- This event has passed.
Baia Mare: Expoziția „Glasul roților de tren”, machete feroviare de excepție și elemente de filatelie tematică.
12 martie - 26 martie
Dragi prieteni și pasionați de lumea feroviară,
Suntem încântați să vă invităm la vernisajul Expoziției temporare intitulată „Glasul roților de tren”, expoziție ce aduce în prim plan machete feroviare de excepție și elemente de filatelie tematică.
Se întâmplă la 220 de ani de la punerea în mișcare, pentru prima dată, a unei garnituri de tren, de către o locomotivă cu aburi.
Expozanții, Vlad Stoenescu și Alexandru Leonard Pop, vă invită să vă alăturați unei călătorii fascinante prin universul feroviar și prin istoria filateliei tematice. Această experiență vă va oferi ocazia să descoperiți minuțiozitatea și pasiunea pe care aceștia le-au dedicat organizării și prezentării colecțiilor remarcabile, care au constituit fundamentul pentru crearea expoziției.
Evenimentul va avea loc marți, 12 martie 2024, începând cu ora 13:00, la sediul Muzeului de Mineralogie din Baia Mare, situat pe bd. Traian, nr. 8.
Vă așteptăm cu drag, să vă bucurați de frumusețea și diversitatea expoziției, să vă împărtășiți pasiunea pentru lumea trenurilor și să petrecem împreună câteva momente de descoperiri și emoții.
Cei mici, dar și cei care se mai simt câtuși de puțin copii, se vor putea bucura, în plus, de garniturile de tren mobile din diorama interactivă, prezentă în expoziție.