Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Sibiu: Vernisajul expoziţiei „Radu Florescu – viaţa şi opera”

30 aprilie @ 14:30 EET

Vernisajul expoziţiei „Radu Florescu – viaţa şi opera”

Program complementar

În perioada 29 ianuarie – 1 martie 2014, Complexul Naţional Muzeal ASTRA, instituţie aflată sub tutela Consiliului Judeţean Sibiu, găzduieşte expoziţia „Radu Florescu – viaţa şi opera”.

Radu Florescu (1931-2003) constituie pentru cultura contemporană din România o importantă referinţă. Arheolog, istoric de artă, profesor şi muzeolog de largă cuprindere, învăţatul a promovat de-a lungul carierei de peste cinci decenii, idei şi lucrări referenţiale pentru modernizarea cercetării arheologice, a muzeografiei şi formelor de valorificare a patrimoniului cultural naţional.

Vizionar şi totodată modern în conceptele sale, racordat la mişcarea muzeografică performantă, Radu Florescu a ocupat importante poziţii în ierarhia instituţiilor specializate, inclusiv aceea de preşedinte-fondator al Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor, de preşedinte al Comitetului naţional ICOM şi Director general al Muzeului Naţional de Istorie a României. În aceste ipostaze s-a remarcat cu prisosinţă prin vaste şi solide cunoştinţe de specialitate şi printr-o cultură de excepţie, ca şi prin energie şi o deosebită pasiune.

Profesor de mare reputaţie, deschizător de orizonturi, autor de cărţi, studii, manuale, cursuri şi albume, meritele sale ştiinţifice sunt larg recunoscute, iar căile deschise de el, în muzeografie, conservare şi restaurare, au configurat o adevărată şcoală naţională.

La zece ani de la dispariţia celui care a îndrumat şi a condus cu competenţă reţeaua muzeală, a arheologului identificat cu cetatea Capidava, ca şi a profesorului îndrăgit de numeroşii săi studenţi şi doctoranzi, Complexul Naţional Muzeal ASTRA inaugurează la 29 ianuarie 2014 ora 13:30, în Sala Studio a Casei Hermes, Piaţa Mică, nr.11, expoziţia ce îi este dedicată, deschisă de curator dr. Geanina Ionescu. Vor evoca personalitatea învăţatului: Valeriu Olaru, director general al CNM ASTRA, dr. Ioan C. Opriş, dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, director general al Muzeului Naţional de Istorie a României, prof. dr. Corneliu Bucur, dr. Marian Ţiplic, Prorector ULBS.

Sunt aşteptaţi să participe toţi cei care l-au cunoscut pe regretatul muzeograf Radu Florescu, cei care i-au fost colaboratori sau prieteni.

Pe durata expoziţiei temporare „Radu Florescu – viaţa şi opera” (29 ianuarie – 1 martie 2014), Complexul Naţional Muzeal ASTRA (Piaţa Mică, nr. 11), prin Centrul ASTRA pentru Patrimoniu. Departamentul de Conservare – Restaurare, organizează următoarele evenimente:

Conferinţe

05 februarie, orele 11-12:

Karl Zeno Pinter, Sibiul şi Capidava

Adrian Sabin Luca Universitatea sibiană şi Radu Florescu

12 februarie, orele 11-12:

Sultana Avram, Radu Florescu şi antropologia culturală

Florin Stănescu, Radu Florescu şi interdisciplinaritatea

Geanina Ionescu, Radu Florescu, profesorul

19 februarie, orele 11-12:

Corneliu Bucur, Omagiu profesorului Radu Florescu

Lucia Marinescu, Radu Florescu şi arta veche

Mircea Tomuş, Radu Florescu şi Revista Transilvania

Lansare volum şi catalog: 28 februarie, orele 13.30

Lansarea volumului: Radu Florescu, amintiri şi evocări

Lansarea catalogului expoziţiei: Radu Florescu (13.XI.1931-07.IX.2003). Viaţa şi opera

Detalii

Dată:
30 aprilie, 2024
Oră:
14:30 EET
Categorie Eveniment:
Etichete Eveniment:
,