu Nicolae Dunăreanu, despre care prozatorul își amintește că „mi-a fost tovarăș de sărăcie la București”.
Mai târziu, pasiunile sale, în special vânătoarea și șahul, au fost liantul altor prietenii de-o viață, apropiindu-l tainic de George Topîrceanu și Demostene Botez, prietenii aparte, care au depășit cumpenele vieții și au durat până în ultima clipă de trăire a unuia sau altuia dintre ei.
În destăinuirile din Anii de ucenicie, Mihail Sadoveanu îl evocă pe prietenul Mihai Codreanu, „un tânăr efeb cu aer preocupat și sumbru, cu fruntea nouroasă”, care i-„a fost profesor de șah la cafeneaua Traian”, în primii ani ai veacului al XX-lea.
Apreciind adevărată remarca lui Dan Eremia Grigorescu, fiul generalului erou, că „față de acest om al tăcerii grăitoare îți puteai permite un răspuns mut”, imaginile redate de hârtia fotografică, precum și cele întipărite în inimile celor care l-au cunoscut personal ori prin opera citită, sunt o aducere-aminte a celui care a fost Mihail Sadoveanu.
Curatoriată de Lăcrămioara Agrigoroaiei, muzeografă, expoziția va putea fi vizitată în perioada 30 iulie și 31 august 2023, de marți până duminică, în intervalul orar 10:00-17:00 (16:30 – achiziționarea ultimului bilet).