- This event has passed.
Oradea: expoziția APOLOGII ALE APOCALIPSEI, artist Dr. CONSTANTIN-DANIEL COSTEA
22 noiembrie, 2023 - 22 decembrie, 2023
Muzeul Țării Crișurilor Oradea-Complex Muzeal, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea, vă invită la vernisajul expoziției APOLOGII ALE APOCALIPSEI, a artistului Dr. CONSTANTIN-DANIEL COSTEA. Evenimentul va avea loc în data de 22 noiembrie 2023, ora 16:00 la secția Muzeul Orașului Oradea, în Cetate, Corp B, etaj 2, sala 13.
O anumită conduită, spre o finalitate a individului şi a lumii, se regăseşte la toate culturile, religiile şi societăţile lumii, de altfel, ea urmăreşte umanitatea de la apariţia conştiinţei umane.
Putem afirma că sentimentul de veșnicie coexistă împreună cu sfârșitul fatidic în conștiința umană, și de aici iau naştere o serie de întrebări la care de cele mai multe ori nu găsim un răspuns.
Preocupările lui Constantin Daniel Costea au fost inspirate de ideile care au stat la baza cercetării sale teoretice în timpul școlii doctorale, astfel a observat preocupările artiștilor pentru aceste tematici precum: escatologie, finalitate umană, și de ce nu, Apocalipsă, că au existat din cele mai vechi timpuri, subiecte care se pare că nu se vor epuiza niciodată. Acestea au demonstrat în timp că se pot reinventa, recicla, revalorifica, sau mai bine spus, actualiza, precum am văzut în unele dintre analogiile pe care le-a făcut pe parcursul studiilor sale doctorale.
O parte dintre demersurile sale plastice oscilează ca tematică și stare între utopie și distopie, explorează spații interioare sau exterioare care de multe ori se contopesc sugerând elemente în continuă mișcare sau schimbare, atât fizice cât și simbolice, sau elemente aranjate în alt mod, care astfel vor schimba complet ideatica ansamblului.
De cele mai multe ori a încercat să sintetizeze narațiuni istorice și culturale, iar alteori s-a limitat să mențină centrul de interes doar pe anumite elementele picturale care compun tabloul. Acestea de asemenea, ori pornesc de la niște repere din realitate, ori pot ușor să treacă în zona unui expresionism-abstract.
În alte lucrări a creat amalgamuri specifice figurativismului, în care tinde spre o abstractizare arbitrară, aglomerând o serie de proprietăți formale într-un singur spațiu, ba chiar a unei geometrii de cele mai multe ori dusă într-o direcție extrem de personală. Gama cromatică este restrânsă, limitându-se de cele mai multe ori la niște griuri ușor colorate de cele mai multe ori cu un albastru ceruleum.
Putem discuta, pe de altă parte, și de o abordare sincronică, care de altfel nu poate fi decât constructivă, cumulând atât o coerență ideatică, precum și un discurs plastic asumat treptat, pe tot parcursul elaborării compozițiilor plastice.
Suprafețele uneori neliniștite ale picturilor artistului combină sensibilități concurente, stabilind puține zone de pensulare ordonată și precisă, care la rândul lor concurează cu elemente picturale, energice și gestuale.
De altfel, acest lucru dă impresia unui sentiment de mișcare, de neliniște și care evidențiază parcă un anume conflict pe suprafața pânzei. De cele mai multe ori acesta dă senzația ca și cum întreaga compoziție ar fi într-un proces de metamorfozare continuă.
Expoziția va putea fi vizitată până în data de 22 decembrie 2023.