Apel la contribuții – Academia Română, Muzeul Național al Literaturii Române și Facultatea de Litere a Universității din București organizează, în data de 5 martie 2025, Colocviul Național „Hortensia Papadat-Bengescu – 70”.
30 ianuarie - 7 mai
Academia Română, Muzeul Național al Literaturii Române și Facultatea de Litere a Universității din București organizează, în data de 5 martie 2025, Colocviul Național „Hortensia Papadat-Bengescu – 70”.
Se împlinesc 70 de ani de la moartea Hortensiei Papadat-Bengescu, un bun prilej pentru o privire exhaustivă asupra operei și personalității sale. Validată în canonul literaturii române, o voce publică distinctă care a reușit să se impună într-o lume a scriitorilor, nicidecum a scriitoarelor, ,,marea europeană” a prozei românești moderniste nu se numără astăzi printre autorii cei mai cunoscuți. Considerăm că investigarea operei sale merită continuată, de aceea, prin seria de conferințe pe care le vor susține viitorii invitați, propunem o relectură și o revalorificare a întregii sale activități literare.Pentru acest colocviu lansăm acest apel la contribuții care se adresează studenților, masteranzilor, doctoranzilor, tinerilor cercetători, cât și specialiștilor din domeniu.
Durata unei comunicări nu trebuie să depășească 15 minute.
Calendar:
3 februarie: termen-limită pentru trimiterea propunerilor, la adresa: colocviu.hpb@mnlr.ro;
Pentru înscriere este necesară completarea formularului de participare: Formular de participare.
10 februarie: selecția propunerilor, în urma analizei făcute de comitetul științific al colocviului;
5 martie: lucrările colocviului;
7 mai: trimiterea lucrării in extenso.
Detalii, aici.