- This event has passed.
Bucureşti: expoziția ,,Decret. Deportare. Lagăr. Mărturii din colecția Muzeului Național de Istorie a României”
5 septembrie, 2023 - 30 septembrie, 2023
O nouă expoziție temporară, ,,Decret. Deportare. Lagăr. Mărturii din colecția Muzeului Național de Istorie a României” este accesibilă publicului la sediul muzeului din Calea Victoriei nr. 12, Bucureşti.
În patrimoniul muzeului se păstrează o serie de bunuri culturale, care puse laolaltă, ne spun povestea populației evreiești din România, așa cum a fost ea, într-unul dintre cele mai tulburi momente pe care istoria contemporană le notează.
Proiectul expozițional își propune, prin intermediul acestor obiecte, să aducă în fața publicului vizitator aspecte ale evenimentelor care s-au derulat după publicarea decretelor cu putere de lege, începând cu cel din ianuarie 1938, prin care se revizuia cetățenia evreilor din România.
Astfel, în cadrul expoziției se regăsesc Monitoarele oficiale în care au fost publicate decretele amintite mai sus, documente, fotografii, obiecte care au aparținut celor trimiși în lagăre (tensiometru și stetoscop folosite de dr. Kasion Blum în tratarea bolnavilor din lagărele de la Vapniarka și Grosulovo (1941-1943), semne de carte realizate de deportați, un caiet cu însemnări din lagărele de la Vapniarka și Grosulovo, însemne ale grupului român din lagărul de concentrare de la Buchenwald, bilete de cantină pentru personalul SS din lagărul de la Buchenwald, fișă medicală, ecusoane pentru deținuți din lagărul de exterminare de la Auschwitz).
Expoziția poate fi vizitată până la finalul lunii septembrie 2023, de miercuri până duminică, între orele 10ꓽ00 – 18ꓽ00.