- This event has passed.
Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 1-31 martie 2024, în spațiul Colecției de Artă, expoziția de artă vizuală „Feels like home” – un alt „acasă” personal al artistei Sînziana Romanescu.
1 martie - 31 martie
Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 1-31 martie 2024, în spațiul Colecției de Artă, expoziția de artă vizuală „Feels like home” – un alt „acasă” personal al artistei Sînziana Romanescu.
Originară din Botoșani, artista locuiește de mulți ani în Constanța, este conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Arte a Universităţii „Ovidius” din Constanţa, specializarea Pedagogia Artelor Plastice şi Decorative, şi are un CV impresionant, cu numeroase expoziţii în ţară şi în străinătate.
Referindu-se la expoziția pe care o prezintă la Botoșani, artista declara: „Mi-am dorit foarte mult să expun un alt acasă… acasă şi mulţumesc Muzeului Județean Botoşani pentru această oportunitate. Iubesc profund locul natal, cu tot ceea ce reprezintă el, cu toată încărcătura sa emoţională şi mă bucur că am reuşit să transfer o mică parte şi la Constanţa, unde este un altfel de acasă. Lucrările au apărut pur şi simplu, de-a lungul câtorva luni, dintr-o nevoie de exprimare sincer-cromatică, dintr-un joc pe care nu mi l-aş fi dorit niciodată serios, din conectarea la realităţile cotidiene, la fiul meu, la tovarăşii noştri necuvântători, la ideea de cămin…”.
Ofițerul PR al expoziției, conf. univ. dr. Alina Cristea, precizează că: ,,Artista Sînziana Romanescu propune un spaţiu exhaustiv, eliberat de constrângeri, un spaţiu delimitat confortabil, jucăuş şi cald, care să îndemne la gând şi zâmbet, în care să vă simţiţi… ca acasă.”
Expoziţia vă invită să faceţi un exerciţiu de introspecţie, lăsându-vă ghidaţi de cromatică, de juxtapunerile creative, de interpretările deschise şi de multitudinea tehnicilor folosite.
Curator: artistul Liviu Şoptelea. Prezintă: Ana Coşereanu. Ofiţer PR : conf. univ. dr. Alina Cristea.
Pogram de vizitare: zilnic, 9.00-16.30.
Intrarea este liberă.